Fostul internațional elvețian Ramon Vega și-a anunțat oficial candidatura la președinția Federației internaționale de fotbal (FIFA), informează mass-media britanică. Vega (55 ani), fost jucător al echipelor Tottenham Hotspur și Celtic Glasgow, este prima personalitate din lumea fotbalului care…
Janna Nemțova, în vârstă de 42 de ani, a fost condamnată în lipsă la patru ani de închisoare pentru implicarea sa în activitatea Fundației Boris Nemțov pentru Libertate, cu sediul în Germania, scrie dpa. Potrivit procurorilor ruși, instanța a stabilit că organizația distribuie „evaluări negative…
Curtea de Apel București a admis, în majoritate, contestația primarului din Chiajna, Mircea Minea, și a dispus anularea actelor de urmărire penală efectuate de DNA începând cu 25 iulie 2017, precum și restituirea dosarului la procurori, transmite Presshub. Decizia a fost pronunțată pe 6 octombrie…
Misiunea nord-coreeană la ONU numește documentul o „farsă” și o „provocare” și invocă protestele de la Paris și Bruxelles. Proiectul urmează să fie examinat în noiembrie de o comisie a Adunării Generale, apoi poate ajunge la votul final în plen.
Dumitru Prunariu, primul român care a ajuns în spațiu, va participa sâmbătă, 7 noiembrie, la evenimentul educațional „Din adâncul istoriei până la stele”, organizat în București. Cosmonautul va premia echipa de elevii echipei EXELIXIS, care au proiectat o colonie spațială autosustenabilă pentru…
O călătorie obișnuită între două insule din Micronezia s-a transformat într-un coșmar de câteva luni, după ce o furtună a măturat o barcă, în care se aflau nouă oameni, în Oceanul Pacific, scrie timesofindia.indiatimes.com. La trei luni de la dispariția lor, cinci dintre ei, inclusiv doi copii, au…
Compania susține că Netopia a blocat peste 1,3 milioane de euro și a reziliat contractul fără preaviz. Pasagerii pot cere banii direct procesatorului de plăți sau prin banca emitentă a cardului, cu procedura de chargeback.
Statul Major General al Ucrainei raportează o medie de peste 1.100 de drone de atac pe zi între 29 octombrie și 4 noiembrie. Vârful pentru dronele Molniya ar fi fost atins pe 30 octombrie, cu 1.609 aparate lansate într-o singură zi.
Sindicatul Poliţiştilor Diamantul anunţă că va merge la CEDO după ce Curtea de Apel Iaşi a menţinut destituirea lui Vitalie Josanu fără nota D.G.P.I. în baza căreia s-a pornit cercetarea disciplinară care a dus la scoaterea poliţistului din sistem. Bizar este faptul că instanţă ceruse ea însăşi…
Banca centrală susține că regulile actuale respectă recomandările internaționale. Poziția vine pe fondul amenzilor de 3,73 miliarde de lei date de Consiliul Concurenței pentru 10 bănci, sancțiuni pe care băncile le-au contestat în instanță.
Scandal între consilierul președintelui Nicușor Dan și jurnalistul Emilian Isăilă, după ce ziaristul a distribuit, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care i-a numit ”imbecili” pe cei care conduc diplomația română, iar pe Elbridge Colby, adjunctul NATO „papițoi prorus”. Replica lui Marius Lazurca…
Termenul limită pentru încărcarea cardurilor pentru prima de carieră didactică nealimentate a fost prelungit, anunță joi Ministerul Educației. Potrivit sursei citate, cardurile beneficiarilor eligibili vor fi alimentate în decursul lunilor noiembrie și decembrie. Pentru încărcare este necesar ca…
Adunarea Națională a Franței a respins miercuri seară, în unanimitate, propunerea de lege privind bugetul statului pentru anul 2027, adusă în atenția parlamentarilor de către Guvernul francez. POLITICO descrie alegerea Adunării Naționale drept un semn în plus că prim-ministrul Sébastien Lecornu va…
Decorația: Ordinul Prințesei Olga, clasa I Volodimir Zelenski a decorat-o pe Melania Trump prin decretul prezidențial nr. 1079/2026 din 2 noiembrie 2026, potrivit UNN. Distincția i-a fost acordată pentru merite deosebite și pentru contribuția personală semnificativă la sprijinul umanitar acordat…
Primăria Cluj-Napoca a lansat Navigator AI, primul ghid local dedicat utilizării responsabile a inteligenței artificiale și a rețelelor sociale, destinat copiilor, părinților și profesorilor, relatează ActualdeCluj. Materialul, realizat cu finanțare de la bugetul local, își propune să îi ajute pe…
Predoiu susține că afirmația ar fi un afront la adresa SUA și îi cere lui Fritz explicații pentru golirea a două baraje. Liderul USR scrisese că lui Trump îi mai rămân doi ani de președinție „fără putere în congres” și că „MAGA va fi istorie”.
România are resursele umane, energetice şi tehnologice necesare pentru a deveni una dintre economiile cu cel mai mare potenţial de dezvoltare din Europa, după ce a recuperat în ultimele două decenii o mare parte din decalajul faţă de statele occidentale, însă valorificarea acestor avantaje depinde…
Fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila a avertizat că, potrivit estimărilor, până în anul 2050 infecţiile cauzate de bacterii multirezistente la antibiotice ar putea deveni principala cauză de deces la nivel global, depăşind bolile cardiovasculare şi cancerul. El a subliniat că, în prezent,…
„Ce este clar acum, după alegerile intermediare din SUA, este că Putin va accelera și (posibil) escalada agresiunea, pentru a forța capitularea Ucrainei și obținerea unui final al războiului în termenii doriți de Moscova ÎNAINTE de încheierea mandatului administrației actuale de la Washington.…
Un sfert dintre producătorii europeni au închis în cinci ani, iar valoarea importurilor de sicrie din China aproape s-a dublat. Informațiile au fost publicate de Politico și preluate de presa italiană. În ultimii cinci ani, numărul producătorilor europeni de sicrie a scăzut de la 120 la 90. În…
Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu atenționează asupra unei posibile perturbări timpurii a vortexului polar arctic, fenomen care ar putea aduce un val de aer rece în nord-vestul Europei. Acest fenomen are loc într-o perioadă în care UE se confruntă cu o criză energetică…
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', va fi vernisată, vineri, 6 noiembrie, la Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. Expoziția va avea loc la Centrul Cultural…
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP.
În perioada 10-11 noiembrie, negociatorii din Rusia, Ucraina și Statele Unite se vor întâlni la Abu Dhabi pentru a doua rundă de discuții trilaterale. Oficialii europeni nu au fost invitați În perioada 10-11 noiembrie, negociatorii din Rusia, Ucraina și Statele Unite se vor întâlni la Abu Dhabi…
Ioana Ciocan își dorește ca tot mai mulți copii romi să își poată învăța și folosi limba maternă și vrea o prezență mai mare a culturii rome în instituțiile și proiectele culturale susținute. Limba romani ar merita să fie auzită în școli, pe scenă și în spațiul public.
Ediția din acest an se desfășoară între 13 noiembrie 2026 și 3 ianuarie 2027 și are ca temă „Tărâmul Elfilor”. Centrul orașului va fi transformat într-un decor de poveste, cu peste două milioane de instalații luminoase, sute de brazi, un patinoar, o roată panoramică de 40 de metri și atracții…
Oana Gheorghiu, fostă vicepremieră în Guvernul Bolojan, a reacţionat dur, joi, într-o postare pe Facebook, în urma scuzelor pe care le-au oferit membrii PSD la indignarea românilor după ce au văzut luxul şi opulenţa ostentative afişate la petrecerea botezului copilului lui Alfred Simonis. Însă,…
În ultimii ani am asistat la o extindere accelerată a inițiativelor de digitalizare, atât din partea autorităților fiscale, cât și din partea companiilor. Fie pentru a răspunde unor obligații de raportare tot mai complexe, fie pentru eficientizarea internă a proceselor, tehnologia joacă un rol tot…
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în…
Văduva lui Michael Crichton, creatorul celebrului serial „ER”, susține că „The Pitt” este, de fapt, o relansare neautorizată a producției originale. O instanță americană a constatat că există suficiente asemănări între cele două seriale pentru ca procesul intentat Warner Bros. să continue,…