Te-ai întrebat vreodată care este cel mai scump cartier din lume? Ei bine, el se află la Monaco, unul dintre cele mai luxoase locuri din lume. Monaco, de altfel, una dintre cele mai mici țări de pe planetă, după Vatican, are și cea mai mare concentrație de milionari pe cap de locuitori. Loading…
Mecklenburg-Pomerania Inferioară votează astazi într-un scrutin considerat unul dintre cele mai importante teste electorale ale anului pentru extrema dreaptă germană.
Moscova și regiunea din jurul ei au fost ținta unui atac masiv cu sute de drone, duminică dimineață, soldat cu moartea a cel puțin două persoane — o femeie de 44 de ani și un bărbat în vârstă, uciși în locuri diferite, potrivit autorităților ruse.
Toamna astronomică începe oficial miercuri, 23 septembrie 2026. Echinocțiul de toamnă va avea loc la ora 03:05, ora României, și marchează momentul în care ziua este egală cu noaptea. După acesta, nopțile devin tot mai lungi, iar zilele continuă să se scurteze până la solstițiul de iarnă.…
Alegerile pentru Duma de Stat din Rusia se desfășoară în perioada 18-20 septembrie. Cetățenii ruși din România pot vota la secția din sediul Ambasadei Federației Ruse din București, pe strada P. D. Kiseleva nr. 6, sectorul 1, care este deschisă duminică între 8:00 și 20:00.
După o zi de muncă, pare că nu e nimic mai plăcut decât să vrei să adormi. Doar că, potrivit DailyMail, un studiu a reușit să demonstreze că timpul de somn este important. Astfel, studiul sugerează că un somn de nouă ore pe noapte poate atrage cu sine un risc crescut deces prematur. Loading…
O fotografie cu un tatuaj care îl înfățișează pe Călin Georgescu a atras mii de reacții pe Facebook. Imaginea a fost distribuită în grupul „Romanians in UK”, iar sub portret apare scris numele fostului candidat la alegerile prezidențiale. Autorul postării folosește imaginea pentru a-și promova…
România nu a mai organizat nicio alegere parlamentară anticipată de aproape un secol, iar ultimul precedent datează din decembrie 1933. Atunci, regele Carol al II-lea l-a numit pe Ion G. Duca în fruntea Guvernului, iar Parlamentul anterior a fost dizolvat printr-un decret regal.
Duminică, 20 septembrie, Bucureștiul marchează 567 de ani de la prima consemnare documentară a numelui său. Prima atestare scrisă datează din 20 septembrie 1459 și apare într-un document emis de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești.
În două războaie purtate într-un an și jumătate, SUA și Israelul au provocat pagube masive forțelor armate iraniene. Cu toate acestea, forțele de rachete și drone ale Teheranului s-au dovedit extrem de rezistente. Au contracarat prin lovituri dureroase. Capacitatea Iranului de a valorifica aceste…
Recentele cercetări sugerează că un semnal generat de o două găuri negre aflate în coliziune, ar fi putut fi distorsionat de un fenomen spațio-temporal cunoscut sub numele de lentilă gravitațională. Teoria ar putea explica, în sfârșit, dimensiunea „imposibilă” a singularităților care fuzionează.…
Doi tineri au decedat în urma unui accident rutier care a avut loc sâmbătă seara în comuna prahoveană Puchenii Mari, sat Moara. Tânărul de 19 ani a fost găsit în stare de inconștiență și a decedat la locul accidentului, iar șoferul de 18 ani a murit ulterior la spital.
Premierul Slovaciei Robert Fico a declarat sâmbătă, într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale, că Europa se confruntă cu riscul unei escaladări majore a conflictului din Ucraina.
Fostul deputat PDL Sever Voinescu își exprimă revolta împotriva tuturor politicienilor, pe care îi acuză pentru criza politică prelungită. Indignarea sa a început atunci când și-a dat seama că se desfășoară un „război între incompetenți și impostori”. Ce spune Voinescu despre intenția de a lansa un…
Polonia avansează cu proiectul de infrastructură „Port Polska”, în valoare de 31 de miliarde de euro. Este vorba despre construcția unui nou mega-aeroport și a unui nod feroviar, care urmează să înceapă în septembrie, pe măsură ce licitațiile publice se intensifică, anunță…
Statuia lui Domnul Goe din Gara de Sud a Ploieștiului a fost pictată în culori curcubeu în cadrul edițiției 2026 a proiectului Artown Now, care reunește peste o sută de artiști din țară și din străinătate.
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 20 septembrie 2026, în a 1669-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Forțele ruse au lovit o navă de marfă ucraineană și un petrolier aflate în Marea Neagră și într-un port din Ucraina, în contextul operațiunilor tot mai largi…
Gândul vă prezintă calendarul zilei de duminică, 20 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Sophia Loren este una dintre cele mai cunoscute actrițe italiene din istoria cinematografiei. S-a născut pe 20 septembrie 1934, la Roma,…
Mustul a revenit în meniurile de toamnă din Capitală. După festivalurile organizate în prima parte a lunii septembrie în Piața Alba Iulia, pe Bulevardul Unirii și în Parcul IOR, unde producătorii au adus struguri, must proaspăt stors și pastramă, tot mai multe locații din Capitală au adus în…
Tradiția și patrimoniul istoric al României sunt o sursă inepuizabilă de idei de afaceri. Ultimul exemplu vine din Brașov. O șură veche de 100 de ani a fost transformată într-un atrăgător hotel în stil scandinav. Proiectul Wooden Barn vizează familii cu copii, la o oră de condus de Brașov. Un…
Bogdan Tănase, medic chirurg și fost manager al Institutului Oncologic București, a ajuns victima unui război amoros cu iz de thriller. Fosta sa secretară, care între timp devenise și iubita lui, s-a răzbunat pe el și pe o doctoriță de la ATI cu care acesta avusese anterior o relație. A intrat fără…
Președintele României, Nicușor Dan, și partenera sa, Mirabela Grădinaru, se deplasează în Statele Unite pentru cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU la New York. Nicușor Dan va susține discursul României în plen pe 23 septembrie, la ora 16:30.
Un turist român a povestit despre vacanța pe care a petrecut-o în Tenerife și costurile pe care le practică comercianții în una dintre cele mai apreciate stațiuni din Insulele Canare. Deși este cunoscută ca o destinație exotică, la care doar persoanele înstărite au acces, prețurile sunt chiar mai…
Donald Trump a publicat sâmbătă pe Truth Social o listă cu 25 de realizări ale mandatului, în contextul alegerilor intermediare din noiembrie, în care încearcă să-și consolideze aprobarea electorală. Lista cuprinde măsuri economice, de imigrație, militare și de politică culturală.
Preşedintele republican Donald Trump încearcă să mobilizeze electoratul cu puţin mai de o lună înainte de alegerile intermediare din noiembrie, care se aşteaptă să fie extrem de strânse. Riscul pentru republicani este pierderea controlului asupra Camerei Reprezentanţilor în faţa democraţilor.
Diana Șoșoacă, președinta S.O.S. România, a făcut o serie de afirmații controversate pentru postul de televiziune Russia Today, iar una dintre acestea a fost că „politicienii români au oprit apa din munți”. „Oamenii de aici mor de foame, crede-mă! Iar acum, politicienii de la putere au oprit apa!…
India pregătește un mega-proiect de infrastructură în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari pe insula Great Nicobar, în sudul arhipelagului Andaman și Nicobar, prin care autoritățile de la New Delhi vor să transforme un teritoriu izolat într-un centru pentru transport, energie, industrie și…
E o nouă eră în agricultură pentru chinezi. Munca câmpului nu se mai face demult manual, ci cu ajutorul inteligenței artificiale și a laserelor. Loading ... Astfel, roboții agricoli chinezești utilizează camere video și inteligență artificială pentru a distinge buruienile din culturi, apoi…