Stefan Thumann, în vârstă de 39 de ani, CEO și designer-șef al companiei bavarez Donaustahl, trăiește de luni de zile în clandestinitate și sub protecție permanentă 24 de ore din 24.
OpenAI, compania care dezvoltă ChatGPT, își consolidează măsurile de securitate pentru testarea modelelor de inteligență artificială, după ce unele sisteme au demonstrat că pot depăși limitele impuse în medii de testare și pot efectua acțiuni neprevăzute, relatează Axios. Compania a anunțat că va…
Negocierile pentru noua Lege a salarizării bugetarilor intră în linie dreaptă înaintea termenului-limită de 31 august 2026, dată de care depind aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR.
Ministerul Apărării Naționale a restituit în iulie cea mai mare parte din bugetul pe care l-a diminuat cu 30% la începutul anului 2026 pentru reorganizarea CSA Steaua.
Organizatorii a două festivaluri din Abu Dhabi, unde urmau să cânte vedeta columbiană Shakira și vedeta americană Christina Aguilera, au anunțat anularea pe fondul războiului în desfășurare din Orientul Mijlociu, transmite miercuri AFP. Emiratele Arabe Unite rămân principala țintă a represaliilor…
Premierul francez Sebastien Lecornu a cerut miercuri formarea unei ''noi unități cibernetice'' pentru a oferi un ''răspuns operațional mai reactiv'' la atacurile cibernetice, el deplângând faptul că ''puțini miniștri sunt la nivelul cerut'' în Franța, relatează AFP. ''Există o urgență de a concepe…
Consiliul Superior al Magistraturii a atras atenția miercuri asupra consecințelor pe care actuala formă a proiectului legii salarizării personalului plătit din fonduri publice le are asupra statutului constituțional al autorității judecătorești.
Justiția franceză a ordonat miercuri retrimiterea în Germania a activistului antifascist albanez Rexhino Abazaj, supranumit „Gino". Decizia vine după o audiere din iunie, în care avocatul general a susținut că Germania a răspuns precis la întrebările transmise de Curtea de Apel din Paris.
Două persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile pentru tâlhărie calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce au oprit în trafic o autoutilitară, pe raza localităţii Orţişoara, au simulat calitatea oficială de lucrători de poliţie din cadrul unei structuri antidrog…
O femeie din Oradea, în vârstă de 59 de ani și pensionată medical, a câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49. Premiul de 52.839.623,04 lei, echivalent cu peste 10,07 milioane de euro, a fost obținut la tragerea din 13 august 2026.
Procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, spune că în ultimele zile se acordă o importanță prea mari întâlnirii dintre președinta Curții Constituționale și Ilie Bolojan. Claudiu Sandu susține că profesionalismul Siminei Tănănescu este contestat de Înalta Curte, despre care spune că este „o autoritate…
Statele Unite au impus marți sancțiuni împotriva președintei Curții Penale Internaționale, Tomoko Akane, și a avocatului principal Abdoulaye Seye, invocând că amenință suveranitatea americană și protejează cetățenii americani.
Rodri a ales să se transfere la Barcelona pentru 60 de milioane de euro de la Manchester City, semnând un contract pe patru ani până în 2030. José Mourinho a declarat că Real Madrid i-a făcut o ofertă semnificativă, dar jucătorul a ezitat, ceea ce a determinat clubul să facă un pas înapoi.
Dragoș Ionică, expert în securitate cibernetică din România, a fost parte din echipa care a creat provocările pentru secțiunea Biohacking a DEF CON 34, cea mai mare competiție de ethical hacking din lume, desfășurată la începutul lunii august la Las Vegas.
Un nou studiu asupra unor unelte din piatră sugerează că neanderthalienii ar fi putut călători adânc în deşerturile Peninsulei Arabice acum aproximativ 55.000 de ani, ajungând mult mai la sud decât credeau până acum oamenii de ştiinţă, transmite miercuri Live Science, care citează o cercetare…
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de caniculă valabile de joi, 20 august, până la 24 august. Vestul și sud-vestul țării vor fi sub cod portocaliu, cu temperaturi maxime între 35 și 39 de grade și disconfort termic accentuat.
Ucraina i-a făcut viața grea lui Vladimir Putin în ultimele luni. Însă mulți ruși se tem că această lună va fi și mai grea pentru președinte, care va suferi lovitura „blestemului lunii august”, potrivit inews.co.uk. „August este o lună blestemată pentru țara noastră”, a declarat postul de…
Primăria Arad a respins, miercuri, acuzaţia prefectului că organizează o licitaţie cu dedicaţie, pentru concesionarea unui teren de care ar fi interesată o companie ce construieşte în vecinătate un hipermarket, transmite Agerpres. Într-un comunicat de presă, Primăria Arad arată că „respinge…
Legea care instituie dreptul la moarte asistată a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial al Franței, după promulgarea ei de către președintele Emmanuel Macron.
Gestionarea greutății corporale nu ar trebui redusă la o dietă temporară sau la atingerea unui anumit număr de kilograme, ci presupune o evaluare complexă a alimentației, activității fizice, somnului, stresului și eventualelor probleme medicale. Medicul nutriționist Anca Hâncu a explicat, în cadrul…
Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a acuzat miercuri, într-o postare pe Facebook, conducerea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva că a introdus recent premierea colectivă în noul Contract Colectiv de Muncă, printr-un articol special adăugat în acest scop.
Consilierii judeţeni din Timiş au votat, în şedinţa extraordinară de miercuri, extinderea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transport Judeţean TRANSTIMIŞ cu 26 de noi localităţi, printre care se numără oraşele Jimbolia şi Recaş, transmite Agerpres. Hotărârea a venit după ce şi…
Rusia a lansat, în noaptea de marți spre miercuri, un nou atac masiv asupra Ucrainei, folosind rachete balistice Iskander-M, zeci de drone Shahed, drone Gerbera, mini-rachete de croazieră Banderol și momeli de tip Parodia.
Liderii comunității maghiare – inclusiv membri ai UDMR – încep să dea semne că sunt preocupați să colaboreze cu noul guvern de la Budapesta, în contextul amenințărilor actualului premier Péter Magyar, privind tăierea fondurilor alocate de statul ungar pentru organizațiile maghiare din România. Dacă…
O echipă de cercetători a lansat public un sondaj anonim pe platforma cercetare-independenta.org, invitând studenți la medicină, rezidenți, medici și alți angajați din sistemul medical să raporteze situații de abuz de autoritate.
Un accident grav a avut loc miercuri, 19 august 2026, pe Șoseaua Gării Cățelu din București. În jurul orei 13:55, un conducător auto de 43 de ani a lovit trei pietoni în timp ce se deplasa dinspre Drumul Între Tarlale către Șoseaua Pantelimon.
A mers mass-media prea departe în cazul lui Jason Arday, împingându-l la sinucidere? Neliniștea este reală în Regatul Unit, unde acuzațiile de plagiat și minciuni la adresa celui mai tânăr profesor de culoare de la Cambridge au alimentat unul dintre serialele mediatice ale verii, transmite agenția…
TikTok analizează o funcție care ar permite utilizatorilor să trimită bani între ei prin mesaje directe. Dovezi ale acestei funcții au fost găsite într-un cod ascuns din versiunea pentru iPhone a aplicației TikTok din Statele Unite.
Costul împrumuturilor pentru guvernul SUA a atins marți cel mai ridicat nivel din 2007, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie îngrijorătoare de evenimente care au zguduit atât piețele globale, cât și consumatorii americani, scrie The Washington Post. Vânzarea masivă a titlurilor de stat…