2001 - SIMBOL AL EPOCII DIGITALE Apple își lansa prima generație de iPod. Compania condusă de Steve Jobs a dorit să producă un MP3 player portabil mai bun decât orice exista pe piață. Primul model avea o capacitate de doar 5 GB. O roată aflată sub ecran era folosită pentru navigarea prin meniu și…
Finlanda a aprobat operarea primului depozit permanent de combustibil nuclear uzat din lume. După cum a anunțat joi compania de gestionare a deșeurilor Posiva, se așteaptă ca depozitul din municipalitatea Eurajoki din sud-vestul Finlandei să înceapă să funcționeze în curând, deși nu a fost încă…
La Napoli, din magazine lipsesc alimentele, benzinăriile s-au închis, iar ambulanțele mai au carburant pentru trei zile. Guvernul Meloni a aprobat un decret cu peste 100 de milioane de euro pentru motorină, dar protestele continuă.
Chiar dacă un adult, în general, probabil că a visat de mii de ori în viața sa, puțini oameni își aduc aminte când au visat pentru prima oară. „Încercați să vă amintiți primul vostru vis. Aproape sigur s‑a întâmplat după vârsta de trei ani, când erați în pragul utilizării gramaticii și sintaxei.…
Primele proiecte sunt situate în Bulgaria și România, Italia fiind de asemenea inclusă în acest parteneriat, conform sursei citate. Anunțat în luna martie, acordul dintre PPC și Metlen prevede un portofoliu cu o capacitate de până la 1.500 MW și o capacitate de stocare de 3.000 MWh. Planul prevede…
„Cum e posibil ca o țară frământată atâtea decenii de teroare să ajungă, după numai câțiva ani, la patru milioane de turiști? Iar noi...”. Întrebarea rămânea, de cele mai multe ori, suspendată în aer. „Iar noi...” ››› Vezi galeria foto ‹‹‹ Acel „iar noi” spune însă totul. E amestecul obișnuit de…
Mexicul înregistrează în total nouă jurnaliști asasinați în 2026, iar autoritățile 'nu fac suficient' pentru a rezolva aceste crime sau pentru a proteja presa, a avertizat joi directorul ONG-ului Reporteri fără Frontiere (RSF), Thibaut Bruttin, în timpul unei vizite în țară, relatează AFP.
În închisoarea Cotopaxi au fost raportate „decesele a patru persoane private de libertate” , iar în închisoarea Pichincha din capitala ecuadoriană alte patru au fost ucise, a precizat SNAI într-un comunicat, adăugând că zece persoane au fost rănite, potrivit Le Figaro. Închisorile ecuadoriene,…
Un sondaj Quaest dat publicității miercuri îl plasa pe Flávio Bolsonaro la 45%, cu un punct peste Lula. Fiul fostului președinte a câștigat primul tur cu 47%, iar stânga își mobilizează susținătorii în stradă înaintea votului de duminică.
„Escroacă”, „ticăloasă”, „diabolică” : adjectivele abundă pe rețelele de socializare, inclusiv cele mai grave insulte, pentru a descrie această femeie de patruzeci de ani care a devenit un simbol al sosirii inteligenței artificiale în domeniul editorial. Ea vorbește despre „zeci de mii” de mesaje…
Brian Louis Sguros, în vârstă de 35 de ani, ofițer de poliție din Lauderhill, Florida, a fost arestat săptămâna aceasta de Biroul Șerifului din comitatul Broward. Anchetatorii susțin că s-a dat drept bărbatul decedat, Dennis West, s-a mutat în casa în care l-a găsit pe West mort și apoi a renovat…
Statele Unite au salutat joi negocierile dintre putere și opoziție în Venezuela, după încheierea unei celei de-a treia runde de discuții între cele două părți, notează AFP.
Baza de date avea peste 11.300 de nume, iar criteriul de includere erau aprecierile pe Facebook. Firma Alp Services a primit 55.000 de euro pentru lucrare și a subcontractat o parte din analiză unei firme din București.
1.Crimele din Orașul Alb Clar desemnat încă din secvențele de început ale producției, Clujul dobândește în filmul Dosarele Orașului Alb scris de Bogdan Ficeac și regizat de Iura Luncașu un puternic nimb de irealitate. De ani buni în celebrul oraș universitar se înregistrează crime cu autor rămas…
Regulile noi se aplică rezervărilor făcute de la 20 noiembrie. Gazdele nu mai pot da amenzi și nu pot adăuga cerințe prin mesaje sau afișe. Oaspeții pot fi rugați în continuare să adune prosoapele și să sorteze gunoiul.
Guvernul Trump a informat justiția americană că intenționează să înceapă lucrările de construcție a monumentalului arc de triumf dorit de miliardarul republican la Washington chiar din 5 noiembrie, în ciuda unei proceduri judiciare în curs, notează AFP. Într-un document depus miercuri la dosar,…
Dacă nu se prezintă, procesul lui poate fi respins. Avocatul BBC spune că Trump a anulat depoziția din 16 octombrie invocând o „chestiune de importanță națională”, deși în acea zi ar fi făcut campanie în Georgia.
Peste 300 de case s-au prăbușit, iar curentul și telecomunicațiile au fost perturbate în districtul Baqen din prefectura Nagqu, unde se afla epicentrul. Autoritățile chineze evaluează pagubele, iar operațiunile de salvare continuă.
Afacerea a fost adjudecată de o firmă deținută de un cetățean italian, companie care, fără excepție, anual, începând cu 2021, a primit contracte identice succesive, atribuite în urma unor proceduri simplificate de selecție de oferte la care a avut calitatea de unic ofertant. Primăria Sectorului 6…
Operațiunea „Serengeti III” a dus la arestarea a 1.462 de suspecți în 21 de țări între 29 iunie și 31 august. În plus, au fost destructurate 10.909 rețele rău intenționate și au fost recuperate fonduri ilicite în valoare de 105 milioane de dolari americani. Interpol, organizația de poliție cu…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că Rusia nu și-a 'schimbat atitudinea', după noi atacuri nocturne care au făcut noi victime în Ucraina, în ciuda unei relansări a diplomației în urma unei vizite a emisarului american Steve Witkoff, comentează AFP.
Valeriu Matei, fost viceprimar al Slatinei, a predat arma și nimeni n-a fost rănit. Dosarul de camătă și șantaj îl vizează și pe un director al Companiei de Apă Olt, iar Gândul scrie că amândoi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Administrația Trump cere și scuze publice, plus ștergerea textelor din arhivă, iar un oficial spune că „toate opțiunile sunt pe masă”. Unul dintre articole relata că Trump ia în calcul înlocuirea șefei sale de cabinet.
Suspectul, un bărbat de 53 de ani din regiunea Luhansk, ar fi lucrat pentru un serviciu rus din iulie 2025. Ar fi strâns date despre producția de tancuri și muniție. Vineri va fi prezentat unui judecător de la Curtea Federală de Justiție.
Primarul Craiovei spune că aplicația e-Proprietate n-ar fi gata la timp, iar taxele pe 2027 trebuie votate până la finalul anului. Ea acuză Guvernul Bolojan că a negociat prost PNRR-ul.
Acordul prevede trei ani de închisoare cu suspendare și 120 de zile de muncă în folosul comunității. Tribunalul Prahova, sesizat miercuri, îl judecă pe 12 noiembrie. Toți inculpații din dosar ar fi încheiat acorduri cu procurorii.
Printre postările nesemnalate de Community Notes se află cel puțin patru afirmații false distribuite de Elon Musk, al cărui cont are 241,5 milioane de urmăritori. Unele postări vorbeau despre o fraudă electorală care nu există și au fost văzute de milioane de ori.
Noul ambasador al Franței la Washington, Aurelien Lechevallier, și-a început misiunea marți, după ce preluarea funcției sale a fost un timp întârziată de o neînâelegere diplomatică între cele două țări, a indicat diplomația franceză, relatează AFP.
Victor Ponta a ironizat-o pe Anca Alexandrescu, după ce a observat că realizatoarea TV îl menționează din ce în ce mai des în postările sale de pe Facebook. Fostul premier a publicat o captură de ecran cu una dintre postările jurnalistei și a remarcat că numele său ajunge să apară în discuții…
Cîrligeanu spune că ideea i-ar fi aparținut chiar lui Marius Lulea, care ar fi vrut să scape de Simion. Lulea neagă și le propune acuzatorilor un test cu detectorul de minciuni, iar Poliția Ilfov cercetează cazul pentru amenințare.