Poliţia naţională ucraineană a anunţat vineri arestarea unei adolescente de 17 ani suspectate că a otrăvit soldaţi ucraineni în contul Rusiei, provocând moartea a doi militari, relatează AFP. Potrivit anchetatorilor, tânăra trimitea prin poştă stupefiante, conţinând „doze letale de metadonă” unor…
În această ediție, Mihai Radu realizează cât de gravă e situația. A ajuns săracul UDMR să spună un „nem” răspicat guvernării după metoda diplomatul. Vremurile sunt aproape, colegi de țară! Dar să ne liniștim, avem un program de guvernare în care suntem asigurați că va fi bine. Cum? Când? Cu ce…
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice.
Seulul vrea ca cele două părți să confirme împreună traseul liniei, să refacă liniile de comunicație militare și să evite confruntările accidentale. Datele ar putea fi stabilite prin Panmunjom, iar Comandamentul Națiunilor Unite ar putea participa la discuții.
Ciprian Ciucu a spus, în exclusivitate la Digi24, că „natural” îi vine să „toace” noul Guvern, pentru că este al unui alt partid, însă, a subliniat edilul, nu vrea să facă asta și să înceapă „cu stângul” relația cu executivul Luca Niculescu. „O să vedem pe parcurs” cum va fi, a punctat primarul…
Cinci ofițeri belgieni susțin că un înalt oficial VSSE, fost consilier al lui Reynders, ar fi blocat investigarea legăturilor fostului comisar cu Rusia. Mesajele au ajuns probe în ancheta de spălare de bani.
Exporturile bulgare de electricitate au crescut anul acesta cu 62%, până la 3,5 TWh, iar o parte a ajuns în România. Ministerul bulgar al Energiei avertizează că bateriile riscă să-și canibalizeze veniturile.
Augusto Delkáder, membru fondator al El País – cel mai important și citit cotidian național din Spania – și fost președinte de onoare al rețelei de radiodifuziune Cadena SER, a murit la 76 de ani, anunță 20minutos.es. Jurnalistul originar din Cádiz a avut o carieră profesională vastă, devenind una…
Alegerea lor a fost unul dintre momentele centrale ale galei de închidere. După un program de filme, workshopuri și activități educative, copiii au desemnat producția care i-a cucerit și căreia i-au oferit trofeul festivalului. Palmaresul juriului de specialitate a reunit filme despre frumusețea…
Banii ar urma să fie gestionați printr-un plan național unic. La o reuniune de la Cluj-Napoca, Negrescu a cerut ca regiunile să aibă un rol real în stabilirea priorităților și ca autoritățile să pregătească proiectele de acum.
Social democrații l-au propus vineri pe Decebal Făgădău să preia funcția de prefect, în locul lui Adrian Picoiu, care și-a dat demisia, în contextul intrării liberalilor în opoziție. Făgădău a făcut primele declarații, după ce a fost propus pentru funcția de prefect al județului Constanța. „După…
Ministrul Educației a vorbit la Cotroceni, la Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni, despre copiii care merg flămânzi la școală și despre violența din școli. Le-a cerut tinerilor din diaspora să vină să lucreze la minister.
Festivalul ajunge și la Timișoara, Arad, Oradea și Iași. „Fjord”, filmul cu care Cristian Mungiu a câștigat Palme d'Or, rulează sâmbătă de la ora 18:00 simultan în toate sălile, iar programul aduce și laureați de la Veneția și Cannes.
Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, a sesizat, vineri, Direcția Națională Anticorupție (DNA), în urma suspiciunilor privind activitatea adăpostului de animale din comuna Dăeni și modul în care autoritățile și-au exercitat atribuțiile, a anunțat instituția pe pagina sa de Facebook.
Pictura „Iris” realizată de Claude Monet între anii 1924 și 1925 a fost vândută la o licitație desfășurată pe 22 octombrie, la Paris. Veche de un secol, a devenit cea mai scumpă operă de artă vândută în istoria Franței, a anunțat Sotheby, una dintre cele prestigioase case de licitații din…
Interdicția intră în vigoare luni la baza Kadena din Okinawa. Purtătoarea de cuvânt a bazei vorbește despre un risc „inacceptabil și imposibil de atenuat”, dar nu spune ce problemă anume a dus la această măsură.
Aproximativ treizeci de eurodeputați au cerut vineri UE să ia măsuri pentru a stabili responsabilitatea platformelor de socializare în violențele care au afectat Franța, Italia și Belgia în ultimele zile și să permită blocarea acestora 'în ultimă instanță', dacă se dovedește necesar, informează…
Un nou complex sportiv se construiește în Craiova, în locul unui fost stadion. Șantierul nu este unul nou, însă proiectul a fost mutat vineri pe o finanțare europeană nerambursabilă. Până atunci, acesta era plătit din banii Consiliului Județean Dolj. „Tot astăzi a fost semnat și contractul de…
Producătorul le recomandă localurilor să promoveze jumătăți de halbă, băuturi fără alcool și gustări ușoare. În SUA, gospodăriile cu utilizatori de GLP-1 cheltuiesc cu circa 13,5% mai puțin pe bere.
Vineri, 23 octombrie, ora 18:30, revine pe scenă „Don Giovanni” de W.A. Mozart, în regia lui Andrei Șerban, capodoperă care îmbină comedia, drama și reflecția morală într-o construcție muzicală de o remarcabilă profunzime. Personajul central, seducător și sfidător în fața oricărei limite, este…
Ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, nu exclude ca impasul cu Iranul să dureze încă un an și spune că blocada asupra porturilor iraniene poate fi menținută. Războiul se apropie de a noua lună.
Printre cele 24 de aparate găsite la podul Calafat-Vidin erau drone cu camere de termoviziune și două drone de transport, de tipul celor folosite la contrabanda cu țigări. Dronele vor fi confiscate, iar șoferul a fost amendat cu 15.000 de lei.
Cina de astă-seară a constat dintr-o pungă de legume congelate şi o conservă: broccoli gătit la friteuza cu aer cald, un strop de suc de lămâie şi peşte în ulei de măsline. Este o masă rapidă şi săţioasă, compusă din legume şi proteine. În funcţie de clasificarea utilizată, aceasta poate include…
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a numit decizia „un gest de normalitate și de responsabilitate”. El pune presiunea asupra sistemului medical pe seama fondurilor insuficiente alocate în timpul guvernării Bolojan.
Astfel, AGOA de decis să aprobe dispunerea în sarcina Directoratului SPEEH HIDROELECTRICA S.A. a stabilirii întinderii prejudiciului adus societășii, constituit din remunerații brute plătite, valoare netă achitată, sume decontate legat de executarea mandatului, alte beneficii, la care se adaugă…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ.
Elevii unui colegiu din Nazarovo sunt răsplătiți cu note pentru dronele FPV trimise pe front. Frontul Popular dă imprimante 3D pentru piese de grenade, iar o universitate din Volga a trimis 2.500 de seturi.
Fostul ministru al Culturii spune că la Harvard a lucrat ca asistent de cercetare și cercetător postdoctoral și numește AUR un partid „antiromânesc, trădător şi extremist”. Neamțu îi cere scuze pentru o afirmație despre români și furt.
Doi soldați israelieni au fost uciși la un punct de control de lângă Hebron. Netanyahu vorbește despre o operațiune în Cisiordania „cum nu a mai fost de la Războiul de Șase Zile”. În aceeași zi, petrolul Brent a urcat la 114,72 dolari pe baril.
Guvernul de la Moscova analizează posibilitatea unei noi majorări a preţurilor la benzină şi motorină cu 2,1 ruble pe litru, pentru a compensa companiilor petroliere cheltuielile legate de importul de combustibil. Iniţiativa a venit din partea Ministerului Energiei, care s-a adresat premierului…