Luni, 3 august, încep probele de evaluare a competențelor din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat 2026. Până pe 7 august, candidații vor susține testările la limba română și, după caz, la limba maternă, la o limbă de circulație internațională și la utilizarea…
O româncă pasionată de apicultură a reușit să-și facă un nume în selectul Albion, cucerindu-i pe britanici cu mierea ei naturală. Afacere fondată de Alina Lupu a început ca un hobby, însă timpul a confirmat calitatea produselor sale. În prezent, produce miere naturală pentru comunitatea de români…
Andrei Bighea, director general al Societății de Transport București (STB), a declarat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că va solicita către TPBI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov) să găsească soluții pentru mai multe benzi unice dedicate…
Dosarul penal în care cardiologul Dan Tesloianu a fost deferit justiției pentru faptul că refolosea aparatură medicală extrasă din cadavre pe pacienți vii scoate la iveală felul în care medicul a acționat pentru a-și asigura practicile nelegale și arată cum medicul a fentat un control amplu al…
O dronă a surprins o balenă cu cocoașă care a dat naștere unui pui în apele de pe coasta de est a Australiei. Este o premieră mondială! Alexander Forrest, un fotograf în vârstă de 20 de ani, pasionat să surprindă pe cameră animale sălbatice nu cu un aparat de fotografiat, ci…
Volodimir Zelenski i-a cerut direct lui Donald Trump, într-o întâlnire din Biroul Oval din această săptămână, să intervină la Elon Musk pentru a obține permisiunea de a folosi Starlink în operațiuni militare pe teritoriul Rusiei.
Sorin Grindeanu, liderul PSD, a declarat vineri că nu contestă necesitatea măsurilor pregătite de Guvernul demis pentru evitarea opririi Reactorului 2 de la Cernavodă, dar pune sub semnul întrebării competența legală a unui executiv demis de a lua asemenea decizii.
Un cutremur de suprafață cu magnitudinea între 3,7 și 4,7 a lovit vineri zona Campi Flegrei, în apropiere de Napoli, în sudul Italiei, la ora locală 19:46.
Liderii locali din două orașe din România au luat decizia să implementeze măsuri de raționalizare a curentului, după anunțarea stării de alertă energetică de Guvernul Bolojan. Vă reamintim că vineri, 31 iulie 2026, Ilie Bolojan a anunțat, la finalul ședinței de Guvern, că a fost declarată stare de…
Două incendii de vegetație au izbucnit vineri în zonele comunelor Sichevița și Berzasca, pe Clisura Dunării, în Caraș-Severin, afectând o suprafață totală de aproape 50 de hectare. Incendiul de la Sichevița a cuprins 30 de hectare, iar cel de la Berzasca 18 hectare.
Guvernul a instituit vineri stare de alertă la nivel național în domeniul energiei pe durata lunii august, ca efect al scăderii producției de energie electrică provocate de secetă și de debitele reduse ale râurilor, în special ale Dunării.
România a ridicat vineri, în cadrul reuniunilor OSCE, problema încălcărilor repetate ale spațiului aerian din perioada 24-26 iulie, când Forțele Armate Române au doborât trei drone care au intrat fără autorizație pe teritoriul său.
Guvernul României a aprobat vineri alocarea a 7 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru lucrări urgente în zona aducțiunii dinspre Cernavodă.
Curtea de Apel București a suspendat joi, la solicitarea PSD, șase hotărâri adoptate de Guvern. Executivul a anunțat vineri că va formula recurs împotriva deciziilor instanței într-un calendar foarte accelerat.
Mii de ucraineni au ieșit în stradă la Kiev pentru a-i cere președintelui Volodimir Zelenski să-l readucă pe Mihailo Fedorov în funcția de ministru al Apărării.
Guvernul israelian a recunoscut oficial că a contribuit la demolarea unor sate libaneze pe teritoriile ocupate de IDF. Ministrul Apărării israelian, Israel Katz, a declarat că autoritățile țării au distrus în mod intenționat 24 de sate libaneze. Loading ... Israel Katz,…
Ucraina a semnat un acord pentru producerea unui obuzier proiectat de gigantul britanic al industriei de apărare BAE Systems, o înțelegere care ar putea deveni model pentru planurile Kievului de a fabrica și alte arme occidentale sofisticate, inclusiv rachete Patriot.
Jurnalistul Robert Turcescu transmite, într-o postare pe Facebook, că este, de ceva vreme, ținta amenințărilor pe social-media, iar unul dintre mesajele agresive pe care le-a primit recent a fost chiar pe adresa de mail. Turcescu, una dintre vocile neagreate de „bula progresistă”, mărturisește că…
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a cerut vineri demisia lui Alexandru Muraru, liderul PNL Iași și deputat, acuzând că acesta face presiuni asupra aleșilor liberali locali pentru a nu vota anumite hotărâri.
Trusă medicală vacanță. Ți-ai planificat vacanța în detaliu? Dincolo de bilete, combustibil, bani, bagaje, nu ignora aspectul legat de sănătate. O simplă problemă medicală îți poate da concediul peste cap. O trusă medicală de călătorie conține acele medicamente esențiale pentru tine și familia ta.…
Grupul Electrica lansează o inițiativă prin care oferă energie activă gratuită în luna august marilor consumatori industriali care și-au reprogramat activitatea intensivă din orele de seară (19:00–23:00) către intervalele de prânz, când producția fotovoltaică este abundentă.
Senatul a aprobat cu 115 voturi pentru, 8 împotrivă și 2 abțineri proiectul de lege care autorizează Administrația Națională a Rezervelor de Stat să pregătească achiziția de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep.
Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru toți utilizatorii afectați de pana de curent produsă vineri la Sibiu, a anunțat Distribuție Energie Electrică România (DEER), la ora 16:55.
Camera Deputaților a adoptat vineri, 31 iulie 2026, în calitate de for decizional și în ultima zi a sesiunii extraordinare, pachetul de acte normative prin care se instituie scheme de ajutor de stat pentru crescătorii din sectoarele suin și bovin, precum și măsuri mai dure împotriva pestei porcine [..]
Carlos Cordeiro, consilierul principal al președintelui FIFA Gianni Infantino, și-a depus demisia vineri din protest față de planul de vânzare a unei participații la Cupa Mondială.
Hamas a anunțat că a acceptat, prin intermediul mediatorilor, versiunea finală a unei foi de parcurs care prevede dezarmarea grupării și demilitarizarea Fâșiei Gaza, în paralel cu retragerea treptată a forțelor israeliene.