Un val uriaș de nemulțumire a măturat Partidul Republican la alegerile de marți din SUA, pierderea controlului asupra Camerei Reprezentanților și a Senatului marcând una dintre cele mai categorice sancționări ale unui președinte din istoria modernă a Statelor Unite. Deși deciziile economice…
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu continuă să folosească inteligența artificială (AI) pentru promovarea colecțiilor sale, prezentând de această dată, într-un videoclip publicat pe Facebook, dinozaurii din curtea Muzeului de Istorie Naturală, care par să prindă viață datorită tehnologiei. Cu…
Parcursul legislativ al proiectului s-a încheiat, iar legea nu va intra în vigoare. Inițiatorul, senatorul PSD Claudiu-Daniel Catană, susținea că mulți părinți trebuie să își ia liber sau să se învoiască, iar unii angajatori refuză să îi lase să plece.
Comisia Europeană lansează miercuri, 4 noiembrie, prima rundă prin care potențialii cumpărători și furnizori de biometan din Europa sunt puși în legătură, în cadrul unui mecanism voluntar și gratuit destinat dezvoltării pieței. Cumpărătorii își pot înregistra cererea până la 23 decembrie 2026,…
Doar 17,8% dintre români au folosit AI generativ în 2025, față de media europeană de 32,7%. Competențele digitale de bază cresc atât de lent, încât ținta UE de 80% ar fi atinsă abia peste aproximativ 48 de ani, arată FES România.
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri…
Cercetătorul Călin Ur, directorul proiectului 'Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP)', cunoscut drept 'laserul de la Măgurele', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că Centrul de la Măgurele este funcțional astăzi, dar este construit pentru generația următoare, iar în acest sens…
Se face ordine în piața energetică. Măsurile intră în vigoare abia la sfârșitul anului viitor Guvernul a fost obligat să transpună de urgență o directivă europeană, care schimbă elemente cheie din piața energiei. Unul dintre acestea este că producătorii, dar și furnizorii vor fi nevoiți să renunțe…
Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, susține că Londra vrea să frâneze dezvoltarea IA în China. Directorul NCSC, Richard Horne, a spus marți că Beijingul e probabil cel mai bine poziționat să folosească IA împotriva infrastructurilor critice britanice.
Un grup de susținători ai lui Călin Georgescu s-a adunat miercuri, 4 noiembrie, în apropierea Palatului Cotroceni, pentru a protesta în sprijinul fostului candidat la alegerile prezidențiale. Manifestația are loc în contextul în care Călin Georgescu se află în arest preventiv, după ce Curtea de…
Șeful Senatului, Mircea Abrudean, se poziționează de partea lui Ilie Bolojan, după ce președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a anunțat că va candida oficial la șefia PNL, din partea „Platformei Liberale”. „Momentan nu știu sa fie anunțat vreun Congres, doar ce am avut ultimul la…
Noua șefă a lucrat aproximativ 16 ani la Profi și a ajuns director de resurse umane. Lanțul are în jur de 500 de magazine, operate cu antreprenori locali, și se va concentra pe ultraproximitate și pe nevoile cartierelor.
O secetă masivă, combinată cu o gestionare politică defectuoasă, ar putea epuiza complet rezervele de apă dintr-un oraş important: nu în Asia de Vest şi nici în Cornul Africii, ci în Statele Unite ale Americii. Potrivit Inside Climate News, oraşul Corpus Christi, din Texas, ar putea rămâne fără…
Președintele leton Edgars Rinkevics l-a însărcinat pe premierul în exercițiu Andris Kulnergs cu formarea unui nou guvern la mai puțin de o lună de la alegerile parlamentare ale țării, relatează dpa.
Treisprezece state, printre care Germania și Italia, cer retragerea propunerii Comisiei Europene de majorare a taxelor pe gaz. Compromisul e așteptat abia în decembrie, iar depozitele de gaze ale UE erau pline în proporție de aproximativ 75% la sfârșitul lunii octombrie.
Privind fotografiile Pământului care se detaşează pe fundalul întunericului spaţiului, ai putea fi iertat dacă ai crede că planeta noastră este izolată şi singură. Însă spaţiul din apropierea Pământului ascunde mai mult decât se vede la prima vedere. Lumea noastră este cuibărită confortabil în…
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer…
Lennart Karl și Konrad Laimer au marcat în repriza a doua, pe Metropolitano. Diego Simeone a spus că adversarii sunt mai buni, iar după patru etape echipa lui este pe locul 22 în clasamentul provizoriu, cu 4 puncte, față de cele 8 ale germanilor.
Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a respins propunerea legislativă a USR pentru protecţia avertizorilor în interes public din justiţie. PSD şi AUR au votat în bloc pentru respingere. USR a acuzat că, prin acest vot, PSD şi AUR au refuzat să le spună magistraţilor oneşti că pot…
Agenția rusă care administrează proprietatea statului selectează organizatorii vânzării, iar banii ar merge la bugetul federal. Suma ar acoperi mai puțin de 0,1% din deficitele proiectate pentru 2027-2029, în timp ce Moscova pregătește o nouă creștere a cheltuielilor militare.
Grupul, care deţine mărcile BMW, Mini şi Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul trei din 2026, la 1,45 miliarde de euro. Toţi producătorii auto germani sunt afectaţi de războiul preţurilor din China, iar BMW nu face excepţie. Vânzările BMW…
Iranul a sărbătorit miercuri 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane de la Teheran, cu numeroase marșuri în toată țara și cu un personaj căruia i-au acordat toată atenția, președintele american Donald Trump, pe fondul temerilor că acesta ar putea relua atacurile aeriene împotriva Iranului,…
Numărul produselor comandate în weekend-ul de Halloween din acest an a fost mai mare cu 29% față de aceeași perioadă din 2025, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă de comenzi online.
Mediatorii din Qatar au pregătit un proiect de acord pentru reluarea negocierilor directe, potrivit Axios. Iranul cere ridicarea blocadei navale și relaxarea sancțiunilor, iar autoritățile de la Teheran avertizează că vor răspunde militar la orice nou atac american.
În timp ce numeroase fabrici se confruntă cu un deficit de personal, liceele tehnologice încearcă să pregătească elevii pentru cerințele reale ale pieței muncii. Prin parteneriate cu angajatorii, elevii fac practică direct în fabrici și ateliere, uneori contra cost, iar după absolvire pot avea…
Mai sunt aproape două luni până la Crăciun, dar ofertele pentru porcul de sărbători au apărut deja pe internet, iar unii români au început să facă rezervări direct la producători. Prețurile diferă în funcție de proveniență și de modul de creștere: de la aproximativ 5 lei pe kilogram în fermele…
Coborârea e necontrolată, iar ora exactă rămâne incertă. Majoritatea celor aproximativ 1.400 de kilograme ar urma să ardă, dar unele fragmente ar putea ajunge la sol în zona tropicală. Forța Spațială a SUA estimează la una la 2.100 riscul ca o persoană să fie rănită.
România nu are, deocamdată, un calendar pentru intrarea în programul Visa Waiver, care le-ar permite cetățenilor să călătorească în Statele Unite fără viză pentru șederi de până la 90 de zile. Vlad Ionescu, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, spune că eliminarea vizelor rămâne…
Mihai Ghigiu dezvăluie că Legea Salarizării nu se află pe lista Guvernului. Ministrul PSD din Guvernul Niculescu spune că nu există o decizie politică pe acest subiect. „Atâta timp cât nu avem această decizie politică, nu au avut loc discuții”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor…
Curtea de Apel Constanța judecă miercuri contestația Damen Holding BV împotriva modificării procedurii de vânzare și a scăderii prețului. Rheinmetall a plătit până acum doar 10% din cele 138 de milioane de euro, iar preluarea nu e finalizată.