Aflat în drum spre Albena, un șofer român a decis să alimenteze după ce trece în Bulgaria, pentru că „la ei este mult mai ieftin”. Ce surpriză a avut în benzinărie. Iată cât a plătit pentru un „plin”. Se spune adesea că prețurile la „vecinii” Bulgari sunt mai avantajoase ca la noi, însă un șofer…
Statele Unite și Ucraina negociază în prezent emiterea unei licențe pentru producerea de rachete interceptoare Patriot, de care Kievul are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse.
Gândul vă prezintă calendarul zilei de joi, 3 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Maria Ciobanu este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară românească, fiind supranumită “Ciocârlia muzicii populare”. S-a…
USR este bântuit de lozincile trecutului. „Justiție, nu corupție”, se striga odinioară în Piața Victoriei. Astăzi USR strigă împotriva justiției și își încalcă propriile sloganuri și rezoluții. În anul 2024, românii au mers la vot pentru a-și alege președintele. În perioada campaniei electorale,…
Fostul cancelar al Germaniei Angela Merkel și-a lansat, în prima zi a lunii septembrie, cartea la București, în cadrul unui eveniment construit în jurul unui dialog cu Emil Hurezeanu. Discuția s-a transformat într-o amplă radiografie a vieții personale și politice a fostului lider de la Berlin, de…
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat miercuri seara o nouă hotărâre care stabilește un plan etapizat de măsuri pentru a asigura debitul de apă necesar funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.
Dan Tomozei afirmă că sibienii l-ar realege pe Klaus Iohannis ca primar. Jurnalistul compară situația fostului președinte cu cea a lui Boc de la Cluj. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading ... Invitat la Marius Tucă Show, Dan Tomozei susține că locuitori…
Ministrul interimar Tanczos Barna a declarat miercuri că UDMR este pregătită să contribuie la instalarea unui nou guvern, inclusiv prin susținerea parlamentară a unui Executiv minoritar condus de PSD, dar cu o condiție fermă: excluderea AUR din orice majoritate care ar susține viitorul Cabinet.
Procurorii DNA au descins miercuri la Administrația Finanțelor Publice Timișoara și au ridicat inspectorul fiscal Dacian Crainic pentru audieri la București.
Comandamentul Aliat Întrunit al NATO de la Brunssum a atras atenția asupra extinderii și modernizării forței de submarine nucleare a Rusiei, în special asupra submarinelor de tip SSGN de nouă generație.
Miercuri, 26 august, judecătoarea Liliana Alexe de la Curtea de Apel București s-a prezentat la ședința Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în dosarul ROMATSA și a cerut să vorbească în cauză, prezentându-se drept „spectator", „terț interesat" și „judecător" al cauzei.
Dan Tomozei a analizat relațiile dintre China, SUA și Rusia. Acesta susține că vizita președintelui chinez în America nu este încă o certitudine. El afirmă că relația dintre China și Rusia este una „excelentă”. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading…
Germania a anunțat miercuri, 2 septembrie, închiderea Consulatului General al Rusiei din Bonn și a Casei Ruse de Știință și Cultură din Berlin, ca răspuns la tentativa de sabotaj a unui avion de marfă ucrainean pe aeroportul din Leipzig în 5 august.
Dan Tomozei a detaliat schimbările din economia Chinei care au adus prosperitate în ultimii ani. Jurnalistul compară realizările Chinei cu cele ale României. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading ... „Nu știu ce vor măcar românii, dar China sigur va avea…
Salvamarii atrag atenția asupra pericolului nevăzut din Marea Neagră. În urma cu o zi, un bărbat în vârstă de 52 de ani din Covasna a dispărut în apă, la Costinești. Nu mai puțin de 17 scafandri de la ISU Dobrogea l-au căutat în mare. A fost găsit fără suflare, azi. Datele indică faptul că turistul…
Primăria Timișoarei a declarat că nu solicită fonduri suplimentare dincolo de cei 20 de milioane de lei acordați prin parteneriat cu Consiliul Județean Timiș pentru stadionul „Eroii Timișoarei", invocând o eroare materială într-o adresă anterioară.
Invitată la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, Viorica Dăncilă avertizează că România riscă să-și piardă dreptul de veto în Uniunea Europeană și, odată cu el, una dintre puținele sale arme de negociere la Bruxelles. Fostul premier susține că renunțarea la votul în unanimitate ar…
Damian Diniș, primarul comunei Băița din județul Hunedoara, a murit miercuri, 2 septembrie, după-amiază, în jurul orei 17:00, după ce tractorul pe care îl folosea s-a răsturnat peste el. Accidentul s-a produs pe un teren din afara drumurilor publice, în comuna Băița.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că autoritățile bulgare au introdus restricții temporare de circulație pentru vehiculele de mare tonaj de peste 12 tone.
Arheologii au descoperit, în sudul Turciei, o statuie unică a unei persoane călare pe spatele unui leopard, scrie livescience.com. Arheologii lucrau la situl Epocii de Piatră din Turcia, atunci când au descoperit statuia care înfățișează un om călare pe un leopard. Loading ... Statuia veche de…
Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că Turcia studiază posibilitatea de a ridica relațiile cu Organizația de Cooperare de la Shanghai la nivel de membru deplin. Liderul turc a precizat că această mișcare nu ar implica o desprindere de Occident sau de niciun alt bloc de securitate.
Rusia a furnizat Iranului asistență tehnică secretă pentru dezvoltarea unei noi generații de rachete de croazieră supersonice, potrivit unei investigații Financial Times bazate pe documente rusești scurse, registre de călătorie și brevete militare.
Alina Gorghiu a lansat un atac public la adresa premierului interimar și liderului PNL Ilie Bolojan, după ce acesta a acceptat nouă parlamentari de la alte formațiuni politice: patru de la S.O.S. România, trei de la POT, unu de la AUR și unu de la PSD.
Pe 31 august s-a încheiat Planul Național de Redresare și Reziliență. Nu doar planul României, ci în întreaga Uniune Europeană țările participante la Mecanismul de Redresare și Reziliență au pus pixurile, stilourile și lopețile jos, au ridicat mânuțele în aer și au urlat: „Atât s-a putut!”. În…
Comisia Europeană a solicitat oficial autorităților române clarificări detaliate privind noua Lege a integrității, în special despre „amendamentul Fritz" introdus de PSD și AUR.
Moartea actriței Anca Pandrea, văduva lui Iurie Darie, la vârsta de 80 de ani, a reaprins discuțiile privind bunurile acesteia. Victor Yila, unul dintre apropiații Ancăi Pandrea, a explicat ce s-a întâmplat cu locuința în care actrița a trăit ani la rând și în care a păstrat vii amintirile legate…
Deputatul AUR Silviu Gurlui solicită Guvernului și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene explicații privind eliminarea din PNRR a alocării de 750 de milioane de euro destinate parcurilor industriale și tehnologice, înainte ca forma finală a planului să fie transmisă Comisiei Europene.…
Comisia pentru constituționalitate din Senat, condusă de senatoarea SOS Nadia-Cosmina Cerva, a cerut oficial Camerei Deputaților să predea toate înregistrările audio-video din 14 august 2026 în care apar premierul Ilie Bolojan și Elena-Simina Tănăsescu, președinta Curții Constituționale.