Liderul USR spune că PSD vrea să scape de cei care au schimbat regulile jocului și enumeră reformele miniștrilor săi, de la Romsilva la auditurile pe achiziții. Fritz susține că direcția anunțată de Grindeanu înseamnă întoarcerea „înapoi”.
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus săptămâna trecută la Tribunalul București, două acțiuni în care a solicitat judecătorilor obligarea unei persoane din Bacău pe nume Vasile Botomei să nu mai folosească numele acestei formațiuni politice pentru o așa-zis filială a partidului.…
Președintele ucrainean avertizează că oferta lui Putin ar putea fi o „manevră politică” și cere ca sancțiunile să rămână în vigoare înaintea unei reuniuni cu Rusia. Moscova a anunțat că negocierile din noiembrie ar urma să aibă loc la Abu Dhabi.
Patronatul susține că proiectul ar pune un cost nou pe fiecare act semnat, de la actele adiționale la contractele de leasing, și că firmele mici ar plăti cât cele mari. Barourile răspund că obligația ar viza doar anumite contracte.
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat luni că ministrul de finanțe John Healey va prezenta săptămâna aceasta un plan pentru a finanța integral angajamentele actuale de apărare ale guvernului împreună cu o foaie de parcurs pentru îndeplinirea promisiunii de cheltuieli NATO până în 2035,…
Patru funcționari ai AFDJ Galați sunt acuzați că au recepționat două nave cu pescaj de 2,6 metri, deși contractul permitea cel mult doi metri. Procurorii spun că licitația, cu cerințe pentru nave maritime, a favorizat o singură firmă.
Un oficial al Departamentului de Stat estimează că Orbán ar obține 8-10 voturi din 15 în Consiliul de Securitate. Fostul premier ungar ar candida doar cu garanția victoriei, iar anunțul ar putea veni după alegerile americane din 3 noiembrie.
Viitorul institut va avea o suprafață desfășurată de peste 65.000 mp și o capacitate de 250 de paturi, urmând să asigure servicii specializate de diagnostic, tratament și îngrijire oncologică pentru pacienții din întreaga regiune. Începerea lucrărilor marchează o etapă importantă pentru un…
Între 14 și 24 octombrie, terminalele nu mai funcționau la viteze de peste 60 km/h, apoi peste 161 km/h, iar dronele Middle Strike au lovit mai rar ținte rusești. Reuters spune că ordinul a venit de la Casa Albă.
Antrenorul Barcelonei a pus prima înfrângere din campionat pe seama oboselii. Mourinho a lăudat jocul Realului și pe portarul Lunin, iar echipa lui a ajuns la trei puncte de liderul Barcelona.
Medicamentele pe bază de relugolix și linzagolix pot ameliora simptomele și, în anumite cazuri, pot întârzia sau evita intervențiile chirurgicale. Specialiștii atrag însă atenția că tratamentul trebuie individualizat, iar siguranța pe termen lung necesită monitorizare. Prescripțiile pentru…
Potrivit companiei Ambrey, Rusia ar fi responsabilă pentru circa 90% din atacurile recente. Joi, un petrolier lovit în largul României a lăsat în urmă un mort și trei dispăruți, iar portul Odesa a ajuns să deservească sub 10 nave pe lună.
Pentru 2026, analiștii estimează o creștere economică de doar 0,1%, iar unii iau în calcul o recesiune. Deficitul bugetar ar urma să fie de 5,5% din PIB, iar indicele lor de încredere în economie a urcat la 42,9 puncte.
Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul Henri Coandă, Curtea Veche, Parcul Herăstrău, Prelungirea Ghencea și Dimitrie Pompeiu, Podul Calicilor,…
Potrivit surselor diplomatice citate de cotidianul britanic, Kremlinul vrea europenii la masa negocierilor ca să obțină concesii privind NATO. Oficialii europeni resping cererea, iar discuțiile tehnice SUA–Ucraina–Rusia sunt programate în noiembrie, la Abu Dhabi.
Premierul britanic spune că Brexitul a slăbit economia și controlul asupra imigrației. Vrea un acord mai bun cu UE înaintea summitului de la Bruxelles din 20 noiembrie și respinge ideea unor alegeri anticipate.
Părintele Emanuel-Pavel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității ''Lucian Blaga'', a fost ales sâmbătă președinte al Consorțiului European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat. Alegerea a avut loc în cadrul…
Londra și Ottawa nu s-au înțeles asupra sediului, achizițiilor comune și împrumuturilor, dar vor coopera între DSRB și Mecanismul Multilateral de Apărare. Banca, susținută și de România, vrea să strângă circa 100 de miliarde de euro.
Antonelli are 365 de puncte și mai are nevoie de două pentru titlul mondial, pe care îl poate câștiga duminica viitoare, la Ciudad de Mexico. Russell, al doilea în clasament, a terminat pe locul opt după o penalizare.
Rachetele rusești ar fi lovit de patru ori același loc în noaptea de 1 august. La funeraliile din septembrie a sunat alarma aeriană, iar un centru comercial de lângă Kiev a fost lovit. Anul acesta au fost documentate peste 40 de atacuri „double-tap”.
Compania a lansat luni oferte de acțiuni de circa 35 de miliarde de dolari, iar alte 60 de miliarde vor veni printr-un program separat, din 2027. Nvidia, AMD și Broadcom vor să cumpere acțiuni de până la 5 miliarde.
Proiectul păstrează plafonarea adaosului comercial și controlul exporturilor. La reducerea maximă de 25%, statul ar pierde până la 460 de milioane de lei pe lună din accize. Ca măsurile să nu se întrerupă, hotărârea trebuie adoptată până pe 31 octombrie.
Anul acesta au fost raportate cel puțin 40 de atacuri de acest tip. La Kiev, Krivoi Rog și Harkov au murit paramedici, medici voluntari și polițiști care veniseră să ajute victimele primei lovituri.
Din Burundi au fost recrutați 699 de bărbați în nouă luni, față de 30 în 2025. Moscova vrea 18.500 de recruți străini în 2026 și are deja peste 16.000. Unii dintre ei sunt atrași cu promisiunea unor slujbe civile.
Peste 250.000 de români își serbează onomastica, iar tradiția populară leagă Sâmedrul de începutul iernii. Tot luni, Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit pentru prima dată Soborul Sfinților Martiri Militari, proclamat la Catedrala Patriarhală.
Premierul polonez Donald Tusk s-a arătat amuzat de informațiile potrivit cărora administrația Trump ia în calcul să îl sprijine pe fostul prim-ministru ungar Viktor Orban pentru funcția de secretar general al Națiunilor Unite, post care va deveni vacant în luna decembrie, odată ce actualul secretar…
Ministrul ucrainean al Sportului, Matvii Bidnîi, pregătește o contestație la CIO și IWF și cere un nou proces de selecție. El spune că decizia e „deosebit de cinică” în contextul atacurilor rusești asupra orașelor ucrainene.
Dobânda-cheie stă la 6,5% din august 2024, iar viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu crede că va mai rămâne așa câteva trimestre. El critică reducerile din 2024 și cere ca țintirea inflației să fie completată cu analiza masei monetare și a creditului.
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din…
Ucraina a înființat Escadrila 107 de F-16 și reproiectează piste și depozite pentru avioane occidentale, într-o strategie stabilită până în 2035. Kievul discută cu Lockheed Martin modernizarea flotei de F-16 și ar putea primi la început avioane Gripen C/D folosite.