Traficul de minori în România a crescut cu 16% în 2025; World Vision lansează Harta Națională de Risc
Potrivit Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, numărul victimelor traficului de persoane identificate în România a crescut cu aproximativ 16% în 2025 față de anul precedent, cu aproape jumătate dintre ele fiind minori. World Vision România implementează proiectul Child Protection Compact în 20 de județe, care a implicat peste 34.400 de persoane în activități de prevenire și conștientizare, iar 2.371 de copii și tineri din comunități vulnerabile au participat la intervenții dedicate consolidării protecției împotriva traficului.
Proiectul contribuie la răspunsul național prin dezvoltarea unor instrumente inovatoare, inclusiv a primei Hărți Naționale de Risc privind Traficul de Minori, construită pe baza a peste 60 de indicatori și a datelor de la 7 instituții publice. De asemenea, a fost lansată Rețeaua de psihologi specializați în terapia traumei, iar peste 1.000 de profesioniști din domenii precum sănătate, educație și protecția copilului au fost formați în cadrul programului.
Toate articolele (2)
- 30 iulie 2026 la 09:21 Agerpres 30 iulie - Ziua mondială împotriva traficului de persoane (ONU) (se deschide în filă nouă) „30 iulie - Ziua mondială împotriva traficului de persoane (ONU)”
- 30 iulie 2026 la 11:24 Agerpres Comunicat de presă - World Vision România (se deschide în filă nouă)