Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o prognoză conform căreia debitul Dunării la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, va scădea în următoarele zile până la 1.650 metri cubi pe secundă.
Adrian Câciu, deputat PSD și fost ministru al Finanțelor, a anunțat că formațiunea sa nu va vota noua lege a salarizării din sectorul bugetar propusă de premierul Ilie Bolojan.
Muntele Olimp a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Muntele mitic al Greciei a fost recunoscut în unanimitate drept un bun natural și cultural de valoare universală excepțională pentru umanitate, în cadrul celei de-a 48-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, desfășurată din…
Ministerul de Externe al Iranului a condamnat sâmbătă un atac ucrainean cu drone asupra unei nave iraniene în Marea Caspică, în urma căruia un membru al echipajului a fost ucis și un altul rănit.
Un avion de luptă F-16 al Forțelor Aeriene Române a doborât sâmbătă dimineață, 25 iulie, o dronă care a pătruns neautorizat în spațiul aerian național, la aproximativ 10 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
Viktor Orbán a susținut sâmbătă discursul tradițional de la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad (Tusványos), pentru prima dată în postura de lider al opoziției din Ungaria, după ce FIDESZ a pierdut alegerile parlamentare din aprilie.
O persoană a murit și cel puțin 16 au fost rănite sâmbătă seară, în jurul orei 22:00, la Berlin, după ce o dubă albă a intrat în mulțimea adunată în parcul Tiergarten, la câteva sute de metri de Poarta Brandenburg, unde se desfășurau manifestările de final ale paradei Pride, cunoscută în Germania [..]
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă, 25 iulie, că Rusia se pregătește să primească încă aproximativ 30.000 de militari nord-coreeni pentru războiul împotriva Ucrainei.
În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție cea de-a doua dronă doborâtă în spațiul aerian al României de către un avion F-16 cu pilot român. „Sâmbătă dimineața, potrivit unui anunț clișeu de o rarî neghiobie, atingând analfabetismul…
Andrei Păunescu a reacționat cu un pamflet la solicitarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) de a retrage din spațiul public monumentul dedicat tatălui său, poetul Adrian Păunescu din Parcul Grădina Icoanei. Instituția a reluat vineri o solicitare inițiată acum 14 ani,…
Unii rechini de Groenlanda care trăiesc astăzi ar fi putut fi contemporani cu Shakespeare. Cu o vedere care nu se degradează odată cu vârsta, acest rechin de adâncime sfidează declinul asociat îmbătrânirii. În aprilie 2026, un grup de cercetători și voluntari a stat pe țărmul înnorat din comitatul…
Avocatul Răzvan Doseanu, din Baroul Bihor, a lansat un apel public către colegii săi din întreaga țară pentru a se implica voluntar, pe bază de pro bono, în apărarea familiei lui Viorel Pașca.
Marian Alecu, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români, a criticat dur clasa politică, afirmând că nu a existat o altă perioadă în istoria postdecembristă în care aceasta să fi fost mai confuză, haotică și slab pregătită.
Călin Georgescu a fost prezent duminică, 26 iulie, la Târgul de la Călugăreni din județul Giurgiu, unde a fost întâmpinat de sute de susținători. Fostul candidat a declarat că a mers să strângă mâna producătorilor locali și oamenilor care „hrănesc și dăruiesc României rodul și jertfa muncii lor".
Un avion F-16 Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Române a doborât duminică, 26 iulie 2026, la ora 10:13, o dronă care pătrunsese neautorizat în spațiul aerian național, deasupra apelor teritoriale ale României din Marea Neagră, în zona Sulina-Chilia, la aproximativ 12 kilometri nord-est de Sulina.
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuții care au redefinit serile într-un talk-show mereu actual. De la analize la rece a celor mai…
În statele mai mici, numărul sosirilor turistice internaționale dintr-un an poate depăși de zeci de ori populația locală. Acest clasament prezintă cele 25 de țări cu cel mai mare număr de sosiri turistice internaționale raportate la numărul de locuitori, folosind cele mai recente date disponibile…
Iranul susține că a ucis peste 200 de militari ai Statelor Unite desfășurați la bazele americane din Orientul Mijlociu de la reluarea ostilităților, pe 8 iulie, a precizat purtătorul de cuvânt al corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, Hossein Mohebbi, într-un interviu pentru agenția de știri…
Salvatorii montani din cadrul Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița au avut parte de o zi extrem de solicitantă, intervenind în trei misiuni de salvare desfășurate în zone diferite ale masivelor montane din județ. Toate cazurile au necesitat sprijinul elicopterului SMURD, iar una dintre intervenții s-a…
Coaliția pentru Sprijinirea Legitimității în Yemen a anunțat sâmbătă lansarea unei operațiuni militare „proporționate" împotriva unor ținte aparținând miliției Houthi din guvernoratul Hodeidah, ca răspuns la atacurile asupra navelor comerciale saudite și la amenințarea cu blocada Mării Roșii.
Locuitorii din Tulcea au primit duminică, 26 iulie 2026, la ora 10:16, un mesaj RO-ALERT cu nivelul „alertă extremă" pentru zona de nord a județului, avertizând asupra pericolului căderii unor obiecte din spațiul aerian.
ProMotor continuă seria dialogurilor dedicate personalităților care au contribuit la dezvoltarea fenomenului auto din România prin lansarea episodului cu numărul 108 al emisiunii „Podcast cu Prioritate”. Noul episod va fi difuzat luni, 27 iulie, de la ora 12:00, pe canalul de YouTube ProMotor…
Duminică, 26 iulie, vremea frumoasă cuprinde aproape toată țara. Temperaturile maxime pornesc de la 24 de grade în estul Transilvaniei și ajung la 32–33 de grade în Banat, iar în Dobrogea și Bărăgan se ating 28–29 de grade.
Trei cutremure au zguduit România în noaptea de 25 spre 26 iulie, toate localizate în zona seismică Vrancea. Cel mai puternic seism a avut magnitudinea 3,5 și s-a produs duminică, 26 iulie, la ora 02:35, la adâncimea de 147,4 kilometri, în județul Buzău.
La o reuniune prezidată de președintele Vladimir Putin – subiectul fiind deficitul de benzină din Rusia – s-a discutat despre… mini-rafinării. Ulterior, s-a ajuns la o dezbatere aprinsă în spațiul public. Rafinăriile de petrol rusești se află sub amenințarea constantă a atacurilor ucrainene, iar o…
Misiunea, desfășurată în noaptea de 25 spre 26 iulie, marchează o etapă importantă în dezvoltarea capabilităților aeromedicale și a medicinei de urgență din România. Transfer de urgență către centrul ECMO de la Spitalul Floreasca Potrivit Inspectoratului General pentru…
Un accident grav s-a produs sâmbătă seara în comuna Gura Ocniței, județul Dâmbovița, când un autoturism a intrat violent într-un cap de pod și a fost cuprins în totalitate de flăcări.
Gândul vă prezintă calendarul zilei de duminică, 26 iulie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Mick Jagger este un cântăreț, compozitor și actor britanic, născut pe 26 iulie 1943, în Dartford, Kent, Anglia. Este cunoscut în întreaga lume…
Un astrobiolog din America să-l întrebe pe un savant de la NASA: „Oare și extratereștrii experimentează schimbările climatice?”. Întrebarea pusă de astrobiologul Adam Frank l-a făcut pe savantul NASA Gavin Schmidt să se gândească pentru câteva momente. Dezbaterea are loc când Europa se sufocă din…