În inima cartierului armean din Tbilisi, Piața Avlabari este locul unde se adună mulțimile pentru „Marșul de sâmbătă”. În fiecare weekend, protestatarii se îndreaptă spre Podul Iubirii, ajung în Piața Libertății și mărșăluiesc spre parlament, scandând lozinci împotriva guvernului lui Irakli…
În spatele unui gard de sârmă se întinde o vastă rană deschisă în pământ. Înainte de sosirea companiei Google, acum câteva luni, se estimează că un sfert de milion de copaci ocupau cele 330 de hectare (815 acri) de pădure din apropierea oraşului Muhos, din zona rurală a nordului Finlandei. Acum au…
Inițiativa FORTRESS prevede reactoare nucleare portabile, microrețele și rezerve strategice de muniție și combustibil. Fabricile civile ar urma să fie pregătite să treacă la producție militară în caz de criză.
Croitorul mare al stejarului, un gândac care atacă în special stejarii bătrâni, dar nu numai, a fost transformat din dăunător în specie protejată de către UE. România s-a conformat, iar fostul ministrul al Mediului a mai lăsat, cadou la plecare, un proiect de plan de acțiune pentru protejarea și…
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 28 octombrie – 29 noiembrie 2026, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2, București). Ce monede circulau în Iudeea în vremea lui Iisus? Cum arăta banul Cezarului? Ce monede ar fi putut reprezenta cei treizeci de arginți…
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă''…
Invitat în emisiunea „Ai Aflat!” cu Ionuț Cristache, Ion Cristoiu a făcut o premoniție după ce alegerile din Serbia au fost câștigate de Lista Studenților. Publicistul susține că și în Franța vom avea o listă făcută de studenți care va candida la alegeri pentru că Marine Le Pen nu poate fi lăsată…
Sursa foto: L3Harris Technologies. O aeronavă de cercetare de tip Gulfstream E.550 CAEW aparținând Forțelor Aeriene Italiene a revenit în vestul Mării Negre, operând în apropierea coastei României pe 26 octombrie. Misiunea marchează o reapariție a capacității Italiei de avertizare timpurie…
Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită în fiecare an la 25 octombrie, președintele OPIA, Răzvan Marian Pîrcălăbescu, aduce un omagiu tuturor celor care au servit și continuă să servească România, prin curaj, devotament și sacrificiu. „O armată puternică are nevoie de o industrie națională…
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de…
Familia de antreprenori Doagă, proprietarii Diacarn Food din Vrancea, intră pe piața de retail având în plan deschiderea a 11-12 supermarketuri cu prețuri mici, sub brandul Adia, în urma unei investiții de aproximativ 1 milion de euro, a declarat pentru Economica Ioan Doagă, cofondatorul și…
Runda e programată în jurul datei de 10 noiembrie, dar Rusia n-a acceptat încă devansarea. Moscova se opune prezenței europenilor, iar Kievul nu se așteaptă la un progres în prima rundă.
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin…
Politologul Ioan Stanomir acuză guvernele occidentale că preferă să dea vina pe infractorii români pentru problemele societăţilor lor, în timp ce tolerează fenomene pe care le consideră mult mai grave: extinderea islamismului radical, formarea celulelor islamiste şi atacurile împotriva…
Un grup de parlamentari americani a avertizat mai multe întreprinderi luni cu privire la importul de motorină rusească în SUA, pe care îl consideră ilegal, în pofida acordului încheiat între Donald Trump și Vladimir Putin și care riscă să aibă repercusiuni juridice și parlamentare, informează…
Adio, CASS pentru pensionari? Pensiile ar urma să crească pentru cei care contribuie în prezent la CASS. Eliminarea contribuției obligatorii lunare pentru anumite categorii de pensionari ar duce implicit la sume mai mari încasate de vârstnici. Potrivit Legii nr. 141/2025, această contribuție va…
Opt senatori AUR au propus înlocuirea denumirii „Balvanyos” cu „Bălvăniș” în actele normative care reglementează statutul stațiunii balneoclimaterice din județul Covasna și dezvoltarea turismului montan. Inițiatorii susțin că „Bălvăniș” este forma românească a toponimului, folosită în timp de…
Realul a avut cea mai mare depreciere într-o singură zi din 1999, iar tranzacțiile la bursă au fost suspendate temporar. Flávio Bolsonaro, pe care piețele îl vedeau câștigător, refuză să-și recunoască înfrângerea în turul al doilea.
Sindicatul USB cere salarii și pensii mai mari, prețuri controlate și bani pentru servicii sociale în loc de arme. Marșuri sunt anunțate în șapte mari orașe, iar Ministerul de Interne e în alertă maximă.
Ministrul ucrainean al Sportului, Matvii Bidnîi, a calificat drept „rușinoasă” decizia IWF de a da Rusiei organizarea competiției. El pregătește o contestație la CIO și la IWF și cere o nouă selecție a țării gazdă.
Proiectul păstrează și plafonarea adaosului comercial și controlul exporturilor. Hotărârea trebuie adoptată până sâmbătă, iar la reducerea maximă statul ar pierde până la 460 de milioane de lei pe lună din accize.
Ioana Ciocan a urmărit spectacolul „Showcase SF 2026”, jucat de copii și tineri din cartier, și a promis sprijin sectorului cultural independent. Ministrul spune că societatea pare divizată și le cere oamenilor să se plângă mai puțin și să facă mai mult.
Iranul spune că discuțiile pentru consolidarea cooperării regionale vor continua, dar nu s-a anunțat niciun acord. Pe agendă s-au aflat negocierile cu SUA, atacurile houthi, Strâmtoarea Ormuz și blocada americană. Programul nuclear nu a fost discutat.
Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, vorbește despre un atentat terorist rasist. Suspectul, care ar urma un tratament pentru schizofrenie, a fost evaluat psihiatric, iar familia victimei critică invocarea rapidă a problemelor lui psihice.
Al doilea suspect, de 43 de ani, s-ar fi ascuns după incident și a fost găsit luni. Pompierul lovit cu o cărămidă, în timp ce stingea un foc tradițional de Sânmedru scăpat de sub control, e încă internat la Pitești.
Kelemen Hunor cere un referendum înaintea comasării localităților și spune că reforma nu poate fi făcută „într-un birou, prin asumare”. Csoma Botond vrea o comisie parlamentară specială și excepții pentru zonele locuite de minorități.
Biroul permanent al Camerei a aprobat demisia Nataliei Intotero și a luat act de plecarea lui Mihai Ghigiu, ambii deveniți miniștri în Guvernul Niculescu. Numirile celor doi foști miniștri trebuie aprobate de plenul Camerei.
Interceptoarele AD-1 Inferno și AD-2 Ambush sunt ghidate prin radar și ar costa sub 100.000 de dolari per lansare, potrivit Helsing. Sistemul e încă testat și ar urma să ajungă pe piață în a doua jumătate a lui 2027.
Comisia ar urma să afle cine a organizat și a plătit zborurile spre Mykonos și Nisa ale unor politicieni, judecători și oameni de afaceri. Diana Stoica acuză PSD că a blocat prima cerere prin „abuz după abuz”.
Purtătorul de cuvânt al diplomației chineze, Guo Jiakun, a răspuns acuzațiilor lui Pete Hegseth, care a vorbit despre 80 de noi „celule de propagandă” în universitățile americane. Guo susține că schimburile educaționale nu ar trebui supuse interferențelor.