Rompetrol Rafinare investește în dezvoltarea unei centrale fotovoltaice la rafinăria Vega din Ploiești, alături de o baterie de stocare cu capacitate de 9 MWh.
Unitatea 5 a Centralei Nucleare Kozlodui din Bulgaria și-a redus producția de la 100% la 91,4% din cauza scăderii debitului Dunării, ceea ce echivalează cu o reducere de 120 MW (aproximativ 6% din puterea totală a centralei).
Pe șantierul autostrăzii A1 Margina–Holdea, antreprenorul UMB Spedition a ajuns la un stadiu fizic de 72% din lucrări. În această fază, se așterne stratul de bază de asfalt pe aproximativ 4 kilometri, folosind până acum circa 3.000 de tone de material.
ASF nu este o instituție bugetară - finanțându-se nu de la bugetul de stat, ci din taxe, tarife și cote aplicate entităților pe care le supraveghează (precum firme de asigurări și fonduri de pensii) - dar este reglementată prin Legea salarizării bugetarilor, alături de alte agenții și autorități…
Grupul sud-coreean Samsung Electronics va reveni pe poziția de lider pe piața smartphone-urilor în 2026, grație rezilienței sale mai mari la prețurile mai mari ale cipurilor de memorie și capacităților interne de producție a componentelor, prognozează analiștii firmei de cercetare de piață [..]
Chimist, fizician, inginer și antreprenor, el a contribuit la formarea Silicon Valley și la transformarea microcipului într-o componentă tot mai puternică, mai ieftină și mai răspândită.
Acționarii companiei Practic SA au aprobat pe 20 august delistarea de la Bursa de Valori București și au stabilit prețul de 858 lei pe acțiune pentru retragerea acționarilor din societate.
Înainte să devină un război urban transmis aproape în timp real, North Hollywood a fost un proiect infracțional construit în jurul unei întrebări aparent simple: cât poate fi câștigat și ce riscuri merită asumate pentru câștig? Tocmai aici se află una dintre marile ironii ale poveștii: cei doi au…
Artprint, prima tipografie privată înființată în România după 1990, a intrat în insolvență după ce cererea a fost depusă la începutul lunii iulie. Administrator judiciar provizoriu al companiei este Intercom Management SPRL.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a livrat primele patru rame electrice regionale PESA (numerotate 009, 029, 048 și 033) către Transferoviar Călători.
Conducerea Rafinăriei Petrotel, deținută de Lukoil, ia în calcul declanșarea procedurii de insolvență, considerând-o singura variantă prin care compania ar putea supraviețui după valul de cereri de executare venite din partea creditorilor.
Linia de tramvai 41 se suspendă sâmbătă, 22 august, pentru remedierea unor deficiențe la rețeaua publică de canalizare pe Bulevardul Mărăști, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
România a avut cea mai mare creștere anuală a prețurilor la combustibili și lubrifianți pentru transportul personal din Uniunea Europeană în iulie 2026, cu un avans de 24,2% față de iulie 2025, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat.
Vineri, Administrația Națională de Meteorologie a emis Cod galben de caniculă pentru 13 unități administrative, inclusiv Bucureștiul, cu temperaturi maxime între 37 și 40 de grade. Pentru restul țării, cu excepția Tulcei și Constanței, este în vigoare Cod portocaliu.
ABS 2000 a inaugurat oficial noua fabrică de reciclare a sticlei post-consum din Buzău, o investiție de aproximativ 7,4 milioane de euro cu o capacitate de procesare de până la 80.000 de tone de sticlă pe an.
O sumă de 193,4 milioane de lei se adaugă celor aproape 2 miliarde de lei, totalul datoriilor acceptate la începutul anului de lichidatorul CITR, în cazul șantierului naval Damen Mangalia. Cea mai mare sumă nou înscrisă, de aproape 119,6 milioane de lei, este solicitată de ANAF.
Primăria Municipiului București anunță redeschiderea circulației pe Pasajul Basarab vineri dimineață, între orele 5.00 și 6.00, pe sensul Bd. Titulescu – Șos. Grozăvești. După deschiderea acestui sens, traficul se va desfășura din nou în ambele direcții.
Fenomenul El Niño în curs de formare ar putea atinge în noiembrie un vârf de 3,9 grade Celsius peste media normală, potrivit previziunilor. Agenția americană NOAA estimează o probabilitate de 69% ca acesta să fie cel mai puternic episod de la începutul înregistrărilor din 1950.
„Vă informăm că echipa responsabilă de analiza și cercetarea economică nu va mai elabora și transmite rapoarte de analiză. În contextul procesului de reorganizare și eficientizare a activității BRD, Consiliul Director a aprobat propunerea de încetare a activității echipei de Analiză de Piață și,…
Fundația Mereu Aproape, care derulează proiectul „Fiecare inimă contează”, caută noi resurse și parteneri pentru a transforma o investiție punctuală într-un proiect pe termen lung pentru dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare pediatrice în sistemul public. S-au implicat până acum Kaufland România,…
MPS lansează o ofertă integrală de acțiuni pentru Banco BPM, evaluând-o la 25,3 miliarde de euro, și o alta pentru Banca Generali, evaluând-o la 8,7 miliarde de euro, confirmând informațiile relatate anterior de Bloomberg News. Ca parte a planului, MPS ar plăti acționarilor un dividend suplimentar…
O dronă marină încărcată cu exploziv, care plutea în derivă la câteva sute de metri de lucrările de extracție a gazelor de la platforma Neptun Alpha (perimetrul Neptun Deep), a fost lovită joi, 20 august, cu tunul de bord al unui avion F-16 al Forțelor Aeriene Române și apoi neutralizată complet de [..]
Grupul Carmistin continuă modernizarea platformelor de producție alimentară și reduce dependența de energia din rețea prin investiții în capacități proprii de producere a energiei verzi.