România a primit aproximativ 108,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile în perioada 2007 - 2025 și a contribuit cu circa 35,9 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, înregistrând un sold pozitiv de peste 72 de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Banca…
Carlos Álvarez Pereira, secretarul general al clubului, spune că speranța înseamnă motivație pentru acțiune și cere promovarea inițiativelor educaționale. Mugur Isărescu a pledat pentru instituții credibile, cooperare și o perspectivă pe termen lung.
Autor: Euronews Astronautul NASA Anil Menon a anunțat că el și colegii săi, Luke Delaney și Jessica Watkins, au votat la alegerile midterm de la bordul Stației Spațiale Internaționale. Acesta a subliniat că procesul s-a desfășurat prin intermediul unui sistem electronic securizat, care asigură…
Compania susține că Netopia a blocat peste 1,3 milioane de euro și a reziliat contractul fără preaviz. Pasagerii pot cere banii direct procesatorului de plăți sau prin banca emitentă a cardului, cu procedura de chargeback.
O persoană ocupată produce circa 24.000 de euro valoare adăugată într-o firmă autohtonă și 45.000 de euro într-o filială străină. Mai puțin de 20% dintre IMM-urile care cer finanțare primesc toată suma, iar Alianța Binelui Comun propune un indice anual al sănătății lor.
Viitorul aviației este aici, în toată splendoarea lui. Compania americană de apărare Shield AI a dezvăluit un prototip al avionului său de vânătoare autonom cu reacție X-BAT 001, o aeronavă cu capacitate de decolare și aterizare verticală (VTOL) care seamănă izbitor de mult cu un vârf de săgeată.…
Într-un interviu pentru Sky News, Michel Barnier, negociatorul-șef al Bruxelles-ului pentru Brexit, a declarat că Marea Britanie ar putea să se reîntoarcă în UE fără a fi nevoită să adopte euro ca monedă națională. Totuși, trebuie să îndeplinească două condiții: libera circulație și aderarea la…
Contractul pe zece ani, începând din 2029, acoperă un parc eolian în Constanța și unul solar în Arad, conceput să devină cel mai mare din UE. Grupul estimează că va folosi doar electricitate regenerabilă în Europa până în 2030, cu cinci ani mai devreme.
Oradea participă, prin Visit Oradea, la unul dintre cele mai importante târguri internaționale de turism, World Travel Market (WTM) London 2026, desfășurat în perioada 3-5 noiembrie, la centrul expozițional ExCeL din capitala Marii Britanii. 'Construim noi parteneriate, promovăm frumusețea…
Familia Baciu, care deține rețeaua de magazine Darina din județul Mureș, a cumpărat centrul comercial Winmarkt Petrodava din Piatra Neamț de la investitorul italian Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), potrivit Profit.ro. Mutarea reprezintă, pe de o parte, o nouă tranzacție din procesul prin…
Banca centrală susține că regulile actuale respectă recomandările internaționale. Poziția vine pe fondul amenzilor de 3,73 miliarde de lei date de Consiliul Concurenței pentru 10 bănci, sancțiuni pe care băncile le-au contestat în instanță.
Sorina Matei, director general interimar al Televiziunii Române, a fost prezentă la Gala MEDIAFAX 35. În cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor MEDIAFAX la evenimentul aniversar, șefa TVR a vorbit despre cum va arăta jurnalismul peste 35 de ani. „Peste 35 de ani noi o să fim bătrâni și în vogă…
Tribunalul raional Solomensk din regiunea Kiev a dispus arestarea a două femei care au acuzat că într-o unitate militară dintr-un sat din regiune se află bărbaţi reţinuţi ilegal. Potrivit site-ului de ştiri Meduza, una dintre femeile arestate este Valentina Molodaia, participantă la conflictul din…
Adunarea Națională a Franței a respins miercuri seară, în unanimitate, propunerea de lege privind bugetul statului pentru anul 2027, adusă în atenția parlamentarilor de către Guvernul francez. POLITICO descrie alegerea Adunării Naționale drept un semn în plus că prim-ministrul Sébastien Lecornu va…
Autor: Alida Mocanu În inima Uniunii Europene, în capitala care adună poate cele mai multe naționalități de pe bătrânul continent, am găsit românii care lasă urme frumoase și adânci pe oriunde trec. În Bruxelles am întâlnit români profesori, voluntari, preoți, chefi bucătari, toți cu dor de…
Testul din 4 noiembrie ar fi verificat ghidarea multimod și noile materiale ale rachetelor, spune presa de stat. Phenianul nu a dezvăluit raza sau viteza sistemului, care seamănă cu un lansator misterios prezentat la parada militară din 2020.
Primul exemplu dat de ministru este Fundația de Sprijin Comunitar din Bacău, care primește în 2026 subvenții de 321.000 de lei lunar de la bugetul de stat. Manole spune că va continua sprijinul și cere transparență privind folosirea fondurilor publice.
Telefoanele vechi, cablurile și alte aparate cu latura sub 25 cm se predau gratuit la oficiile participante. Programul are trei etape și a început în București și în cinci județe, iar aparatele voluminoase pot fi ridicate gratuit de acasă, la cerere.
Postul de televiziune B1 TV a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului după ce invitatul Adrian Papahagi l-a numit pe George Simion ”bulibaşa de la AUR”. CNA a decis sancţionarea televiziunii cu o somaţie publică pentru afirmaţii discriminatorii. Forul audiovizual a primit o…
Predoiu susține că afirmația ar fi un afront la adresa SUA și îi cere lui Fritz explicații pentru golirea a două baraje. Liderul USR scrisese că lui Trump îi mai rămân doi ani de președinție „fără putere în congres” și că „MAGA va fi istorie”.
Societatea Națională a Apelor Minerale SA, firma de stat din România care este titulară a licenţelor de exploatare a resurselor de apă minerală și comercializează apa minerală extrasă către îmbuteliatori, se află într-o situație financiară critică, potrivit informațiilor publice. Acest lucru se…
„Ce este clar acum, după alegerile intermediare din SUA, este că Putin va accelera și (posibil) escalada agresiunea, pentru a forța capitularea Ucrainei și obținerea unui final al războiului în termenii doriți de Moscova ÎNAINTE de încheierea mandatului administrației actuale de la Washington.…
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Grupului Partidului Popular European (PPE), susţine că membrii PNL reuniţi în Platforma Liberal-Conservatoare, pe care îi numeşte „pucişti”, vor pierde alegerile interne din partid. În opinia sa, după congres, aceştia vor trebui fie să accepte…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski speră că succesul democraților la alegerile intermediare din Statele Unite va duce la intensificarea sprijinului american pentru Kiev. Liderul ucrainean consideră că un nou echilibru de putere în Congres ar putea influența poziția Washingtonului față de…
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', va fi vernisată, vineri, 6 noiembrie, la Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. Expoziția va avea loc la Centrul Cultural…
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru Mihai Ghigiu, a declarat miercuri că este aproape sigur că România va primi o penalitate pentru jalonul PNRR privind legea integrității, care îl vizează și pe Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei. Suma vehiculată este cuprinsă între…
Analiză a publicației elene IN.GR, via Rador: Laura Kövesi și-a încheiat mandatul la Parchetul European. Asta nu înseamnă că Grecia a primit o iertare a păcatelor. Observăm că există, în diverse zone, inclusiv din partea unor oficiali guvernamentali, un climat de entuziasm pentru faptul că Laura…
Ioana Ciocan își dorește ca tot mai mulți copii romi să își poată învăța și folosi limba maternă și vrea o prezență mai mare a culturii rome în instituțiile și proiectele culturale susținute. Limba romani ar merita să fie auzită în școli, pe scenă și în spațiul public.
Skip to content ilustrație: Context.ro 20.370 de români au murit în 2023 din cauza poluării aerului, potrivit raportului State of Global Air. „Rata României de 54 de decese la 100.000 de locuitori este aproape triplă față de media Uniunii Europene, de 21 la 100.000”, arată InfoClima, citând…