Vladimir Medinski va conduce delegația rusă, iar Steve Witkoff și Jared Kushner ar urma să reprezinte SUA. Înaintea discuțiilor din 10 și 11 noiembrie, reprezentanții americani au programate la Bruxelles întâlniri cu oficiali europeni și NATO despre garanțiile de securitate pentru Ucraina.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis miercuri, cei interesaţi sunt aşteptaţi la Roaba de Cultură, în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), la EcoRider Community. Ziua începe cu Cupa EcoRider, o cursă necompetitivă dedicată copiilor. Nu este o întrecere pentru cei mai rapizi, ci…
Senatorul UDMR Tanczos Barna răspunde atacurilor lansate de Partidul Social Democrat la adresa fostului Guvern condus de Ilie Bolojan privind gaura din buget și le cere social-democraților „ nu mai exagereze”, pentru că nici ei nu au ieșit de la guvernare fără să lase în urmă datorii. Declarația a…
Credincioșii merg dimineața la Sfânta Liturghie cu pomelnice, colivă, colaci și vin. În multe zone, familiile curăță apoi mormintele și aprind candele. Spălatul rufelor și cusutul sunt interzise doar de tradiția populară, nu de rânduielile bisericii.
Firma familiei şefului de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Olt, Panadria SRL, este acuzată de îngroparea ilegală de deşeuri. Autorităţile au găsit resturi de asfalt îngropate într-o comună din Vâlcea, deşeuri care proveneau de la lucrările de modernizare a unui drum. Poliţiştii Biroului…
SUA pregătesc vânzarea către Iordania a până la 1.500 de rachete APKWS, o armă antidronă la un preț de ordinul zecilor de mii de dolari. Departamentul de Stat al SUA a aprobat, pe 2 noiembrie, o posibilă vânzare către Iordania, prin programul Foreign Military Sales, de rachete ghidate laser APKWS…
Nvidia a urcat vineri cu 2,8%, după două zile de pierderi puternice, iar IREN a câștigat 20%. S&P 500 a încheiat totuși săptămâna cu o pierdere de 2,7%, cea mai mare din aprilie 2025, iar bursele de la Tokyo și Seul au scăzut cu aproximativ 6%.
Statul Michigan urmează să implementeze un nou sistem complex bazat pe inteligență artificială (IA) în închisorile de pe teritoriul său. Acesta are scopul să clasifice persoanele încarcerate în funcție de „gradul lor de periculozitate”. Informația provine de la postul Fox2 din Detroit, care…
Decizia fondatorului SpaceX, Elon Musk, de a pune la dispoziţia Ucrainei serviciul de comunicaţii prin satelit Starlink după invazia Rusiei l-a transformat pe omul de afaceri american într-un participant la război, a scris Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei…
Irinel Gheorghe, vicepreședintele FPSC, spune că majoritatea fabricilor de materiale de construcții folosesc tehnologie veche de peste două decenii. El a arătat factura unui producător: energia de circa 180.000 de lei ajunge la 400.000 de lei cu tot cu taxe.
Skip to content Investigații Știri Explicative Seriale Video Despre noi English SUSȚINE Ilustraţie: Ionuţ Teodoraşcu (sursa foto: capturi de ecran) O fotografie cu un adolescent de 14 ani, înfășurat într-o pătură, a devenit în România „dovada” unei presupuse camere de tortură a armatei…
Alexandru Grumaz, general locotenent (r.), analist geopolitic Național Pe 3 noiembrie 2026, Elbridge Colby discuta la Cracovia cu un grup restrâns de aliați despre cât din apărarea convențională a Europei pot prelua europenii. A doua zi, la Cotroceni, Nicușor Dan îi explica aceluiași oficial…
Ministerul Apărării va sprijini hub-ul maritim prin expertiză și cooperare între instituții, în complementaritate cu NATO. Ștefan-Radu Oprea cere ca bugetul UE pentru 2028-2034 să prevadă resurse adecvate pentru Flancul Estic, iar România urmărește și fonduri suplimentare prin SAFE.
Sateliții americani și ai altor țări urmăresc de mulți ani avionul spațial ultrasecret al Chinei. Supranumit Shenlong, acesta orbitează Pământul, eliberând pe parcurs obiecte necunoscute. În ciuda eforturilor, occidentalii nu au putut să vadă fotografii cu vehiculul experimental. După cum…
Germania se pregătește să aibă o femeie președinte federal. CDU, sub cancelarul Friedrich Merz, cedează pentru prima dată cea mai înaltă funcție partidului CSU, mai mic. Cu bavareza Ilse Aigner, este probabil să se impună un nou stil, comentează rnd.de. Ilse Aigner, președinta Parlamentului…
Radosław Sikorski a anunțat finanțarea vineri, la Varșovia, după reuniunea Consiliului Statelor de la Marea Baltică. Negociatorii ucraineni și ruși urmează să discute la Abu Dhabi pe 10 și 11 noiembrie, iar Polonia găzduiește manevre multinaționale din 9 noiembrie.
Alimentele procesate sunt concepute pentru a ne face să mâncăm continuu, cu efecte dăunătoare asupra corpului şi minţii - dar există modalităţi de a găsi echilibrul şi de a reduce poftele. Înainte de apariţia alimentelor procesate, ceea ce mâncam era cultivat în natură, recoltat şi mâncat doar cu…
Măsura este inclusă într-un proiect amplu de reformă a administrației publice locale, care prevede, printre altele, comasarea voluntară a comunelor cu mai puțin de 2.000 de locuitori, reorganizarea țării în opt regiuni și înființarea unui fond de aproape 900 de milioane de lei pentru sprijinirea…
Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, ajunge sâmbătă la Cluj, iar principala întâlnire o are cu președintele liberal al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, cel care în ultimele zile și-a întețit atacurile la adresa președintelui PNL, Ilie Bolojan. Tișe l-a acuzat în repetate rânduri pe…
Fostul premier Tanczos Barna a declarat în cadrul emisiunii „În fața ta” că este nevoie de o reformă administrativ-teritorială pentru a reduce consturile, dar doar respectând anumite condiții. Potrivit senatorului UDMR, o astfel de decizie nu ar trebuie luată la București, „deasupra capului…
Înregistrările obținute de Associated Press și citate de Express printr-o solicitare de evidență publică arată că au trecut minute întregi în timp ce oficialii și personalul de intervenție încercau să afle dacă o cerere de ajutor de urgență în camera de execuție era legitimă. Primul apel la 911 a…
Discuțiile cu primarii și membrii Biroului Politic Județean au vizat intrarea în opoziție și reconstrucția partidului. Mircea Abrudean a cerut Guvernului PSD să nu sacrifice investițiile, iar liderul PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, a recunoscut că liberalii au greșit.
Părinții sunt adesea atenți la primele cuvinte, la rezultatele școlare sau la felul în care copilul învață lucruri noi. Mai puțin evidente sunt schimbările din modul în care acesta vorbește despre emoțiile sale. Blic atrage atenția asupra unui astfel de semn: folosirea unor cuvinte tot mai precise…
Cercetarea a fost realizată de psihologul Lena Glaser, în cadrul studiilor sale doctorale la Universitatea din Basel, și a analizat efectele dușurilor reci asupra sănătății și comportamentului participanților. În cadrul a trei studii controlate randomizate, cercetătorii au comparat rezultatele…
Suspectul, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit la scurt timp și e în custodia poliției. Victima, de 34 de ani, refuzase monitorizarea electronică și își retrăsese pe 2 noiembrie plângerea pentru amenințare.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că intenţionează să facă noi schimbări în Cabinetul său, în urma înfrângerii zdrobitoare suferite de Partidul Republican la alegerile de la jumătatea mandatului. Într-un interviu acordat CBS News, care urmează să fie difuzat duminică în emisiunea…
Îngrijirea unui părinte care nu se mai descurcă singur poate însemna cumpărături, pregătirea meselor, însoțire la medic și reducerea timpului disponibil pentru serviciu. În anumite condiții, persoana care își asumă această responsabilitate poate primi o indemnizație lunară. Banii îi revin…
Fostul politician a murit joi seară la locuința sa din Washington. Strănepot al fondatorului Standard Oil, a rupt tradiția republicană a familiei, a intrat în politică din partea democraților și a reprezentat Virginia de Vest în Senat din 1984 până în 2015.
Cercetarea în domeniul ARNm este în plină expansiune: în afară de COVID-19, sunt în curs de dezvoltare şi alte vaccinuri bazate pe tehnologia ARNm pentru numeroase boli. Cu toate acestea, un număr mare de studii, care au fost rezumate într-o recenzie publicată recent, arată că vaccinurile cu ARNm…
O pensie calculată greșit, un drept refuzat sau o sumă cerută înapoi de o instituție pot pune un pensionar în fața unei alegeri dificile: să își apere drepturile în instanță sau să păstreze banii pe care i-ar da pentru avocat pentru medicamente, facturi și hrană. Legea prevede însă un sprijin…