Funcționarea Gondolei Sinaia a fost sistată marți după ce măsurătorile au confirmat deplasarea semnificativă și progresivă a pilonului 2 în direcția NNE, în afara parametrilor de siguranță.
Un studiu realizat de SD Worx arată că românii petrec în medie 53 de minute pe zi pentru a ajunge la serviciu, depășind media europeană de 48 de minute. România se situează printre țările cu navetele cele mai lungi din Uniunea Europeană, fiind afectată de traficul intens și aglomerația urbană.
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit marți la Palatul Victoria cu o delegație de investitori formată din reprezentanți ai JP Morgan, ai unor companii cu capital străin și ai unor instituții financiare internaționale.
Vicepremierul UDMR Tanczos Barna a propus negocierea cu Comisia Europeană a unui moratoriu de un an la reducerea deficitului bugetar, pentru ca România să rămână în 2027 la nivelul din 2026.
Embargoul comercial impus de Statele Unite Cubei a provocat pierderi economice de peste 8 miliarde de dolari în perioada martie 2025 – februarie 2026, cu 7% mai mult decât în anul precedent, a declarat luni ministrul cubanez de externe Bruno Rodriguez, citat de Le Monde. Statele Unite mențin de…
Justiţia israeliană a respins marţi un recurs ce viza să oprească un amplu proiect de colonizare în Cisiordania, condamnat cu putere de ONG-uri şi de state occidentale, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres. ‘Tribunalul districtual din Ierusalim a respins o cerere de urgenţă depusă de…
Curtea de Apel București a suspendat marți procedura aprobată de Guvernul Bolojan pe 27 august pentru desemnarea candidatului României la funcția de judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât marți că un bărbat căsătorit cu mai multe femei în țara sa de origine nu poate beneficia de reîntregirea familiei pentru a-și aduce în Europa copiii proveniți din uniuni poligame.
Planificat inițial pentru 46 de zile și prelungit până pe 6 septembrie, primul sezon NIBIRU a reunit peste 350 de evenimente, 500 de artiști și un public format din generații și comunități diferite. Peste două milioane de vizitatori au venit la NIBIRU, iar împreună cu Beach, Please!, traficul total…
Actrița Angelina Jolie a făcut o vizită surpriză la un club de box din Harkov, Ucraina, însoțită de fiul ei Knox, în vârstă de 18 ani. Vizita a fost neanunțată, iar Knox a participat la o sesiune de antrenament de muay thai alături de boxeri ucraineni.
Un băiat de 15 ani din localitatea Pianu a fost arestat preventiv după ce a părăsit curtea imobilului unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, a pătruns în curtea unui alt imobil în care se afla o tânără de 18 ani şi ar fi încercat, împotriva voinţei acesteia, să exercite acte de…
Radu Drăgușin, fundașul român al formației de fotbal Fiorentina, a fost inclus de site-ul TuttoMercatoWeb în echipa celor mai slabi jucători din Serie A după trei etape, pe baza notelor primite. Media notelor primite de Radu Drăgușin este 4,67. Fiorentina are nu mai puțin de cinci jucători în…
Procurorii anticorupție din Constanța au pus în mișcare acțiunea penală și l-au plasat sub control judiciar pe Cosmin-Ștefan Gearâp, inspector de specialitate în cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral.
Arcada Company este implicată în lucrări feroviare de peste 12,7 miliarde de lei, fără TVA, pe mai multe proiecte de modernizare și reabilitare a infrastructurii CFR.
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea a avertizat că rezultatele României la testarea PISA 2025 reflectă o deteriorare semnificativă a sistemului educațional.
Potrivit unei cărți de investigație bazate pe interviuri cu înalți oficiali israelieni și internaționali, Benjamin Netanyahu ar fi fost avertizat personal de Mohammed bin Zayed, liderul Emiratelor Arabe Unite, cu aproximativ 10 zile înainte de atacul Hamas din 7 octombrie 2023.
Comisia de Constituționalitate a Senatului a continuat marți audierile în ancheta privind întâlnirea din 14 august dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu.
Rezultatele testelor PISA 2025, publicate marți de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, arată o situație critică în educația din România pe toate domeniile evaluate.
Ar putea părea puțin ciudat să numești negrul „culoarea sezonului”. Până la urmă, nu este mereu acolo? Nu dispare niciodată cu adevărat din garderobe, din colecții sau din conversațiile despre modă. Este atât de prezent încât, uneori, aproape că nici nu îl mai percepem ca pe o alegere. Și totuși,…
O misiune arheologică spaniolo-egipteană, condusă de egiptologul spaniol Josep Cervelló, a descoperit la Saqqara o mastaba (un tip de mormânt monumental specific Egiptului Antic, n.e) datând de la sfârșitul Dinastiei a V-a, în perioada Vechiului Regat al Egiptului. Potrivit Euronews, mormântul este…
Coreea de Nord a amenințat luni că va adopta „acțiuni mai puternice și hotărâte" ca răspuns la exercițiile militare Freedom Edge, care au început în aceeași zi și reunesc Statele Unite, Coreea de Sud și Japonia.
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o avertizare cod galben de caniculă pentru miercuri în zece județe din vestul, nord-vestul și sud-vestul României. Temperaturile maxime vor ajunge între 30 și 35 de grade Celsius, cu cele mai mari valori așteptate în Câmpia de Vest.
Doi hoți au pătruns în Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer în noaptea de luni spre marți, spărgând un geam și tăind patru tablouri de pe pereți. Alarma de securitate s-a declanșat la ora 5:50, iar poliția a ajuns la fața locului la 5:53, dar hoții au reușit să fugă.
Serviciile de securitate ruse au anunțat pe 8 septembrie arestarea unui cetățean moldovean de 21 de ani, Nicolae Cociu, pe care îl acuză de tentativă de asasinat asupra unui ofițer de rang înalt din Ministerul Apărării al Federației Ruse.
Judecătorii din Iran au confirmat marți că clericul de linie dură Mohammad-Bagher Kharrazi, care a cerut înlocuirea Republicii Islamice cu un „guvern islamic” mai dur, se află în detenție, potrivit iranintl.com. Purtătorul de cuvânt al sistemului judiciar, Ali Kazemi, a declarat că Kharrazi a fost…
Sezonul de prezentări pentru toamnă/iarnă 2026 s-a încheiat de câteva luni, iar acum, odată cu începutul toamnei, tendințele de beauty văzute la New York, Londra, Milano și Paris încep să capete sens și în afara podiumului. După câțiva ani dominați de estetica „clean girl”, de tenul foarte luminos…
Șeful celei mai mari companii de tehnologie cu sediul în Marea Britanie a afirmat că inteligența artificială va găsi un leac pentru cancer încă din timpul vieții noastre, scrie BBC. Rene Haas, directorul executiv al companiei Arm Holdings, cu sediul în Cambridge, specializată în proiectarea de…
Acum că a reușit, după ani de încercări eșuate, să se listeze la bursă, Shein încearcă să convingă investitorii că este mai mult decât un fenomen trecător al industriei fast fashion, scrie Fashion Network. Cu 15 miliarde de dolari în numerar, potrivit prospectului companiei, la care se adaugă alte…