Pisicile fără stăpân din Arad au adăposturi noi. 20 de căsuțe au fost special amenajate pentru ele. Proiectul vine în sprijinul animalelor străzii, oferindu-le un loc în care să se adăpostească de vreme rea, dar și o soluție mai bună pentru îngrijirea și gestionarea lor. Pentru a primi o căsuță,…
Pelerinajul de la Patriarhie se încheie miercuri, 28 octombrie. Din 24 octombrie, credincioșii se pot închina și la moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, așezate lângă cele ale Sfântului Dimitrie cel Nou și ale altor sfinți.
Biroul permanent al Camerei a aprobat demisia Nataliei Intotero și a luat act de plecarea lui Mihai Ghigiu, ambii deveniți miniștri în Guvernul Niculescu. Numirile celor doi foști miniștri trebuie aprobate de plenul Camerei.
Germania se pregătește să cumpere rachete de croazieră Bars, dezvoltate în Ucraina, pentru a-și consolida arsenalul de arme cu rază lungă de acțiune. Autoritățile germane ar urma să încheie în următoarele săptămâni un acord pentru achiziția unui prim lot, care va fi testat de armata germană,…
Ocrotitorul Bucureștiului este sărbătorit de credincioșii ortodocși, iar pelerinajul de la Catedrala Patriarhală ține până pe 28 octombrie. Programul include Sfânta Liturghie, privegheri și procesiunea „Calea Sfinților”.
Comisia ar urma să afle cine a organizat și a plătit zborurile spre Mykonos și Nisa ale unor politicieni, judecători și oameni de afaceri. Diana Stoica acuză PSD că a blocat prima cerere prin „abuz după abuz”.
Digi24 lansează o nouă campanie - „Pe frontul dezinformării”, un proiect editorial despre efectele devastatoare ale războiului informațional. Analizăm conspirațiile care au bulversat și au radicalizat societatea românească în ultimii ani și arătăm cum s-au propagat. Explicăm de ce românii sunt atât…
Recompensa se plătește doar după arestarea și condamnarea autorilor, dar Casa Albă n-a spus cine administrează programul și de unde vin banii. Tot luni, Departamentul de Justiție a pus sub acuzare 48 de străini pentru vot ilegal.
Premierul britanic spune că Brexitul a slăbit economia și controlul asupra imigrației. Vrea un acord mai bun cu UE înaintea summitului de la Bruxelles din 20 noiembrie și respinge ideea unor alegeri anticipate.
Ucraina este pregătită să oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești la solicitarea echipei de negociatori ai președintelui american Donald Trump, dar cu o condiție, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Kyiv Post. El cere ca Rusia să înceteze să mai atace…
Sorin Grindeanu nu a ajuns premier (nici nu și-a dorit prea tare), dar dă indicații de parcă Palatul Victoria funcționează după agenda sa personală. Ne-am uitat și noi pe ce a mâzgălit pe Facebook și, trăgând linie, am descoperit că prioritățile pe care el le flutură românilor în față sunt mai…
Kelemen Hunor cere un referendum înaintea comasării localităților și spune că reforma nu poate fi făcută „într-un birou, prin asumare”. Csoma Botond vrea o comisie parlamentară specială și excepții pentru zonele locuite de minorități.
Spargerea sau fisurarea unei conducte poate provoca pagube importante într-un apartament, iar stabilirea celui care suportă reparațiile depinde de natura instalației și de cauza avariei. În cadrul legal prevăzut de Legea nr. 196/2018, avocatul Bogdan Pițigoi a detaliat pentu Digi24.ro în ce…
Lista Studenților are 140 din cele 250 de mandate, iar partidul lui Vučić trece în opoziție cu 104 locuri. Câștigătorii au 90 de zile pentru a forma guvernul, iar Serbia trebuie să adopte un buget până la sfârșitul anului.
Fostul consul general al României la Lyon are rang de ministru și, potrivit unor surse guvernamentale, va coordona în continuare și programul SAFE. Este al doilea diplomat de la Externe adus în echipa premierului.
Reintegrarea în societate după o perioadă petrecută în spatele gratiilor nu este tocmai ușoară. Marea provocare pentru cei care au stat în închisoare o reprezintă găsirea unui loc de muncă. Tocmai de aceea, un program gândit la penitenciarul Arad le oferă deținuților șansa să afle ce așteptări au…
În mai puțin de doi ani, protestele pentru aflarea adevărului despre tragedia de la gara din Novi Sad, al doilea mare oraș al Serbiei, soldată cu 16 morți, și pedepsirea responsabililor au devenit o revoltă națională împotriva corupției și a clasei politice tradiționale, arată o analiză Info…
Banii ar fi plătiți de la bugetul de stat în trei tranșe, din decembrie 2026 până în martie 2028. Aproape 3.000 de pensionari au dat deja statul în judecată, iar procesele pierdute de stat costă 8,4 milioane de lei.
Prăbușirea bursieră vine după aproape doi ani de creșteri spectaculoase, alimentate de entuziasmul investitorilor pentru inteligența artificială și de sprijinul economic promis de Beijing, scrie Reuters. Declinul nu se limitează la companiile cu specializare în AI. Indicele CSI300, care urmărește…
Sondajele citate dau blocului Likud 50-51 de mandate, sub pragul de 61, iar opoziției conduse de Gadi Eisenkot 69-70. Institutul estimează probabil un rezultat neconcludent și noi alegeri la începutul lui 2027.
Medicul evaluează cât afectează boala siguranța la volan. Examenul vederii include contrastul, lumina slabă și vederea dublă, iar dependenții de alcool pot reobține permisul după abstinență și monitorizare. Pacienții sub tratament legal pot ajunge și ei la evaluare.
Suverana României a fost întâmpinată cu fast, pe care avea să-l descrie cu emoție în jurnalul său: „N-am avut deloc habar că New York-ul intenționa să-mi facă o primire oficială. Am fost primită cu toate onorurile militare și civile posibile, ca și cum aș fi fost un suveran domnitor. Au fost scoase…
Unul dintre motivele pentru care DIICOT a cerut, luni, prelungirea arestării preventive a fostului candidat la alegerile prezidențiale din 2024 Călin Georgescu și a omului de afaceri Ionel Rusen îl reprezintă procedurile judiciare în curs de obținere a tuturor probelor care să închidă cercul…
Austria a ameninţat cu blocarea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, Viena considerând prea ridicate nivelurile de cheltuieli propuse până acum, în contextul în care blocul comunitar încearcă să ajungă la un acord pe acest subiect până la finalul acestui an, transmite…
Un adolescent condamnat la zece ani de detenție pentru o crimă comisă în vara lui 2018, când avea doar 17 ani, ar fi spus față de personalul penitenciarului că, după liberare, va ucide din nou. Tânărul ar fi un deținut-problemă, care, din cauza comportamentului deosebit de violent, este ținut…
Realul a avut cea mai mare depreciere într-o singură zi din 1999, iar tranzacțiile la bursă au fost suspendate temporar. Flávio Bolsonaro, pe care piețele îl vedeau câștigător, refuză să-și recunoască înfrângerea în turul al doilea.
Dobânda-cheie stă la 6,5% din august 2024, iar viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu crede că va mai rămâne așa câteva trimestre. El critică reducerile din 2024 și cere ca țintirea inflației să fie completată cu analiza masei monetare și a creditului.
Comisia Europeană a anunțat că a acceptat planul de acțiune propus de Temu pentru respectarea Regulamentului privind serviciile digitale (Digital Services Act – DSA), legislația prin care Uniunea Europeană încearcă să limiteze comercializarea produselor ilegale și răspândirea conținutului ilegal pe…
Fostul director al FBI James Comey a fost inculpat luni pentru că ar fi scurs informații clasificate secret de stat, a treia procedură judiciară intentată împotriva acestui critic al președintelui Donald Trump, notează AFP. Departamentul de Justiție (DoJ) îl acuză pe James Comey, 65 de ani, că a…
Consumatorul datorează doar dobânda ajunsă la scadență până la declararea scadenței anticipate și rămâne obligat să ramburseze principalul. Decizia nr. 123 unifică practica instanțelor și va fi publicată în Monitorul Oficial după redactarea considerentelor.