Franța își va majora bugetul pentru apărare în 2027, în ciuda situației foarte complicate privind finanțele publice, potrivit unui document obținut de POLITICO. Guvernul francez urmează să prezinte joi bugetul pentru anul 2027, care prevede 63,4 miliarde de euro pentru cheltuieli militare, față de…
Interacțiunea directă cu oamenii și activitatea din comunitățile cu venituri reduse confirmă susținerea de care se bucură partidul în perspectiva alegerilor, a declarat Ana Ciceală în exclusivitate la Puterea Știrilor: „Noi așa credem, dar de ce spun asta? Fiindcă suntem alături de oameni în…
România se află într-o situaţie fără precedent în istoria constituţională recentă, după ce două propuneri de guvern au fost respinse în Parlament, iar posibilitatea organizării alegerilor anticipate a devenit una dintre variantele aflate pe masa deciziei politice. Constituţia îi permite…
Social-democratul Radu Oprea, fost ministru al Economiei, critică declarațiile Oanei Gheorghiu și ale lui Cristian Ghinea privind viitorul TAROM și îl acuză pe ministrul Transporturilor, Miruță, că ar fi îngreunat redresarea companiei. Fostul ministru susține că mesajele publice și deciziile…
Agenția Standard & Poor's publică vineri raportul privind evaluarea suveranului României, într-o conjunctură marcată de instabilitate politică și eforturi de consolidare bugetară.
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat vineri că partidul său este dispus să discute cu toate forțele politice și cu parlamentarii care doresc o schimbare a direcției țării.
Player video Investițiile din ultimii ani în industria de apărare reprezintă un prim pas necesar pentru consolidarea autonomiei strategice a continentului, însă capacitatea de autoapărare completă necesită timp, a explicat europarlamentarul spaniol Diego Solier la Puterea Știrilor: „Da, am făcut…
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan critică dur Guvernul şi în mod special pe premierul Ilie Bolojan. După ce a căzut la vot guvernul Siegfried Mureşan, europarlamentarul Rareş Bogdan a pus tunurile pe Ilie Bolojan, pe care îl acuză că face mult rău României. „Bolojan a fost administrator bun la el…
Grecia a declarat joi că Uniunea Europeană ar trebui să elaboreze un mecanism de urgență pentru a suspenda temporar cererile de azil în cazul unor crize majore de migrație, cum a fost sosirea a zeci de mii de persoane în enclava spaniolă Ceuta, în luna iulie. Atena s-a aflat în prima linie a…
Un raport al Serviciului General de Informații și Securitate din Olanda (AIVD) îi avertizează pe șoferi că funcțiile inteligente încorporate în mașinile moderne, precum microfoanele, camerele video și dispozitivele de localizare GPS, ar putea fi folosite de state ostile pentru a-i spiona. Raportul…
Ministrul interimar al Finanțelor Alexandru Nazare a explicat motivele pentru care o guvernare stabilă și un plan bugetar credibil sunt esențiali pentru România.
Ghețarii din Elveția au pierdut aproape 20% din masa lor în cinci ani, arată o echipă de experți. Aceștia au precizat că ghețarii elvețieni se topesc rapid și că anul acesta s-a înregistrat a doua cea mai mare scădere din istorie, din cauza valurilor de căldură fără precedent din Europa, potrivit…
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a semnat un ordin care interzice sancționarea utilizatorilor TollRo atunci când disfuncționalitățile aplicației îi împiedică să-și îndeplinească obligațiile legale.
AUR a lansat joi un atac frontal la adresa președintelui Nicușor Dan, acuzând că acesta folosește aparatul de justiție pentru a obstrucționa alegerile anticipate și pentru a satisface creditorii internaționali.
Președintele Israelului Isaac Herzog a anunțat joi intenția de a recomanda acordarea Premiului Prezidențial pentru Eroism Cetățenesc celor patru pasageri israelieni care au prevenit o tragedie la bord al zborului Flydubai FZ1073 Dubai–Tel Aviv.
Senatorul Titus Corlățean și deputatul Iulian Bulai, membri ai delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, au depus o moțiune de rezoluție privind Tezaurul României de la Moscova și modalitățile prin care țara ar putea reintra în posesia acestuia.
Senatul a adoptat miercuri, 30 septembrie, o propunere legislativă care permite oricărei persoane fizice sau juridice să sesizeze poliția cu privire la vânzarea și cumpărarea lucrărilor de licență, masterat sau doctorat.
Patru persoane au murit joi după ce un tren de călători care circula pe ruta București–Iași a lovit o autoutilitară la o trecere la nivel cu calea ferată din Ghidigeni, județul Galați.
Ministerul Afacerilor Interne a organizat exercițiul internațional Carpathian Blue Shield 2026 în perioada 27 septembrie — 2 octombrie 2026, la Centrul de Pregătire al Jandarmeriei Române din Ochiuri, județul Dâmbovița, și în alte locații prevăzute de scenarii.
SpaceX a lansat cu succes misiunea Crew-13 de la Cape Canaveral, Florida, pe 1 octombrie 2025, la ora 11:10 locală (15:10 GMT), transportând patru astronauți către Stația Spațială Internațională, în ciuda vremei imprevizibile.
Consilierul onorific pentru relaţia cu românii de pretutindeni al preşedintelui Nicuşor Dan, Eugen Tomac, a declarat joi seară că în opinia sa alegerile anticipate sunt un cadoul pentru Putin, el arătând că nu sunt cheia rezolvării acestei crize, ci doar prelungesc şi adâncesc criza. Potrivit…
Administrația Trump organizează reuniuni NATO restrânse în Polonia, sub conducerea lui Elbridge Colby, din care exclud aliații importanți precum Marea Britanie, Franța și țările baltice.
PE SCURT: Uniunea Europeană ia în calcul o nouă furnizare coordonată din rezervele strategice de petrol, în încercarea de a stabiliza aprovizionarea și de a limita creșterea prețurilor la carburanți, pe fondul războiului din Iran. Grecia propune suspendarea temporară a procedurilor de azil în…
Confederația Europeană a Sindicatelor (ETUC) a transmis joi o scrisoare Ursulei von der Leyen în care sprijină extinderea Uniunii Europene și perspectiva europeană a Ucrainei, Republicii Moldova și statelor din Balcanii de Vest, dar cu condiția implementării unor garanții sociale solide.
Magistratul suspendat Radu George Bucurică a fost dus joi, 1 octombrie 2026, sub escortă de la o instituție de psihiatrie la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a contesta decizia Curții de Apel Alba Iulia de internare obligatorie.
Ana Ciceală, lidera SENS București, a vorbit la „Puterea Știrilor” despre poziționările recente ale președintelui României, Nicușor Dan. Ciceală spune că ea și colegii săi din SENS au fost „foarte surprinși” și „dezamăgiți” de unele dintre declarațiile și gesturile lui Nicușor Dan, pe care le…
Operațiunea internaţională KillSwitch, coordonată sub egida Eurojust și sprijinită de Europol, a dus la destructurarea grupării transfrontaliere de hackeri KillSec, responsabilă pentru aproximativ 1.000 de atacuri informatice (mai ales ransomware) la nivel mondial.
Primarul general Ciprian Ciucu a anunțat o transformare graduală a malurilor Dâmboviței prin plantarea mai multor arbori, amenajarea de spații apropiate apei și o posibilă reducere a unei benzi de circulație pe Splaiul Independenței.