Miniștrii din Singapore vor primi o majorare salarială de până la 9%, după ce remunerațiile demnitarilor au fost înghețate în urmă cu 15 ani, relatează Reuters. Premierul Lawrence Wong susține că ajustarea este necesară pentru a menține un nivel ridicat al conducerii politice. Un ministru poate…
O apariție neobișnuită a atras atenția turiștilor aflați pe litoralul românesc. Un delfin a fost observat în apropierea malului la Tuzla, iar cei aflați în zonă au filmat momentul. Mamiferul marin a ajuns foarte aproape de plajă, spre surprinderea celor prezenți. Imaginile au stârnit rapid…
Comisia pentru Constituționalitate a Senatului va ancheta deplasarea judecătorului Curții Constituționale Cristian Deliorga la Mykonos pe 8 iulie 2026, efectuată cu avion privat și finanțată de Camera de Comerț și Industrie a României.
Victor Ponta susține că atacurile la adresa judecătorului Curții Constituționale Cristian Deliorga, după ce acesta a călătorit cu un avion privat spre Mykonos, au fost lansate abia acum pentru a „compensa” criticile recente la adresa judecătoarei Simina Tănăsescu, cu care premierul demis Ilie…
Petrișor Peiu avertizează că dezastrul rezultatelor PISA va influența investițiile străine în România. Liderul senatorilor AUR susține că marile companii au criterii educaționale pentru țările în care investesc. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading…
Peste 5.000 de manifestanți s-au strâns la Poarta Brandenburg din Berlin pentru a protesta împotriva Alternativei pentru Germania (AfD), după ce partidul de extremă dreapta a obținut aproape 44% din voturi în alegerile regionale din Saxonia-Anhalt de duminică — cel mai bun rezultat al său într-un [..]
Plenul Camerei Deputaților a votat marți ca două proiecte de lege privind reducerea numărului de parlamentari la 300 să intre în dezbaterea comisiilor de specialitate. Votul a trecut cu 233 de voturi pentru, 15 împotrivă și patru abțineri.
„Cum se va transforma accesul la hrană, apă și energie în următoarele decenii? Un nou studiu realizat de cercetătorii MIT sugerează că răspunsurile ar putea fi foarte variate, în funcție de regiune, resurse și venituri. Bazându-se pe modele extinse ale unor scenarii diferite privind resursele…
Radu Herjeu dă vina pe USR pentru reacțiile radicale ale votanților AUR. Jurnalistul susține că suveraniștii au fost radicalizați de atitudinea devalorizantă a fanilor USR. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Răzvan Dumitrescu. Loading ... „Suveraniștii s-au radicalizat la…
O defecțiune tehnică la sistemul de gestionare a traficului aerian a paralizat marți după-amiază operațiunile pe cele mai importante aeroporturi din Marea Britanie, provocând anulări și întârzieri masive pentru zeci de mii de pasageri.
Vicepreședintele PNL Gigel Știrbu a distribuit pe Facebook o fotografie trucată în care liderii politici Sorin Grindeanu și George Simion apar ținându-se în brațe, în pat. Imaginea a fost folosită de liberal pentru a critica apropiere dintre PSD și AUR. Derapajul liderului PNL vine la doar câteva…
PNL și USR se află la guvernare, împreună, de mai bine de 14 luni. 10 dintre aceste luni i-au avut alături și pe cei din PSD. De 4 luni, însă, conduc aproape singuri (căci UDMR este de o discreție exemplară), fără să aibă acest drept. Să ne amintim, totuși, că pe 1 decembrie 2024 nici PNL și nici…
Serviciul Român de Informații, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și servicii partenere externe, a prevenit o operațiune de sabotaj coordonată de Federația Rusă pe teritoriul României.
Moscova anunță, prin agenția de presă TASS și oficiali Kremlinului, că președinții rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, au avut marți o discuție telefonică descrisă ca „foarte sinceră", „constructivă" și „pozitivă și foarte deschisă".
Uniunea Europeană a aprobat marți cererea Ucrainei de a folosi 3,2 miliarde de euro din împrumutul european de 90 de miliarde de euro pentru a cumpăra rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.
România rămâne fără un guvern cu puteri depline, iar marți liderii politici și-au expus public condițiile pentru deblocarea situației, fără să apară un acord.
În luna august, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a desființat 16 clase de a IX-a din lipsă de elevi. Situația a apărut ca urmare a eliminării școlii profesionale, care anterior nu intra în admiterea computerizată și era gestionată direct de unitățile de învățământ.
România, Bulgaria, Grecia și Croația au convenit să colaboreze mai strâns pentru gestionarea problemelor din sectorul zootehnic, în special pentru deblocarea exporturilor de animale și adaptarea regulilor europene privind prevenirea bolilor.
Crima din 1947, a cărei victimă a fost tânăra Elizabeth Short, în vârstă de 22 de ani, a intrigat generații întregi de criminaliști și rămâne neelucidată chiar și după 79 de ani. Cine sunt, însă, principalii suspecți? Într-o zi de iarnă din ianuarie 1947, o femeie casnică, aflată la plimbare cu…
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat marți, după ședința Comandamentului Energetic, că debitul Dunării la intrarea în țară va rămâne scăzut toată luna septembrie, ceea ce ar putea face insuficient nivelul apei în zona Cernavodă pentru răcirea și repornirea [..]
Autoritățile române au emis marți, 8 septembrie, mesaje RO-Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian în județele Iași, Vaslui, Neamț, Suceava și Botoșani. Alertele au fost transmise începând cu ora 16:30, cu o durată estimativă de 90 de minute.
Volodimir Zelenski a anunțat că intenționează să se întâlnească cu Donald Trump în a doua jumătate a lunii septembrie pentru a discuta despre nevoile Ucrainei în materie de apărare antiaeriană și pachete de rachete antibalistice din Statele Unite.
Președintele Nicușor Dan a cerut Parlamentului să încuviințeze participarea Armatei României cu până la 20 de militari, personal de stat major, la Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei, structură dislocată prin rotație în Franța și Marea Britanie.
Produsul Intern Brut al României a scăzut cu 0,4% în trimestrul al doilea din 2026 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe seria brută, și cu 2% pe seria ajustată sezonier.
Kelemen Hunor a avertizat marți la Parlament că, dacă PSD, PNL și UDMR nu reușesc să formeze o majoritate pentru a investi un guvern, AUR va deveni jucătorul decisiv în Parlament și va putea alterna între alianțe — făcând majoritate cu PSD dimineața și cu PNL seara.
Judecătorul Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța, este verificat de Inspecția Judiciară pentru o posibilă încălcare a Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, după ce a apărut informația că s-a aflat într-un avion privat care a zburat spre Mykonos alături de [..]
O dronă de atac rusă a lovit marți, 8 septembrie, sediul postului de televiziune „My Ukraina" din Kiev în timp ce jurnaliștii transmiteau în direct. Lovitura a avariat parțial clădirea și a provocat un incendiu, care a fost stins de serviciile de urgență.
Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă nu va putea fi repornită în următoarele zece zile, din cauza debitului insuficient al Dunării. Cristian Bușoi a precizat că nu există o dată certă pentru redeschidere, iar prognozele hidrologice rămân rezervate — nu se vede o creștere susținută a debitului.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale propune majorarea fondurilor alocate schemei de ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe 8 septembrie, bugetul aferent anului 2026 ar urma să ajungă la 863,666 milioane de lei, de…
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Uniunea Europeană pregătește observatori speciali care vor urmări în secret alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei, programate pentru 18-20 septembrie 2026.