Dispariția lui Răsvan Apostolescu, de la Radio România Actualități, a șocat lumea presei sportive. Jurnalistul avea doar 66 de ani, iar la începutul acestei luni se pensionase. „Voia să se pensioneze abia anul viitor, dar boala, despre care n-a spus nici apropiaților, l-a măcinat. Ar fi vorba…
Expoziția internațională 'Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament', care propune o întâlnire între istorie, numismatică și textele biblice, se va deschide miercuri seară la Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București. Reunind piese provenite în principal din colecții private,…
Procurorii îi acuză de nouă, nouă și 17 infracțiuni de fals în declarații, susținând că n-au trecut în declarațiile de avere autoturisme, case, terenuri, depozite bancare și sume mari de bani ținute acasă.
Un caiet care ar fi conținut informații importante legate de o parte din fondurile milionarului sibian Adrian Kreiner, ucis de trei tâlhari, ar fi dispărut fără urmă din casa omului de afaceri. Ca urmare, sume importante de bani – care ar fi ajuns la persoane străine – nu vor mai putea fi…
Mărturisesc că nu mă număr printre cei cărora le place să petreacă uneori chiar zeci de minute într-o librărie și să răsfoiască răbdători, concentrați noile apariții. Consult frecvent site-urile editurilor, mai ales cele ale celor mari, știu, în general, ce a apărut și ce urmează să apară, am…
Tehnicianul român spune că nu vrea jucători care își plâng de milă. Inter, lider în Serie A, joacă miercuri cu Venezia, ultima clasată, iar sâmbătă dispută derbiul cu AC Milan.
Franţa a declarat marţi că entitatea GlobUs, prezentată ca un club internaţional de experţi, este o „faţadă” care permite „desfăşurarea de operaţiuni de manipulare a informaţiilor şi de ingerinţă politică” în Africa, în beneficiul Rusiei, relatează AFP. Această structură este deosebit de activă în…
Comisia Europeană confirmă că Ucrainei îi lipsesc 70 de miliarde de euro în 2027. Comisia face presiuni asupra partenerilor din G7 și ia în calcul o datorie comună, opțiune pe care liderii o vor discuta la un summit de la sfârșitul lui noiembrie.
Alex Orban a adus victoria echipei din liga secundă în minutul 74, deși oaspeții jucau în zece oameni. Formația din Miercurea Ciuc a egalat prin Alex Szabo și a nimerit de două ori bara.
Comisia Europeană analizează posibilitatea de a direcționa o parte din veniturile obținute din impozitarea marilor companii multinaționale către viitorul buget al Uniunii Europene, estimat la 1.820 de miliarde de euro, potrivit informațiilor obținute de Politico de la patru diplomați europeni.…
Bacteriile care trăiesc în intestinele oamenilor ar putea oferi indicii importante despre viteza cu care îmbătrânește organismul, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Hawaii. Oamenii de știință au descoperit că anumite microorganisme intestinale sunt asociate cu…
Subiectul a fost repus pe agendă la reuniunea COELA de la Bruxelles, deși președinția irlandeză știa că Budapesta nu va ceda. Kievul vrea să deschidă clusterele 4 și 5 până la sfârșitul lui 2026.
Banii vin prin Pro-Choice Majority Action și Affordable California, aceasta din urmă finanțată de o fundație care nu-și dezvăluie donatorii. Mai Vang a câștigat primarul din iunie și conducea în singurul sondaj public.
Robert Turcescu a contestat modul în care ar fi fost întocmit dosarul lui Călin Georgescu. Acesta susține că ancheta ar fi fost realizată în grabă. Jurnalistul pune sub semnul întrebării argumentele procurorilor privind menținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale în arest preventiv.…
Au cerut tribunalului din Oslo o măsură provizorie împotriva noilor condiții de utilizare, care intră în vigoare pe 20 noiembrie. Reclamanții, printre care NRK, Schibsted și NTB, spun că Meta le-ar putea colecta și articolele cu abonament.
Relansarea economiei românești depinde de capacitatea de a transforma resursele naturale, industria și inovarea în valoare adăugată, investiții și noi piețe de export. Este mesajul central transmis marți de ministrul Economiei, Daniel Zamfir, la conferința Gândul Euro Industry Summit, dedicată…
Baroul Iaşi dezaprobă mesajul pe care l-ar putea transmite asocierea exercitării profesiei de avocat cu o situaţie de incompatibilitate, după ce Facultatea de Drept din Iaşi a decis ca în urma arestării lectorului Alexandru Toader, avocaţii acestuia să nu mai predea studenţilor de anul patru,…
Mihai Isac spune că Sorin Grindeanu „joacă la cacialmă” cu reorganizarea teritorială. Analistul cere ca reforma să schimbe alegerea primarilor într-un singur tur, iar factorul etnic să nu conteze, și dă ca exemplu eșecul reformei din Republica Moldova.
Cererea ar fi venit de la Kirill Dmitriev, în negocierile despre livrări de motorină rusească în SUA. Acordul ar însemna peste 1,8 milioane de tone de motorină, iar criticii avertizează că banii ar putea finanța războiul din Ucraina.
Donarea de sânge poate face diferența dintre viață și moarte pentru pacienții care au nevoie de transfuzii în urma unor accidente, intervenții chirurgicale sau tratamente pentru afecțiuni grave. Pentru a încuraja acest gest, în România sunt acordate mai multe beneficii persoanelor care se prezintă…
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți…
Mecanismele somnului rămân oarecum misterioase. Cu toate acestea, ştim că somnul este cheia creşterii, a dezvoltării şi a procesului de eliminare a toxinelor din creier. Cu toate acestea, un somn bun nu este uşor de obţinut pentru toată lumea. Din diverse motive, adormirea şi menţinerea somnului…
Evenimentul se desfășoară pe scena mare a Operei, iar publicul are ocazia unică de a-l urmări din sală. Balerinii companiei vor lucra sub îndrumarea coregrafei Corina Dumitrescu, un reper al primei scene românești. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. World Ballet Day revine în…
Cercetătorii conduși de Grace Liu, de la Carnegie Mellon, au testat 1.222 de oameni la probleme cu fracții și la înțelegerea textelor. Ei recomandă ca chatbot-urile să ofere îndrumări, nu soluții gata făcute.
Patru surse citate de Drop Site News spun că Abu Dhabi ar fi transmis houthilor informații pentru lovituri și că ar fi continuat după un avertisment american. Liderii Ansarallah și ai Consiliului Tranziției Sudice neagă acuzațiile.
Pacienții trebuie să poată beneficia de consultații și investigații fără internări prelungite, a precizat Alexandru Rogobete. Ministerul Sănătății va monitoriza săptămânal consumul și stocurile de medicamente din programele naționale de sănătate, pentru a preveni întreruperile în aprovizionarea…
În 27 de regiuni din Rusia, epidemia de HIV a ajuns în stadiul generalizat, a anunţat Vasili Akimkin, directorul Institutului Central de Cercetare în Epidemiologie din cadrul Rospotrebnadzor, autoritatea rusă pentru protecţia consumatorilor şi supravegherea sănătăţii publice. Acest lucru înseamnă…
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat, marţi seară, că nu se pricepe prea mult la discuţii despre spioni, dar presupune că, dacă cineva ar fi avut un plan malefic să-l planteze în politica românească ca spion al statului german, cum se vehiculează în unele teorii din spaţiul public, i-ar fi…
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți seara, despre Călin Georgescu că AUR este 'printre puținii, dacă nu singurul partid fidel voinței poporului', adăugând că nu știe ce ar fi putut face mai mult în această situație.
Eurodeputatul Victor Negrescu se află zilele acestea în Australia, unde discută cu reprezentanții comunității românești, ai mediului universitar și ai sectorului de afaceri despre consolidarea relațiilor economice și strategice. La Melbourne, acesta a abordat oportunitățile de investiții și comerț,…