Donald Trump a avertizat că Uniunea Europeană va plăti un „preț foarte greu" pentru sancțiunile aplicate companiilor americane din domeniul tehnologiei.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești anunță oficial tipul dronei care a străbătut, vineri, sute de kilometri în interiorul țării, respectiv o dronă de tip Shahed. S-a deschis un dosar penal de cercetare în rem pentru fapta de operarea a unei aeronave într-o zonă interzisă. Procurorii…
Ministerul Apărării Naționale a oferit detalii complete despre incidentul din 24 iulie, când o dronă rusească de tip Shahed a pătruns în spațiul aerian românesc și a fost doborâtă de un pilot român la comanda unui avion F-16, lângă localitatea Padina, județul Buzău.
O investigație publicată de presa greacă dezvăluie existența unei rețele de intermediari care transformă pelerinajele la Muntele Athos într-o afacere de milioane de euro.
Tribunalul București a respins cererea DNA de arestare preventivă și a dispus arestul la domiciliu, pentru 30 de zile, pentru trei directori din industria de armament de stat și pentru omul de afaceri acuzat că i-a mituit.
Ministrul interimar al Justiției, Cătălin Predoiu, a depus vineri în Parlament, în calitate de senator PNL, o propunere legislativă privind consolidarea legislației în domeniul integrității.
Parlamentul Bulgariei a votat miercuri pentru a permite armatei SUA să utilizeze baza aeriană Bezmer pentru a sprijini lansarea operațiunilor militare aeriene împotriva Iranului. Guvernul condus de Rumen Radev a fost de acord să-i sprijine strategia lui Donald Trump în Orientul Mijlociu. Guvernul…
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că administrația municipală se confruntă constant cu obligații financiare neașteptate, generate de decizii și litigii vechi de aproximativ 20 de ani, afirmând că nu a existat săptămână, de la preluarea mandatului, fără apariția unei astfel de [..]
Te simți lipsit de energie chiar și după o noapte întreagă de somn? De la lipsa fibrelor din alimentație până la prea mult stat pe scaun, specialiștii explică de ce te simți epuizat și cum poți combate oboseala. Dacă te simți mereu obosit, deși dormi suficient, cauzele pot fi unele la care poate…
Uniunea Europeană a trimis vineri patru avioane de stingere pentru Spania, care se adaugă celor trei avioane și două elicoptere trimise cu o zi înainte pentru Franța, pe fondul incendiilor de vegetație de amploare ce afectează ambele țări din cauza temperaturilor extreme și a secetei prelungite.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se deplaseze la Washington pe 28 iulie pentru a participa la funeraliile senatorului republican Lindsey Graham, decedat subit pe 11 iulie, la 71 de ani, din cauza unei probleme medicale.
Iranul a transportat în Yemen, pe 13 iulie, între 10 și 21 de membri ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, inclusiv comandanți de rang înalt, cu un zbor al companiei Mahan Air.
Președintele grupului sud-coreean SK și unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Asia, Chey Tae-won, a fost obligat de o instanță să îi plătească fostei sale soții 640 de milioane de dolari în urma unui divorț care a durat aproape un deceniu, relatează Financial Times. Cazul a fost…
Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției ATI Neonatale a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie", a declarat că criza de personal din secție nu s-a rezolvat și că „vor mai muri" copii.
Nvidia și Palantir au îndemnat guvernul american să nu interzică modelele de inteligență artificială open-source (cu parametri deschiși), precum Llama, DeepSeek și GLM. Grupurile tech (Nvidia, Palantir, Microsoft, Meta) și investitorii de top se opun restricționării modelelor de AI. Anterior,…
Polonia s-a oferit să participe, alături de Statele Unite și Ucraina, la fabricarea rachetelor de interceptare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.
Oana Popescu Zamfir a anunțat vineri retragerea sa din Grupul de Reflecție pe Afaceri Europene de la Cotroceni, invocând dezacorduri cu modul de funcționare al inițiativei și cu raportul recent publicat.
După rafinăriile rusești și centrele militare, Ucraina a luat în vizor acum depozitele retailerului online rus Wildberries, care a fost atacat de drone și rachete de patru ori doar în această săptămână. Potrivit Kievului, gigantul care se ocupă de comerțul electronic în Rusia deține hub-uri…
Un prinț saudit de 29 de ani, Abdullah bin Fahad bin Abdullah bin Abdulaziz bin Jalawi al Saud, a fost găsit mort pe 25 noiembrie 2025 în baia camerei sale de la hotelul Marriott din Londra, unde se cazase pe 19 noiembrie pentru un sejur de o săptămână.
O amplă analiză recentă arată că până la cinci cești de cafea pe zi sunt sigure pentru majoritatea adulților și ar putea avea chiar anumite beneficii pentru sănătate. Cafeaua este cea mai populară sursă de consum de cofeină la nivel mondial. Deși a fost asociată cu numeroase beneficii pentru…
Șefa de promoție a UMF „Grigore T. Popa” din Iași, Claudia Ciobanu, a susținut un discurs cu un puternic mesaj critic, în care a scos în evidență vulnerabilitățile sistemului de învățământ medical și problemele cu care se confruntă studenții. Tânăra a atras atenția asupra modului în care este…
Adrian Pintea, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și Romeo Șoldea, director general al Autorității Naționale Fitosanitare, au fost trimiși în judecată de DNA în stare de libertate.
Donald Trump se va întoarce vineri seară la gala anuală de presă de la Washington, la aproape trei luni după incidentul din 25 aprilie, când un bărbat înarmat a deschis focul în fața hotelului Washington Hilton, unde urma să se desfășoare evenimentul.
Viktor Orbán, fostul premier al Ungariei și liderul partidului Fidesz, a sosit joi la Băile Tușnad pentru a participa la cea de-a 35-a ediție a Universității de Vară Tusványos.
PlayStation Network a suferit vineri după-amiază o pană globală care a afectat accesul utilizatorilor la serviciile online. Conform rapoartelor pe DownDetector, problemele au început în jurul orei 13:00 și au atins un vârf de peste 3.300 de rapoarte la ora 13:30.
Limbile vorbite în prezent reprezintă doar un eșantion redus și influențat de istorie din diversitatea lingvistică care a existat în trecut. Omenirea ar fi putut pierde mult mai multe limbi decât ne-am imaginat vreodată, arată un studiu care analizează ultimii 12.000 de ani. O limbă nu este doar o…
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat că reia demersul inițiat în 2012 pentru retragerea din spațiul public a monumentului dedicat poetului Adrian Păunescu, amplasat în Parcul Grădina Icoanei din Sectorul 2 al Bucureștiului.
O ieșeancă de 55 de ani a adus pe lume un băiețel la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna" din Iași, stabilind un nou record pentru regiunea Moldovei.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat, printr-u comunicat postat pe rețelele de socializare, retragerea de pe piață a două sortimente de semințe marca WELLGOOD, comercializate în magazinele Penny. Decizia vine după ce s-a sesizat depășirea…