Un incendiu subteran neobișnuit continuă să afecteze Parcul Natural Lunca Mureșului, în albia secată a râului Mureșul Mort, în zona dintre Pecica și Arad, de aproximativ un an.
Vâlcea s-a dezvoltat în ultimii ani în industria alimentară, deși județul nu are o pondere agricolă foarte mare la nivel național, a afirmat Aurel Simion, fondatorul brandului „Ca altădată”. În cadrul unei discuții despre dezvoltarea gastronomiei oltenești, Simion a subliniat că zona de nord a…
Statele Unite se pregătesc să transmită zeci de țări că trebuie să aleagă între Washington și Beijing în cursa pentru dezvoltarea inteligenței artificiale.
Biroul Național Anticorupție din Ucraina și Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției au anunțat miercuri, 19 august, o operațiune specială numită „Forrest Gump" care vizează desființarea unei organizații criminale conduse de un deputat ucrainean în funcție și de un fost deputat.
Universitatea Harvard a acceptat să plătească despăgubiri în valoare de 53 de milioane de dolari în urma unui scandal de trafic cu rămășițe umane. Acordul a fost aprobat preliminar de un judecător marți și prevede înființarea a două fonduri de despăgubire în cadrul unor acțiuni colective.
Rada Supremă a Ucrainei l-a confirmat miercuri, 19 august 2026, pe Evgheni Hmara în funcția de ministru al Apărării, cu 312 voturi favorabile, mai mult decât majoritatea de 226 necesară. În aceeași ședință, parlamentul l-a confirmat și pe Andrii Sîbiha ca ministru de Externe, cu 266 de voturi.
Yael Trepy a ieșit din comă, a anunțat clubul său Cagliari. Francezul a fost internat duminică la terapie intensivă după ce a fost aproape să se înece într-o piscină, transmite presa italiană. „Fotbalistul a ieșit din comă și a prezentat o recuperare completă a stării de conștiență”, au transmis…
Bastionul Crăişor din Cetatea Oradea a fost reabilitat printr-un proiect de aproximativ 18 milioane de lei, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), şi va intra în circuitul turistic al municipiului începând de luna viitoare, transmite Agerpres. Primarul municipiului…
Luna iulie 2026, Eurostat a publicat datele privind inflația din Uniunea Europeană. La nivel de UE, rata anuală a inflației a urcat la 3% în iulie, de la 2,9% în iunie. În zona euro, inflația anuală a crescut la 2,9% în iulie, de la 2,8% în iunie.
Ședința din procesul lui Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, era programată miercuri, 19 august, la ora 9:00, la Judecătoria Sectorului 1 din București. Procesul a fost amânat din nou.
Ionuț Gaiță, președintele PNL Timișoara, a lansat un atac dur la adresa primarului Dominic Fritz și a USR, acuzând că au pus în pericol stabilitatea orașului pentru interesele lor personale, în contextul deciziei Curții Constituționale privind noua Lege a integrității.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat chestionarul de mobilitate pentru introducerea mersului cadențat pentru trenuri în jurul marilor orașe din România.
Tenismenul australian Nick Kyrgios a fost suspendat provizoriu de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis după ce a fost depistat pozitiv la cocaină. Proba, recoltată pe 22 iunie la turneul de la Mallorca, a indicat prezența benzoilecgonină, un metabolit al cocainei.
Când am scris despre ”Sfârșitul democrației așa cum o știm” unii i-au reproșat tonul alarmist. Hai, domnule, că nu e dracul chiar așa de negru, nu se prăbușește șandramaua democratică din România chiar dacă ea s-a tot șubrezit în ultimii ani. Mereu au existat instituții și forțe în societate care…
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus pe 12 august 2026 documentația pentru revizuirea Acordului de mediu la Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), pentru secțiunea 2 Boița–Cornetu a Autostrăzii Sibiu–Pitești.
Guvernul Venezuelei condus de Delcy Rodríguez nu a ridicat cererea de eliberare a fostului președinte Nicolás Maduro în cursul negocierilor purtate cu opoziția luna aceasta.
Constantin Uda, administratorul firmei UCG Construcții Ecologice SRL din Constanța, a fost reținut pentru 24 de ore de anchetatorii Parchetului General (PICCJ) într-un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor.
Itamar Ben Gvir, ministrul securității naționale al Israelului, a anunțat marți începerea construcției unui „centru de spânzurare" pentru condamnații la moarte în centrul țării.
Grupul operativ al regiunii Kursk a interzis circulația și orice altă utilizare a tricicletelor, cvadricicletelor, ATV-urilor, mopedelor, pit-bike-urilor, scuterelor și motocicletelor în timpul nopții, între orele 22:00 și 06:00. Această interdicție se aplică numai vehiculelor cu motoare cu ardere…
Răzvan Nicolescu, expert în energie și fost ministru de profil, a declarat într-un interviu exclusiv pentru G4Media că ”prostia este cea mai mare amenințare la sectorul energetic. În companii, instituții, peste tot. E o problemă care pleacă, în primul rând, de la numerile politice”. El a mai spus…
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri la o hală dezafectată din Ploiești, situată vizavi de Poarta 3 a rafinăriei Lukoil. Depozitul nu aparține rafinăriei, ci unui agent economic care ținea acolo diluanți și solvenți, substanțe ușor inflamabile.
Armata israeliană a anunțat miercuri deschiderea unor anchete penale interne privind omoruri comise de militari în Fâșia Gaza, transmite Reuters. Unul din dosare vizează uciderea unei fetițe palestiniene pe nume Hind Rajab, în ianuarie 2024. Un altul are ca obiect moartea a 15 lucrători din…
Un medic rezident de 28 de ani a murit miercuri, 19 august 2026, la Spitalul Universitar de Urgență București după ce s-a aruncat de la etaj, într-un act suicidar. Medicul era în stagiu de pregătire la secția Hematologie a unității medicale.
Noi imagini din Dune: Partea a treia au fost publicate marți, 18 august, cu ocazia deschiderii vânzării anticipate a biletelor. Adaptat după romanul Mântuitorul Dunei al lui Frank Herbert, publicat în 1969, filmul se desfășoară la șaptesprezece ani după evenimentele din Dune: Partea a II-a. O…
Reținerea a avut loc la domiciliul lui Ashraf Hassan Abbas al-Awar din cartierul Silwan din Ierusalimul de Est, potrivit The Jerusalem Post. Awar a fost dus la interogatoriu, potrivit unui raport. Motivul reținerii este neclar, iar The Jerusalem Post a contactat IDF și Poliția Israeliană pentru…
Treccani, una din cele mai importante instituții de cultură din Italia, cunoscută datorită publicării celei mai faimoase și prestigioase enciclopedii în limba italiană, a scris o analiză despre România și Republica Moldova pe site-ul oficial. Cunoscută oficial sub numele de Istituto della…
Consiliul General al Municipiului București urmează să dezbată joi un proiect de hotărâre privind prelungirea cu 12 luni a ajutorului financiar destinat familiilor afectate de explozia din 17 octombrie 2025 de pe Strada Vicina nr. 1, Sectorul 5.
Președintele portughez António José Seguro a promulgat o lege care interzice ascunderea feței în spațiile publice, votată în iulie anul trecut la inițiativa extremei drepte. Legea vizează în practică femeile musulmane care poartă văl integral și este denumită în presa locală „legea burqa".
Proeuropeanul Andras Baka, în vârstă de 73 de ani, și-a preluat miercuri mandatul de președinte al Ungariei, în cadrul ofensivei noului guvern al conservatorului Peter Magyar de a înlătura din funcțiile guvernamentale personalități loiale fostului prim-ministru ultranaționalist Viktor Orban,…