Diplomația românească și președinții României – așa cum erau ei – pe vremuri, căutau să mențină relații bune și cu democrații și cu republicanii. Exista un echilibru. Știau că mai devreme sau mai târziu vor avea nevoie de aceste relații și că alternanța la putere este inevitabilă. Acesta este, după…
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu…
Grupul, care deţine mărcile BMW, Mini şi Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul trei din 2026, la 1,45 miliarde de euro. Toţi producătorii auto germani sunt afectaţi de războiul preţurilor din China, iar BMW nu face excepţie. Vânzările BMW…
Froo deschide magazine pe bandă rulantă. După ce săptămâna trecută a deschis trei magazine în Târgoviște, compania a anunțat deschiderea de magazine și la Galați. Aceste deschideri în noi orașe vin după ce Froo a ajuns în septembrie în cel de-al șaptelea oraș, la Sibiu. „Froo ajunge în două orașe…
Craiova și Sibiu dau startul festivităților, pe 13 noiembrie 2026, iar Capitala va găzdui nu mai puțin de nouă târguri, organizate în diferite zone ale orașului. Craiova pregătește peste două milioane de luminițe și decoruri spectaculoase, în timp ce Bucureștiul va organiza cea de-a 19-a ediție a…
Coborârea e necontrolată, iar ora exactă rămâne incertă. Majoritatea celor aproximativ 1.400 de kilograme ar urma să ardă, dar unele fragmente ar putea ajunge la sol în zona tropicală. Forța Spațială a SUA estimează la una la 2.100 riscul ca o persoană să fie rănită.
AUR propune modificarea Regulamentului Senatului, astfel încât senatorii să aibă două ședințe de plen pe săptămână, în zilele de luni și joi. Proiectul urmărește extinderea programului de lucru al aleșilor și introducerea unei noi zile de plen. Potrivit inițiativei legislative, programul săptămânal…
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, i-a solicitat premierului Luca Niculescu să intervină pentru deblocarea programului de reabilitare termică a blocurilor, susținând că întârzierile afectează numeroase familii și determină pierderea unor fonduri europene. Edilul consideră că reluarea lucrărilor…
Ofertele se depun până pe 19 noiembrie, iar primele rachete trebuie livrate în cel mult trei luni de la semnarea contractului. Armata americană cere o precizie de cel mult 10 metri, chiar dacă semnalul GPS este bruiat, și finalizarea comenzii în 15 luni.
Player video Principalele probleme ale țării derivă dintr-un management politic deficitar și nu din lipsa specialiștilor sau a resurselor, consideră analistul Aurel Cazacu. „Avem oameni buni peste tot, dar este o problemă de management politic. Deci ne întoarcem tot la politic (…) spusesem că…
Comisarul UE pentru apărare, Andrius Kubilius, a avertizat marţi că cheltuielile militare ale Rusiei se vor apropia de totalul cheltuielilor de apărare ale Europei anul viitor, dacă sunt măsurate în termeni de paritate a puterii de cumpărare. În cadrul Conferinţei de securitate de la Berlin,…
Din 46 de școli analizate din București, într-o evaluare prezentată la Universitatea din București, 30 au niveluri orientative de zgomot peste pragul de 56 de decibeli prevăzut în ordinul Ministerului Mediului din 2021, iar 14 depășesc 70 de decibeli pe latura cea mai expusă. Unitățile cu expunere…
Lungmetrajul românesc 'Cazul Samca', regizat de Horia Cucută și George ve Gänæaard, deschide, miercuri după-amiază, cea de-a 34-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Scurtmetraj Alter-Native de la Târgu Mureș. Potrivit organizatorilor, povestea urmărește o echipă de documentariști…
Patroana unei societăţi comerciale de intermediere a unor servicii turistice a înşelat 18 persoane care au achitat, parţial sau integral, sejururi în diverse staţiuni din ţară şi străinătate, însă banii ajungeau, de fapt, în conturile firmei şi ale sale. După ce femeia încasa banii, fie rezervările…
Senatorii PSD au votat împotriva proiectului, iar Senatul este cameră decizională. Inițiativa USR prevedea o comisie tehnică independentă pentru evaluarea candidaților la șefia instituției, audieri publice în Parlament și desemnarea conducerii de către Plenul CSM, cu două treimi din voturi.
Expoziția „PAST FORWARD” adună fotografii din cele două decenii de activitate și rămâne deschisă până la 5 decembrie. Concertul îl susține Unicorn Frequency, ansamblul violonistului Bogdan Văcărescu, care combină tradiții populare românești și balcanice cu sonorități grecești și italiene.
Proiectul privind taxele și impozitele locale pentru anul 2027 a fost publicat de Primăria Iași în dezbatere publică. Documentul prevede o actualizare în funcție de inflație, iar ieșenii pot transmite observații și propuneri până joi, 5 noiembrie. Una dintre problemele care au atras atenția în…
Pensionarii împrumută sume de trei ori mai mari de la Casa Județeană de Ajutor Reciproc (CARP) Arad față de media ultimilor cinci ani, pe fondul facturilor în creștere la energie și pentru a face față altor cheltuieli lunare, în timp ce instituția se așteaptă la un val de cereri pe timpul…
Palatul Westminster va fi expus riscului unui incendiu similar cu cel de la Notre Dame sau unui eveniment catastrofal similar dacă parlamentarii nu abordează problema finanțării renovărilor, a declarat o comisie parlamentară. Potrivit The Guardian, deciziile privind modul și momentul în care să…
George Simion a fost într-o vizită fulger în Statele Unite, chiar în ziua alegerilor care influențează parcursul politic al lui Donald Trump. Președintele AUR a publicat mai multe imagini de la întâlnirile sale pe rețelele sociale. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, liderul AUR s-a…
TAROM a încheiat 2025 cu o pierdere de 288 de milioane de lei, ușor mai mare decât în 2024, când pierderea netă a fost de 286 de milioane de lei. Cifra de afaceri netă s-a redus cu 10% în 2025 față de 2024, cu un total ușor peste un miliard de lei. Un indicator important, veniturile companiei…
Tribunalul Olt a dispus arestarea preventivă a preotului Flavius Marcel Popescu, în vârstă de 45 de ani, acuzat că ar fi racolat sexual două adolescente de 13 ani. Bărbatul a slujit la biserica din comuna Găneasa. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, faptele pentru care este cercetat…
Ministrul britanic al Culturii, Lisa Nandy, a anunțat miercuri că guvernul va verifica tranzacția prin care grupul de televiziune Sky intenționează să cumpere divizia de televiziune și divertisment a ITV, pentru 1,6 miliarde de lire sterline, echivalentul a aproximativ 2,15 miliarde de…
Romancierul francez Yannick Haenel a fost recompensat miercuri cu premiul Femina pentru romanul ''La solitude des professeurs est infinie'', o relatare a experienței sale de profesor în școli din suburbii, informează AFP. Scriitorul, prezent la ceremonia de decernare a premiului desfășurată la…
Cătălin Prisacariu și Mircea Marian au explicat, la podcastul „Cum e, de fapt?” de ce viața privată a primarului PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, este de interes public: noua sa parteneră, cu care s-a afișat la celebrul botez din familia Simonis, a ajuns angajată la stat, pe o funcție de…
Compania franceză Coperni SAS își va înceta activitatea după ce fondatorii Arnaud Vaillant și Sébastien Meyer nu au reușit să ajungă la un acord cu Tomorrow, acționarul majoritar și distribuitorul brandului, scrie The Business of Fashion. Coperni SAS își va înceta activitatea după eșecul…
În România, când creşte salariul minim, statul câştigă aproape dublu faţă de angajat. Iar asta nu e creştere de salariu, e o creştere mascată de taxe, a subliniat, miercuri, deputata USR Cristina Prună. "Concret, dacă salariul minim brut creşte la 4.652 lei, angajatorul va plăti cu 339 de lei mai…
PSD se apropie tot mai mult de AUR, pe fondul pierderii electoratului și al izolării politice, iar o colaborare parlamentară sau chiar electorală între cele două formațiuni devine un scenariu posibil. Invitat în emisiunea „Harta de impact” din 4 noiembrie, Cristian Preda, profesor de științe…
O schimbare aparent banală în alimentația zilnică ar putea avea efecte majore asupra sănătății publice. Înlocuirea sării de masă obișnuite cu o alternativă îmbogățită cu potasiu ar putea salva aproape 3 milioane de vieți anual și ar reduce considerabil numărul cazurilor de boli cardiovasculare și…
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a IX-a ediție a târgului de cariere POLIJOBS, la care sunt așteptate peste 100 de companii din mai mult de 20 de domenii de activitate.