Guvernul italian a subliniat că acest lucru nu înseamnă că abandonează complet ajutorul pentru Ucraina. Conform Il Giornale d’Italia, următorul transport de ajutor militar este complet pregătit, dar programul transferului său către Kiev nu a fost încă aprobat. Transferul a fost amânat în mod…
Instanța din Draguignan i-a interzis definitiv intrarea în Franța și i-a dat o amendă vamală de 3,26 milioane de euro. Bărbatul spune că a acceptat transportul pentru 5.000 de euro, din cauza datoriilor.
Un bilet dus-întors Paris–New York la La Première costă de la aproape 14.000 de dolari. Veniturile Air France din clasa întâi și business au crescut cu peste 28% în 2025, în timp ce veniturile de la clasa economic au stagnat.
Săptămâna asta are loc la Cluj-Napoca a opta ediție a Nostalgia, un concept de petrecere retro care aduce în prim-plan muzica anilor ‘90 și 2000. Dacă arunci o privire printre fotografiile edițiilor anterioare, vei constata cu mirare că majoritatea participanților s-au născut, cu indulgență, cel…
Un satelit experimental, realizat în colaborare cu o companie daneză, a ajuns deja pe orbită și a început să funcționeze. Compania ucraineană Himera și producătorul danez de sateliți GomSpace au lansat dispozitivul Obria Nano, care urmează să fie utilizat pentru testarea tehnologiilor necesare…
Legătura a fost făcută prin compararea probelor cu cele din cazul Laurei Aime, o altă victimă a lui Bundy, rezolvat în aprilie. Anchetatorii din Utah verifică și alte dosare vechi, printre care cel al lui Nancy Wilcox, o adolescentă de 16 ani.
Târgul Internațional de Turism Via Moldavia a avut loc ieri, la Palatul Parlamentului din București, prezentând noutățile de pe piața produselor turistice care promovează viața sănătoasă și conexiunile culturale dintre România și Moldova. Foarte mulți producători locali de brânzeturi, miere, trufe,…
Se circulă bine la această oră - nu sunt semnalate accidente sau alte restricţii. Se circulă bine la această oră - nu sunt semnalate accidente sau alte restricţii. Este semnalată însă aglomeraţie în jurul marilor oraşe. Mai multe aflăm de la subcomisarul de poliţie State Dalia, de la Centrul…
Sindicatul cere ca legile prin care se transpun directivele europene despre munca pe platforme digitale și transparența salarială să fie adoptate. BNS cere și o soluție pentru lucrătorii români din Germania, iar întâlnirea ar deschide un calendar de discuții cu ministerul.
MEDIAFAX este, de 35 de ani, acolo unde se întâmplă lucrurile importante. A fost parte din istoria României postdecembriste, relatând în timp real momentele care au schimbat politica, societatea și viața de zi cu zi. Anul 2026 a fost marcat de o criză politică prelungită, declanșată de retragerea…
Gazdele au stabilit un record propriu de puncte în EuroCup. Cu două victorii și trei înfrângeri, campioana României a coborât pe locul 7, penultimul în Grupa B. Antrenorul Mihai Silvășan a spus că apărarea echipei a fost teribilă.
Trotinetele nu mai pot fi lăsate în stațiile STB, pe trecerile de pietoni, pe pistele de biciclete sau în spațiile verzi, iar operatorii au cel mult două ore să mute vehiculele parcate greșit.
Într-o postare pe Facebook, el a anunţat accelerarea rambursărilor de TVA, reducerea restanţelor la decontarea indemnizaţiilor de concediu medical şi accelerarea plăţii facturilor pentru investiţii. Statul trebuie să îşi disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa şi să creeze spaţiu…
Compania a publicat miercuri, 28 octombrie, rezultate financiare record pentru trimestrul al treilea din 2026, depășind estimările analiștilor, scrie Reuters. Profitul operațional a ajuns la 83,3 trilioane de woni sud-coreeni, echivalentul a aproximativ 62,8 miliarde de dolari. În aceeași perioadă…
Tatăl victimei a depus plângeri penale, inclusiv împotriva dirigintei, care ar fi încercat să-i împace pe elevi fără să anunțe pe nimeni. Potrivit Gândul, agresorul de 14 ani poartă brățară electronică.
Mai mulți parlamentari de la SOS România au inițiat un proiect de lege care să interzică includerea pe listele de candidați ale partidelor la alegerile parlamentare a persoanelor care dețin, la momentul facerii listelor, calitatea de senator sau deputat aleși pe listele altui partid. Printre…
Europarlamentarul Rareș Bogdan s-a confesat, în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache de marți, în legătură cu planurile sale de viitor. Astfel, liberalul a mărturisit că nu are ambiții politice de top, cum ar fi șefia partidului sau chiar postul de premier. Visul său este să devină miliardar, dar…
Mette Frederiksen spune că inițiativa nu a fost coordonată cu ceilalți europeni, că nu vede „niciun semn” că Rusia ar vrea pace și acuză Moscova că poartă zilnic un război hibrid.
„Am avut întâlnirile noastre săptămânale în cadrul NATO și, dacă este necesar, le vom organiza mai frecvent. Ne-am pregătit mai bine pentru a răspunde acestei provocări, pentru a rămâne calmi și pentru a ne pregăti mai bine pentru luna viitoare și pentru anii următori. Noi nu vrem o escaladare.…
Apicultorii care își transportă stupii în diferite regiuni ale țării ar putea beneficia de o nouă scutire. Parlamentarii propun ca vehiculele folosite exclusiv pentru această activitate să nu mai plătească rovinieta. Propunerea se adresează apicultorilor care practică stupăritul pastoral, adică…
Polonia a câștigat în fața Germaniei, a Țărilor de Jos și a Norvegiei. Viceministrul polonez al Apărării estimează investiția la circa 253 de milioane de dolari, iar centrul va avea nevoie de câteva luni ca să devină operațional.
Potrivit estimărilor Administraţiei americane pentru Informaţii în Energie (EIA), producţia de gaze naturale a SUA va creşte de la nivelul record de 107,6 miliarde de picioare cubice pe zi în 2025 la 112,2 miliarde în 2026 şi 116,1 miliarde în 2027, potrivit News.ro. Creşterea este alimentată în…
Ambasadorul Vladimir Lipaev susține că România nu a prezentat dovezi și că Moscova nu a comis sabotaje. MAE i-a transmis un protest ferm și spune că probele din anchetă dovedesc responsabilitatea Rusiei.
Ministerul Finanțelor nu va subvenționa scheme generale pentru energie și promite în schimb investiții în capacități noi de producție. Pentru industrie anunță două scheme de sprijin de 10 miliarde de lei pe cinci ani, iar impozitul minim pe cifra de afaceri dispare de la 1 ianuarie.
Costin Murgescu pornește chiar de la această particularitate. În fragmentul consacrat lui Carada din Mersul ideilor economice la români, el observă că personajul ar putea părea surprinzător într-o carte despre istoria ideilor economice, deoarece Carada nu a lăsat în urmă o operă economică…
Când auzim expresia „educație financiară”, ne gândim adesea la economii, investiții sau metode de a câștiga mai mult. În viața de zi cu zi, primul pas este însă mai simplu: să protejăm banii pe care îi avem deja. O pensie sau un salariu pot fi atent împărțite între facturi, hrană, medicamente și…
Contul de e-mail al prim-ministrului italian Giorgia Meloni s-a numărat printre cele vizate într-un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale Camerei Deputaţilor din Italia, în ultimele zile, a declarat marţi o sursă din cadrul instituţiei citată de agenția de știri Reuters, informație…
Deși majoritatea olandezilor nu se simt defavorizați, o „minoritate semnificativă” consideră că alte grupuri sunt favorizate în mod nedrept în detrimentul celor ca ei, conform concluziilor unui nou studiu realizat de Institutul Olandez de Cercetări Sociale (SCP). Sentimentul de a fi defavorizat…
Până la prânz, precipitaţiile vor cădea în judeţele Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi municipiul Bucureşti. 7 judeţe din sud-estul ţării, dar şi Capitala se află încă sub o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ. Până la prânz, precipitaţiile vor cădea…
Liderul rus a citat zicala „cine sapă groapa altuia cade singur în ea” și a numit „atacuri teroriste” sabotarea Nord Stream. A mai anunțat că Moscova analizează o cooperare energetică în Arctica cu companii americane.