Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis, într-un comunicat publicat luni, 2 noiembrie, că regula de validare care condiționează acceptarea serviciilor medicale de semnarea acestora cu cardul rămâne dezactivată până la finalul lunii noiembrie. Decizia este aplicabilă în condițiile în…
Președintele israelian Isaac Herzog a condamnat miercuri atacurile „grosiere” și „rasiste” care au vizat minoritatea arabă israeliană, în urma acuzațiilor de fraudă electorală formulate împotriva partidelor arabe de către tabăra premierului Benjamin Netanyahu, potrivit Le Figaro. „Am un mare…
Banii vin din sprijinul militar deja alocat prin Programul Nansen și vor fi administrați pe trei ani de compania de stat Investinor. Premierul ucrainean Serhii Koretskîi cere Norvegiei să contribuie și la un nou mecanism de asigurare împotriva riscurilor de război.
Europa se îndreaptă spre iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (IEA), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie,…
Un militar american din Corpul Pușcașilor Marini a murit în urma unui incident produs în timpul unui exercițiu de antrenament desfășurat marți, 3 noiembrie 2026, la baza militară Camp Schwab din Okinawa, Japonia, relatează ABC News, citând Corpul Pușcașilor Marini al SUA. Divizia a 3-a a…
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a respins miercuri criticile potrivit cărora Berlinul ar pune propria industrie a armamentului înaintea cooperării europene în domeniul apărării, susținând că și alte țări procedează exact la fel, informează Politico Europe. În cadrul Conferinței de…
Treisprezece state, printre care Germania și Italia, cer retragerea propunerii Comisiei Europene de majorare a taxelor pe gaz. Compromisul e așteptat abia în decembrie, iar depozitele de gaze ale UE erau pline în proporție de aproximativ 75% la sfârșitul lunii octombrie.
Vacanța ideală în România înseamnă relaxare, familiaritate și existența unor condiții 'ca acasă', iar 30% dintre români caută natură și aer curat, în timp ce 20% vor liniște, arată rezultatele unui studiu de profil, dat publicității miercuri. 'Relaxarea, liniștea și peisajele descriu vacanța…
Senatul a adoptat proiectul pentru creșterea protecției victimelor traficului de persoane inițiat de Diana Tușa, transmite Alexandra Presură, printr-un comunicat. „Inițiativa legislativă, propusă de colega mea deputat Diana Tușa și susținută de toate partidele politice din Parlament vine cu măsuri…
Lennart Karl și Konrad Laimer au marcat în repriza a doua, pe Metropolitano. Diego Simeone a spus că adversarii sunt mai buni, iar după patru etape echipa lui este pe locul 22 în clasamentul provizoriu, cu 4 puncte, față de cele 8 ale germanilor.
Premierul Mark Carney spune că restricțiile rămân cât timp Rusia continuă războiul împotriva Ucrainei cu sprijinul Belarusului. Turneul are loc în Canada între 26 decembrie 2026 și 5 ianuarie 2027, iar trei miniștri canadieni au reafirmat că politica guvernului rămâne neschimbată.
Firma care pompa apa din subteranul Minei Băiţa a oprit instalaţiile, riscând să inunde galeriile. Alertă de mediu în judeţul Bihor. Există un pericol major de poluare a râului Crişul Negru, după ce firma care pompa apa din subteranul Minei Băiţa a oprit instalaţiile, riscând să inunde…
Grupul, care deţine mărcile BMW, Mini şi Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul trei din 2026, la 1,45 miliarde de euro. Toţi producătorii auto germani sunt afectaţi de războiul preţurilor din China, iar BMW nu face excepţie. Vânzările BMW…
Biblioteca Județeană 'Ovid Densusianu' Hunedoara - Deva a aderat, cu drepturi depline, la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii, asociație profesională ce reunește instituții similare de cultură din China și 41 de țări și regiuni ale lumii. Invitația de aderare a fost…
Preşedinta Curţii Penale Internaţionale (CPI), Tomoko Akane, a denunţat luni sancţiunile impuse de SUA împotriva instituţiei, calificându-le drept o încercare de a obstrucţiona justiţia, în cadrul prezentării raportului anual al curţii în faţa Adunării Generale a ONU. Akane a afirmat că…
Mediatorii din Qatar au pregătit un proiect de acord pentru reluarea negocierilor directe, potrivit Axios. Iranul cere ridicarea blocadei navale și relaxarea sancțiunilor, iar autoritățile de la Teheran avertizează că vor răspunde militar la orice nou atac american.
Imagini video arată soldați care taie minele cu polizoare unghiulare și ciocane de demolare. Ucraina nu a anunțat public că a primit aceste arme din Al Doilea Război Mondial, care pot conține până la 572 de kilograme de exploziv fiecare.
Scriitorul francez Philippe Jaenada, laureat al Premiului Goncourt 2026 pentru romanul său 'L'Inconnue du quai de Javel', a declarat miercuri că a strecurat în carte o frază scrisă de inteligența artificială (AI) pentru a 'se juca cu cititorul', adăugând că a folosit această tehnologie pentru…
Aleksandar Vulin, fostul șef al serviciilor de informații sârbe, susține că episodul a fost o încercare de a negocia politic cu el. Potrivit rts.rs, el a ajuns miercuri dimineață la Moscova, împreună cu Nenad Popović și Dušan Bajatović.
Fosta purtătoare de cuvânt a armatei israeliene, Ayelet Kroizer, a declarat luni că armata a manipulat în mod sistematic informaţiile referitoare la operaţiunile sale din Gaza şi din Cisiordania ocupată, pentru a obţine sprijinul opiniei publice şi legitimitate pe plan internaţional. Totodată,…
Deputatul Emanuel Ungureanu, a reuşit să se certe şi cu membrii Academiei de Ştiinţe Medicale, pe care i-a numit dinozauri, din cauză că parlamentarii de la USR vor să desfiinţeze instituţia. USR a depus în Parlament un proiect de lege, L422/2026, care a primit raport de respingere şi ulterior a…
Coborârea e necontrolată, iar ora exactă rămâne incertă. Majoritatea celor aproximativ 1.400 de kilograme ar urma să ardă, dar unele fragmente ar putea ajunge la sol în zona tropicală. Forța Spațială a SUA estimează la una la 2.100 riscul ca o persoană să fie rănită.
Google a confirmat pentru Reuters că, începând din luna iunie, a oferit pachete de plecare voluntară unor angajați din Canada, Franța, Germania, Japonia și Elveția. „În 2025, unele dintre echipele noastre au introdus un program de plecare voluntară, cu plăți compensatorii”, a declarat un purtător…
Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte al partidului extremist AUR și un trumpist asumat, a încercat miercuri să diminueze amploarea înfrângerii catastrofale înregistrate de Donald Trump și Partidul Republican în alegerile parțiale din SUA. Deși republicanii au pierdut categoric Senatul, Camera…
Curtea de Apel Constanța judecă miercuri contestația Damen Holding BV împotriva modificării procedurii de vânzare și a scăderii prețului. Rheinmetall a plătit până acum doar 10% din cele 138 de milioane de euro, iar preluarea nu e finalizată.
În aprilie 2026, numele lui Florin Vlădică, şef al Oficiului pentru Informaţii Integrate de la Cotroceni, intra în prim planul atenţiei publice, pe motiv de... Isoletta. Mai exact, după acea celebră masă de taină a fostei ambasadoare SUA în Grecia (cea care s-a lăudat cu dărâmarea Guvernului…
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) anunță că nu va susține o nouă creștere a salariului minim în actualele condiții fiscale. Reprezentanții organizației susțin că veniturile angajaților trebuie majorate, dar cer reducerea taxelor pe muncă, astfel încât o parte…
Ofertele se depun până pe 19 noiembrie, iar primele rachete trebuie livrate în cel mult trei luni de la semnarea contractului. Armata americană cere o precizie de cel mult 10 metri, chiar dacă semnalul GPS este bruiat, și finalizarea comenzii în 15 luni.
Tot mai multe nave civile au fost atacate în ultimele luni în Marea Neagră, iar traficul maritim a fost grav afectat de operațiunile militare. În fața acestor blocaje care amenință comerțul regional, industria turcă de apărare a venit cu o soluție tehnică, o premieră, am putea spune, pentru…
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că ministrul Economiei, Carlos Cuerpo, va prelua temporar și conducerea Ministerului Transporturilor, după demisia lui Oscar Puente. Decizia vine în urma a două accidente feroviare mortale produse în acest an, care au ridicat întrebări privind siguranța…