Autoturismele deținute în comodat sunt propuse a fi eliminate din categoria vehiculelor eligibile pentru desfășurarea activității de transport alternativ, precum prin intermediul aplicațiilor Uber sau Bolt, conform unui proiect analizat de Profit.ro. Proiectul a fost inițiat de fostul ministru al…
Lacerta Winery – vinuri premium din Dealu Mare Lacerta Winery a luat naștere în 2003, printr-o investiție importantă în regiunea Dealu Mare, județul Buzău. În prezent, investiția, evaluată la peste 8 milioane de euro, cuprinde 82 de hectare de podgorie, o cramă modernă și Conacul…
Operațiunea este prezentată drept „cea mai mare finanțare finalizată vreodată pentru un activ de ospitalitate în România”, potrivit datelor analizate de Profit.ro. În iunie a fost anunțat că Deutsche Pfandriefbank a subscris o facilitate de investiții de 123 de milioane de euro, în numele…
Premierul Ilie Bolojan a propus vineri partidelor încheierea unui „Pact pentru Energie" — o înțelegere politică valabilă pentru următorii ani, care ar trebui discutată la începutul sesiunii parlamentare ordinare, ce se deschide la 1 septembrie, pentru adoptarea măsurilor legislative necesare.
Noii proprietari români au început consolidarea resurselor umane cu 100 de noi angajări, având în vedere că, în anii precedenți, Praktiker a operat cu o penurie de angajați, ceea ce a generat plângeri din partea clienților. Au fost decise și creșterile salariale peste salariul minim legal, cu un…
Rompetrol Rafinare a anunțat vineri rezultate financiare pozitive pentru primele șase luni din 2026. Cifra de afaceri brută consolidată a ajuns la 3,5 miliarde de dolari, în creștere cu 25% comparativ cu aceeași perioadă din 2025.
România depune vineri la Bruxelles cererea de plată numărul 5 din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 2,84 miliarde de euro, a anunțat ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, după ședința de guvern.
Principalul indice BET al Bursei de Valori București a scăzut cu 0,52%, până la 36.035,35 de puncte, în ședința de tranzacționare de vineri. Indicele BET-Plus a consemnat un declin de 0,46%, iar BET-XT a pierdut 0,44%.
Curtea de Apel București a omologat definitiv planul de restructurare al Chronostyle International SA, compania care operează rețeaua de magazine de bijuterii și ceasuri Cellini, întorcând decizia Tribunalului București, care dispusese închiderea procedurii de concordat preventiv. Cea mai recentă…
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că finanțarea de la bugetul de stat pentru patru stadioane aprobate în 2024 va fi amânată până în 2028.
Produsul intern brut al României a stagnat în trimestrul al doilea din 2026 față de trimestrul precedent, în termeni reali, arată datele semnal publicate vineri de Institutul Național de Statistică.
Mizează pe mai multe proteine, mai puține calorii, porții mai mici și liste de ingrediente mai simple. Schimbarea este în condițiile în care medicamentele GLP-1 pentru slăbit și preocuparea pentru alimentația sănătoasă încep să influențeze piața, conform Reuters.
David Popovici a cucerit medalia de aur în finala probei de 200 de metri liber la Campionatele Europene de natație de la Paris, vineri seara, cu timpul de 1:44,15. Lituanianul Tomas Navikonis a terminat pe locul doi (1:44,55), iar britanicul James Guy pe locul trei (1:44,87).
Vineri dimineață, autoritățile au intervenit din nou pe plaja din Costinești după ce turiștii au descoperit fragmente care ar proveni de la o dronă, agățate într-un post de salvamar.
Biofarm București (BIO), care și-a schimbat în această vară acționarul majoritar, a realizat în primul semestru venituri individuale din vânzări de 137,83 milioane lei, în scădere cu 15,40% față de cele de 162,91 milioane lei din exercițiul financiar precedent. În același interval de raportare,…
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în perioada următoare, până la jumătatea septembrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât valorile normale în cea mai mare parte a țării, cu cele mai mari abateri în vest și centru.
Guvernul a aprobat vineri indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unui centru de cercetare la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București.
Roca Industry a anunțat că a decis să nu efectueze plata sumei restante pentru achiziția pachetului de 30% din capitalul social al Workshop Doors S.R.L., invocând nelămuriri apărute în urma unui audit.
Persoanelecare nu respectă interdicția pot fi amendate cu până la 500 de lei. De la intrarea în vigoare a noilor reguli au fost aplicate deja 175 de sancțiuni, în valoare totală de peste 30.000 de lei. Anterior a fost anunțat că Primăria Capitalei va schimba modul de autorizare și condițiile de…
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat vineri că sistemul energetic național este stabil după oprirea controlată, joi, a Unității 2 de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, și că toate estimările arată că nu există riscuri pentru alimentarea cu energie la nivel național.
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat vineri, la finalul ședinței de Guvern, că grila de salarizare a demnitarilor din noua Lege a salarizării nu a fost propusă de Guvernul Bolojan, ci a ajuns la el prin e-mail de la Camera Deputaților, ca propunere asumată de liderii grupurilor parlamentare [..]
Guvernul a aprobat vineri scoaterea Minei Cătălnu și a carierei Ungurelașu de pe lista unităților aprobate anterior pentru închidere definitivă, relansând exploatarea de grafit din județul Gorj.
Aerostar Bacău a înregistrat în primele șase luni ale anului un profit net de 86,7 milioane de lei, în creștere de 88% comparativ cu perioada similară din 2025.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, 14 august, că legislația pentru prosumatori ar trebui modificată pentru a obliga cei care instalează panouri fotovoltaice și injectează energie în sistem să dispună și de capacități de stocare.
Șantierul Naval Orșova (SNO) raportează pentru primul semestru venituri totale de 56,22 milioane lei, cu 14,02% mai mari decât cele de 49,31 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Vânzările sunt realizate în contextul unor contracte anunțate în ultimele trimestre. Compania a păstrat…
”După venirea mea ca ministru, când a fost pregătit acel acord politic cu medierea administrației prezidențiale, ca parte a acelui acord politic, dar nemediatizat ca atare, am primit un e-mail de la Camera Deputaților în care mi s-a comunicat că liderii de grupuri politice, semnatare ale acordului,…