Guvernul Bolojan a aprobat o hotărâre prin care Carpatica Feroviar România S.A. va primi finanțare din fondul de rezervă pentru a efectua transporturi de armament și echipamente militare în folosul Ministerului Apărării Naționale, atât pe timp de pace, cât și în situații de criză sau conflict.
Tribunalul Specializat Cluj a admis joi, 20 august, cererea de deschidere a procedurii de insolvență a clubului CFR 1907 Cluj. Clubul a solicitat această procedură pentru a asigura cadrul legal necesar redresării financiare a societății.
20 AUGUST 2026 • 2 min de citit Bucureștenii s-au obișnuit să trăiască în mijlocul mizeriei. Nu par deranjați de acest ”specific local” dezolant Cuprins articol 01 Egoismul urban 02 Mizeria atrage mizerie Să mergi pe jos prin București înseamnă un slalom printre tot ce se aruncă în afara…
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită Ministerului Finanțelor să dispună de urgență un control la Autoritatea Vamală Română.
Mesajul pe care Serghei Lavrov l-a trimis omoloagei sale nord-coreene, Choe Son-hui, nu conține, la o lectură atentă, nimic nou din punct de vedere ideologic – și tocmai în această lipsă de noutate rezidă interesul lui. Formula „ordine mondială nouă și dreaptă, bazată pe o egalitate autentică și…
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o prognoză specială pentru București, valabilă de joi până luni dimineață. Vremea va deveni caniculară, cu temperaturi maxime de 36-37 de grade joi și vineri, care vor scădea ușor în weekend la 34-36 de grade.
O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc în noaptea de miercuri spre joi, 20 august, și s-a prăbușit într-o zonă nepopulată din județul Tulcea, în apropiere de localitatea Grindu.
Opiniile exprimate apartin autorului si nu reprezinta pozitia redactiei. 1. Bolojan: ”Decât trei oameni plătiți prost în administrație, mai bine doi plătiți prost și unul merge în în sectorul privat.” Regret că recunosc, dar are dreptate. Așa ar fi trebuit să procedeze când era premier plin.…
Revolut își deschide lounge-uri în toate marile aeroporturi din Europa 20 AUGUST 2026 • 2 min de citit Compania fintech Revolut deschide o rețea de lounge-uri premium în aeroporturi în principalele destinații europene, începând cu Copenhaga, anul viitor. Clienții Revolut Premium și Metal au deja…
Cunoscută informal drept AuDHD, coexistența autismului cu ADHD-ul nu înseamnă doar suma a două seturi de simptome, ci un conflict intern constant între nevoi opuse – rutină și noutate, tăcere și stimulare, retragere și conexiune. Termenul „AuDHD” nu este un diagnostic clinic formal – a apărut…
Miercuri seară, în sectorul 4 al Capitalei, pe strada Luică la intersecția cu strada Izvorul Oltului, o mașină a ajuns într-o groapă deschisă pe carosabil, în zona unor lucrări de reparații. Incidentul a fost semnalat joi dimineață pe grupuri de trafic din București.
Un medic rezident în vârstă de 28 de ani s-a aruncat de la etajul al treilea al Spitalului Universitar de Urgență din București miercuri, 19 august. Medicul efectua un stagiu de pregătire în unitate și a căzut pe o terasă de la acel nivel.
Diana Buzoianu a anunțat că urmează o perioadă de consultare și dezbateri publice privind un program destinat prosumatorilor, care ar urma să atragă investiții de 400 de milioane de lei.
O propunere legislativă depusă la Senat prevede delimitarea și supravegherea zonelor de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre și de pe apele interioare, cu scopul de a proteja viața și integritatea corporală a persoanelor și de a asigura condiții pentru activitatea de salvare acvatică.
Mykhailo Fedorov, fost ministru al Apărării al Ucrainei, a publicat marți seara un discurs video în care cere organizarea de alegeri în țară, în plin conflict cu Rusia.
Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) avertizează că metroul bucureștean se va opri în septembrie 2026 dacă Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu plătește compensația datorată Metrorex.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri, la B1 TV, că va analiza propunerea Ministerului Educației de a limita plata burselor sociale la perioada cursurilor școlare, precizând că a discutat deja cu ministrul Mihai Dimian și că decizia finală nu a fost luată.
Atacurile reciproce ale Rusiei și Ucrainei asupra exporturilor agricole ar putea duce la o criză mondială a cerealelor. În această etapă a conflictului, Ucraina a stabilizat în mare parte linia frontului de 1.250 km și și-a extins atacurile la distanță. Dar, din iulie, Kievul se concentrează pe un…
Blocul Național Sindical a cerut miercuri președintelui Nicușor Dan să inițieze o dezbatere în Consiliul Suprem de Apărare a Țării privind securitatea energetică a României, în contextul promulgării Legii nr. 171/2026.
Titlul e puțin forțat, recunosc. România nu are, oficial, un guvern PSD-AUR, dar, la cât de bine se înțeleg cele două partide în ultima vreme, în comisii și pe dosare de importanță națională, nu greșesc dacă spun că, de facto, țara e, deja, condusă de acest tandem. Mai lipsește doar ceremonia de la…
Locuitorii din Kiev dorm din nou în stațiile de metrou supraaglomerate sau în garaje subterane. Rusia bombardează orașul cu tot mai multe rachete balistice și hipersonice. Ucraina, care anterior a respins majoritatea acestor atacuri cu bateriile Patriot, rămâne fără muniție. Situația dificilă a…
O femeie din Oradea, în vârstă de 59 de ani și pensionată medical, a câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49. Premiul de 52.839.623,04 lei, echivalent cu peste 10,07 milioane de euro, a fost obținut la tragerea din 13 august 2026.
Rodri a ales să se transfere la Barcelona pentru 60 de milioane de euro de la Manchester City, semnând un contract pe patru ani până în 2030. José Mourinho a declarat că Real Madrid i-a făcut o ofertă semnificativă, dar jucătorul a ezitat, ceea ce a determinat clubul să facă un pas înapoi.
Ministrul userist al Mediului, Diana Buzoianu, a fost somat public, de către sindicaliștii din Romsilva, să răspundă dacă va transfera administrarea pădurilor statului către alte entități. După așa-zisa reformă, care destructurează Regia Romsilva, sindicaliștii cer ca ministrul USR să spună cine se…
Un sondaj Public First realizat în mai și iunie pe 26.283 de adulți din 24 de țări ale Uniunii Europene și Regatul Unit arată că în 23 dintre cele 25 de țări analizate alegătorii preferă ca banii publici să fie cheltuiți pe produse fabricate în propriile țări, nu pe produse din alte state membre.
Un accident grav a avut loc miercuri, 19 august 2026, pe Șoseaua Gării Cățelu din București. În jurul orei 13:55, un conducător auto de 43 de ani a lovit trei pietoni în timp ce se deplasa dinspre Drumul Între Tarlale către Șoseaua Pantelimon.
19 AUGUST 2026 • 2 min de citit Creșterea prețurilor la alimentele de bază reprezintă un veritabil coșmar pentru mulți români exasperați de costul vieții Cuprins articol 01 În piețe nu mai vezi țărani, ci intermediari 02 Exportăm cereale și importăm aluat congelat Creșterea prețurilor la…
Spre ce lume ne îndreptăm 19 AUGUST 2026 • 2 min de citit Ordinea globală, dominată de Occident, începe să se destrame. Ne îndreptăm către o lume nouă, fragmentată și volatilă Cuprins articol 01 Marea fractură 02 Oamenii își pierd încrederea în instituții 03 Teritoriul contrastelor Ordinea…
Cine numără tinerii afectați de droguri? Prima ediție a Barometrului ABC dezvăluie haosul din datele oficiale 19 AUGUST 2026 • 4 min de citit Alianța Binelui Comun lansează prima ediție a Barometrului ABC, dedicat efectelor consumului de droguri asupra tinerilor. Datele obținute de la…