OpenAI a lansat GPT-6 Astra săptămâna trecută, descriind modelul ca fiind cel mai inteligent și mai aliniat sistem AI al său, cu performanțe de top în utilizarea computerelor, ingineria software, securitatea cibernetică, știință și munca profesională. Deși nu a declarat oficial că a atins AGI,…
Într-o analiză publicată de Atlantic Council, sunt trecute în revistă țintele potențiale ale Federației Ruse, prinsă într-un război de uzură care a depășit deja 4 ani.
Institutul Național de Statistică a publicat luni datele detaliate privind economia României din trimestrul al doilea și din primul semestru al anului 2026. Economia a stagnat în termeni trimestriali în T2 2026 și s-a contractat cu 0,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Banca Națională a României lansează, din 14 septembrie 2026, o emisiune numismatică aniversară dedicată împlinirii a 190 de ani de la nașterea lui Eugeniu Carada, întemeietorul instituției.
La 18 iunie 2026, instanța a dispus achitarea unui bărbat din București trimis în judecată pentru furtul unui parfum din magazinul Douglas Băneasa. Judecătorii au stabilit, în urma cercetării judecătorești, că bărbatul nu era autorul furtului din 28 noiembrie 2024.
Pasajul Basarab din Capitală s-a redeschis integral traficului rutier și tramvaielor după lucrările de reparații. De luni, tramvaiele 1, 4, 10, 11 și 47 și-au reluat traseele în zonă.
Noul sistem permite ca 55% din cantitatea totală de deșeuri să fie deviată de la depozitare, în timp ce peste 40.000 de tone de materiale reciclabile sunt recuperate anual și pot fi reintroduse în economia circulară. Un sistem regional cu peste 1,5 milioane de tone/an capacitate Performanța este…
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a transmis luni că platformele online trebuie să pună la dispoziția utilizatorilor sisteme interne eficace de soluționare a plângerilor, cu depunere electronică și gratuită, atunci când elimină conținut [..]
Comisia Europeană se pregătește să adopte miercuri Legea locuințelor accesibile, o inițiativă care va oferi autorităților locale instrumente juridice pentru a restrânge activitatea platformelor de închirieri pe termen scurt, inclusiv Airbnb și alte platforme similare.
Restanțele firmelor din România către bugetul de stat și bugetele sociale au ajuns la 77,6 miliarde lei în trimestrul al doilea din 2026, în creștere ușoară față de 77 miliarde lei în trimestrul anterior.
Interamerican, grupul elen de asigurări care operează și în România prin brandul Anytime, a achiziționat portofoliul de asigurări auto și de proprietăți al Gan Direct Insurance din Cipru.
Ilie Bolojan, premierul interimar, a transmis luni, în plină perioadă de negocieri pentru formarea unui nou Guvern, că România se află într-un moment critic și cere urgent un nou executiv capabil să continue reformele economice și să țină sub control cheltuielile statului.
O grupare de hackeri contactează ingineri software din domenii sensibile — aviație și tehnologie financiară — pretinzând că sunt recrutori ai unor companii mari.
Când este complet deschis, noul smartphone pune la dispoziția utilizatorului un ecran de 10,2 inch, care se transformă într-un ecran de 6,5 inch când este pliat. Ambele ecrane sunt de tip LTPO și au o rată variabilă de împrospătare a ecranului cuprinsă între 1 și 120Hz.
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență au fost construite 1.294 de laboratoare inteligente în liceele din România, cu o investiție de aproximativ 100 de milioane de euro.
Bittnet Systems (BNET) listează marți la cota pieței reglementate a Bursei de Valori București emisiunea de obligațiuni corpirative denominate în euro, cu scadența la 5 ani și garantată cu deținerea de la Dendrio Solutions (BNET31) care a fost vândută la începutul lunii trecute. În oferta publică…
Producția de zahăr a Thailandei, al doilea exportator mondial, ar putea coborî sub 10 milioane de tone în sezonul 2026-2027, de la 12 milioane de tone în sezonul anterior — o scădere de cel puțin 17%.
Elisa debutează la Prima TV din 8 septembrie 2026, de la 16.45. În această toamnă, Prima TV le propune telespectatorilor o întâlnire cu una dintre cele mai îndrăgite producții de televiziune italiene: Elisa, drama istorică romantică ce a devenit un adevărat fenomen și a cucerit milioane de…
Ursula von der Leyen a anunțat duminică, la Nuuk, un pachet de investiții în valoare de 200 de milioane de euro pentru Groenlanda, transmițând un mesaj de sprijin pentru autoritățile locale și daneze, care au respins ferm presiunile președintelui american Donald Trump de anexare a insulei.
Într-o lume în care automatizarea, roboții umanoizi și quantum computing-ul avansează rapid, întrebarea nu mai este doar ce joburi vor dispărea, ci ce va mai însemna munca pentru oameni și de unde își vor extrage aceștia sentimentul de utilitate și de sens. Ilie Bogdan Petre, Managing Partner…
Grupul austriac STRABAG, prin filială sa STRABAG Property and Facility Services, a semnat acordul de achiziție a 100% din acțiunile companiilor Brenneka Install S.R.L. și Samivo Instal S.R.L., ambele specializate în proiectarea și execuția instalațiilor tehnice pentru clădiri.
Gigantul american de ridesharing și livrări alimente, care pregătește preluarea proprietarului Glovo, dar cu vânzarea afacerii din România, a mandatat Goldman Sachs, BNP Paribas, BofA Securities, Deutsche Bank și Morgan Stanley să organizeze o serie de apeluri cu potențiali investitori în perioada…
Iulian Stanciu, antreprenor și fost șef al companiei eMAG, a declarat luni că funcția de prim-ministru „nu este de interes pentru mine" și că nu a avut nicio discuție pe această temă.
Preluarea și debarcarea pasagerilor se vor realiza în zona ”Plecări”, ca urmare a lucrărilor de modernizare și consolidare a parcării „Sosiri”. În prima etapă, care a început în luna aprilie, s-au executat lucrări la cele două niveluri superioare ale parcării. A doua etapă începe astăzi și…
Nanu a anunțat că șoseaua ar urma să fie deschisă după 20 septembrie dar până la sfârșitul lunii. În urma unui aviz de siguranță rutieră, consolele trebuie să fie modificate și ar urma să ajungă pe șantier până pe 20 septembrie.