Persoane cu lanterne au fost observate lângă frontieră, dar s-au retras în Kaliningrad fără să treacă în Polonia, potrivit RMF24. Unitatea de elită GROM a fost trimisă în zonă, iar premierul Donald Tusk admite că intenția de provocare nu va putea fi confirmată complet.
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților a redus azi prețul benzinei standard cu 5 bani pe litru, dar a crescut prețul motorinei cu 5 bani pe litru, potrivit datelor observate de noi. Modificările de preț sunt vizibile atât la Petrom cât și la OMV. Scumpirea a survenit la miezul…
Scumpirea energiei, cu 20,8% într-un an, explică aproape toată creșterea, iar inflația de bază a rămas la 2,5%. Cifrele depășesc scenariul de bază al BCE și apropie banca centrală de o nouă majorare a dobânzilor în decembrie.
Puente a făcut anunțul în Congresul Deputaților, după ce exclusese de mai multe ori plecarea. Ministrul spune că nu poate rămâne în funcție după două accidente atât de grave în mai puțin de un an. Coliziunea de lângă Urda a făcut cel puțin 69 de morți.
Descoperirea reprezintă un indiciu important pentru ancheta National Transportation Safety Board (NTSB), însă specialiștii nu au stabilit dacă desprinderea pieselor a provocat pierderea controlului sau a fost consecința coborârii violente, relatează Associated Press. Avionul plecase din Austin,…
Ambele meciuri încep miercuri, la ora 19:45, în etapa a 4-a a Ligii Campionilor. De la ora 22:00 sunt transmise la televizor alte patru partide, printre care RB Leipzig – Manchester City, Slavia Praga – Arsenal, Borussia Dortmund – Betis și FC Porto – Napoli.
Melania Trump a convocat pentru joi o ceremonie la Casa Albă cu reprezentanți ai Rusiei și Ucrainei. Comisarul ucrainean Dmitro Lubineț e deja în drum spre Washington, iar consilierul primei doamne, Marc Beckman, a primit distincția Inima de Aur printr-un decret separat.
Băieţii cu epoleţi din spaţiul public din România, cei care ne-au tot explicat timp de doi ani cum trebuie să ne adaptăm la politicile MAGA, au început încă de dimineaţă să ne anunţe “măreţe” strategii pentru viitor, fără MAGA, a atras atenţia, miercuri, analistul Mihai Răzvan Moraru, după…
Guvernul ucrainean vrea să încheie negocierile până la sfârșitul anului 2028. Un document obținut de Politico nu prevede o dată de aderare: Ucraina ar putea închide provizoriu șapte domenii în 2027, iar Moldova, peste 20, ceea ce ridică perspectiva decuplării celor două țări.
Seismul s-a produs la ora 6:09, în județul Buzău, la adâncimea de 90,3 kilometri. De la începutul lunii noiembrie, în România au avut loc șase cutremure, cu magnitudini între 2,1 și 3,6.
Dolarul american s-a depreciat miercuri, 4 noiembrie, în raport cu leul, în prima ședință a Băncii Naționale a României după alegerile pentru Congresul Statelor Unite. Moneda americană a coborât la 4,7518 lei, cu 0,0243 lei mai puțin decât în ziua precedentă, pe fondul reacțiilor piețelor…
Polițiștii au dat amenzi de 12.000 de lei și au suspendat autobuzele pentru șase luni. Primarul din Crăciunești speră să rezolve problema în 30 de zile, iar polițiștii spun că primăria fusese informată încă din septembrie să intre în legalitate.
Premierul admite că Guvernul nu are o majoritate stabilă în Parlament și spune că PNL și UDMR au promis să nu susțină o moțiune de cenzură doar dacă sunt respectate țintele fiscale. Răspunzându-i lui Ilie Bolojan, susține că deciziile se iau în ședințele de guvern.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a taxat miercuri tăcerea liderilor partidului extremist AUR față șefa partidului extremist german AfD, Alice Weidel, care i-a acuzat pe românii din Germania că ”jefuiesc” sistemul de asigurări sociale. „Partidele extremiste, precum AfD și AUR, au un țel…
Guvernatorul BNR a pledat pentru gândirea pe termen lung, instituții credibile și cooperare internațională. La conferința organizată de Asociația Română pentru Clubul de la Roma, el a vorbit despre incertitudinea economică, schimbarea tehnologică și presiunile de mediu.
PSG conduce clasamentul cu 12 puncte din patru meciuri, înaintea Barcelonei, care are 9. Bayern München a câștigat cu 2-0 la Madrid, iar Manchester United a revenit de la 0-2 și a învins-o pe AS Roma cu 3-2.
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri…
Salvatorii căutau încă supraviețuitori miercuri în ruinele din satul Komîșuvaha, iar un oficial regional anunță 59 de dispăruți. Zelenski spune că bombele au lovit când oamenii veneau după ajutoare, în timp ce Moscova susține că a vizat militari ucraineni.
SBU și Procuratura i-au comunicat în lipsă suspiciunea de înaltă trădare și de justificare a agresiunii ruse, invocând interviul ei cu Tucker Carlson. Mendel, aflată în străinătate, neagă orice colaborare cu Rusia.
Pe lângă alte posibile probleme, specialiştii atrag atenţia şi asupra magazinelor online fictive şi a tentativelor de fraudă cibernetică prin care atacatorii încearcă să acceseze conturile bancare ale cumpărătorilor. Atenţie mare la cumpărăturile de Black Friday. Autorităţile vin cu recomandări…
Portarul Jesús Owono l-a lovit cu genunchiul în prelungiri și a fost eliminat. Medicul spaniol Jesús Almendra spune că moartea ar fi fost cauzată de commotio cordis, o aritmie declanșată de impact. Soția și fiica atacantului erau în tribune.
Mathias Cormann, secretarul general al OCDE, laudă reformele majore făcute de România și se declară optimist. Țara a primit deja avize formale de la 24 dintre cele 25 de comitete ale organizației.
Fostul premier Adrian Năstase susţine că modul în care procedează autorităţile faţă de fostul prezidenţiabil Călin Georgescu nu fac decât să îl menţină în atenţia publicului şi chiar să-i amplifice vizibilitatea pe termen lung, ceea ce este în beneficiul său. „Este o inabilitate, pe de o parte, a…
Înscrierile rămân deschise până la 27 noiembrie, exclusiv online. Cursurile durează 40 de ore, iar absolvirea lor este obligatorie pentru etapa în care firmele nou-înființate pot obține până la 250.000 de lei, aproximativ 50.000 de euro.
Biroul lui Netanyahu nu a confirmat înțelegerea, iar Trump nu a lămurit ce fonduri are în vedere. Acordul care prevede 3,8 miliarde de dolari pe an e valabil până în 2028. Anunțul a fost făcut în ziua alegerilor de la jumătatea mandatului.
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia. 'Cazul a presupus trei mari…
Șase magazine din România au raportat creșteri anormale ale temperaturii, iar în Belgia au fost lovite zeci de supermarketuri. Autorii nu sunt cunoscuți, deși mai mulți specialiști în securitate cibernetică spun că atacurile ar putea indica o implicare a Rusiei.
Roiban a strâns 37,04% din voturi, față de 62,96% pentru democratul Rob Long. Pleșa, realeasă în fața republicanului George Flint, își păstrează locul în legislativul texan. Rezultatul lui Ciprian Ivanof, candidat în Washington, D.C., nu se cunoaște încă.
Președintele CJ Călărași, social-democratul cu trecut în PNL, Vasile Iliuță, a cumpărat într-un singur an proprietăți de peste un milion de euro în Italia, toate în urma unor executări silite a unor firme italiene falimentare. Achiziția-surpriză se află însă în munții Apenini: un fost punct vamal…
La Conferința de securitate de la Berlin, președintele ucrainean a spus că rolul SUA în lume s-ar putea reduce și că Europa nu are o alternativă la Germania. El a salutat și planul Berlinului de a-și construi o rețea proprie de sateliți, alternativă la Starlink.