Muzeul lui Mircea Dinescu de la Portul Cultural Cetate, deschis publicului
Actualizat 11.07.2026 la 13:04
Citește articolul integral pe Gândul (se deschide în filă nouă)
Poetul Mircea Dinescu a deschis în 2025, în cadrul Portului Cultural Cetate din Dolj, un muzeu cu lucrări din colecția sa privată de artă. Complexul, ridicat pe ruinele unui fost comandament din secolul al XIX-lea de pe malul Dunării, între Calafat și Turnu Severin, are muzeul drept punct central.
Printre piesele valoroase expuse se numără un pat care a aparținut Reginei Elisabeta, soția regelui Carol I. Potrivit lui Dinescu, patul a fost găsit de localnici în subsolul fostei Cooperative Agricole de Producție, unde a stat aproape 80 de ani și era cât pe ce să ajungă la fier vechi.
Complexul include și Parcul Îngerilor, cu peste 20 de statui semnate de artiști români, idee pe care Dinescu a avut-o, spune el, ca reacție la planurile din 2001 de construire a unui Dracula Park în zona cetății Sighișoara.
Toate articolele (1)
Subiecte conexe
Traficul de mărfuri pe Dunăre spre Constanța s-a reluat cu restricții, după o săptămână de blocaj
O navă supraîncărcată a blocat șenalul la Capidava începând cu 6 octombrie, iar peste 100 de nave cu cereale au rămas imobilizate. Armatorii reclamă pierderi mari și acuză autoritățile că au reacționat greu.
Actualizat 14.10.2026 la 11:16
Romeo Urjan: Singura condiție este debitul Dunării
APEL MATINAL - În direct cu Romeo Urjan, director CNE Cernavodă, despre măsurile de protecție în condițiile scăderii nivelului Dunării. Deși au început ploile, debitul Dunării la intrarea în țară este staționar, dar va înregistra o ușoară creștere, situându-se, totuși, sub media multianuală a…
Actualizat 14.10.2026 la 9:28
E blocat traficul fluvial de mărfuri spre Portul Constanța, de pe Dunăre / Peste 100 de barje și 30 de nave sunt imobilizate / Armatorii acuză pasivitatea autorităților
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare şi nave autopropulsate, precum şi peste 100 de barje, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța. Autorităţile responsabile – RA AFDJ…
Actualizat 13.10.2026 la 18:55
Traficul fluvial pe Dunăre a fost reluat în zona localității Capidava
Navigația a fost redeschisă după ce dragele trimise de AFDJ au deblocat șenalul de la kilometrul 280, unde eșuase un tanc petrolier pe 6 octombrie. Pot trece navele cu un pescaj de până la 1,85 metri, iar peste o sută de barje și nave așteptau în zonă.
Actualizat 13.10.2026 la 16:40
Ce face Nuclearelectrica pentru a reduce impactul scăderii debitului Dunării asupra centralei de la Cernavodă. Explicațiile șefului companiei - Economica.net
„Folosim această perioadă de oprire controlată pentru activități de mentenanță și de creștere a rezilienței, până când nivelul Dunării va permite repornirea în siguranță a unităților. În paralel, am inițiat consultări cu experți pentru a identifica cele mai bune soluții pe termen mediu și lung,…
Actualizat 12.10.2026 la 10:27
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în ușoară creștere săptămâna viitoare până la 1.350 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar la 1.200 mc/s în primele zile ale săptămânii viitoare, apoi va înregistra o ușoară creștere, până la 1.350 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul…