Tribunalul București a dispus pe 22 septembrie 2026 intrarea Companiei Naționale a Uraniului (CNU) în faliment prin procedura generală și dizolvarea societății. Hotărârea este executorie și poate fi atacată cu apel în termen de șapte zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au efectuat miercuri (23 septembrie) trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și Vatra Dornei (județul Suceava) într-o anchetă privind patru persoane suspectate de infracțiuni de pornografie infantilă.
Alianța pentru Unirea Românilor și-a prezentat marți, la Palatul Parlamentului, setul complet de contrapropuneri la zece priorități ale PSD, cu măsuri concrete în domenii majore ale economiei și administrației publice.
Comisia Europeană a propus miercuri deblocarea sumei de 4,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria, invocând eforturile noului guvern de la Budapesta, condus de Peter Magyar, pentru consolidarea statului de drept și remedierea vulnerabilităților care afectaseră bugetul Uniunii.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, structura guvernului pe care intenționează să-l propună: trei viceprim-miniștri, câte unul din partea PNL, USR și UDMR, fiecare cu portofoliu propriu.
Victor Ponta a declarat că grupul Uniți pentru România este dispus să discute cu premierul desemnat Siegfried Mureșan, dar doar dacă acesta va solicita o întâlnire.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a sosit marți seara la New York pentru a participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU. El urmează să susțină sâmbătă un discurs în fața Adunării Generale.
Locuințele din Calafat sunt încălzite în continuare cu sobe pe lemne. Și asta pentru că visul oamenilor ca rețeaua de gaze să ajungă în casele lor este unul îndepărtat. Pentru conducta principală trebuie găsit un alt traseu, întrucât au fost identificate 21 de situri arheologice. Pentru conducta…
Președintele Emmanuel Macron i-a decorat marți seară, la New York, pe regizorul Martin Scorsese și pe actorul Robert De Niro pentru angajamentul lor față de cinematografie și conservarea acesteia. Ceremonia a avut loc la Villa Albertine, reședința culturală franceză din centrul Manhattanului.
Un pod metalic de peste râul Trotuș, situat pe DN12A în satul Ciobănuș, comuna Asău (județul Bacău), s-a prăbușit miercuri dimineață, în jurul orei 02:40, după ce a fost traversat de un ansamblu rutier de mare tonaj.
Victor Negrescu îl provoacă pe Siegfried Mureșan să spună „ce propune concret pentru România, pe ce majoritate se bazează și de ce PNL recrutează activ parlamentari traseiști din zona denumită extremistă?” Europarlamentarul vorbește despre un moment al adevărului în care premierul desemnat să…
Senatul României a adoptat astăzi proiectul de lege inițiat de deputatul AUR de diaspora Ramona Lovin privind instituirea Medaliei „Ilie Ilașcu”, o inițiativă prin care România trebuie să-și onoreze simbolurile de curaj, demnitate și rezistență românească. „Este un pas important pentru…
Treisprezece dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene i-au cerut Comisiei Europene o moratorie de un an asupra adoptării noilor legi și reglementări.
Președintele Camerei Deputaților Sorin Grindeanu s-a întâlnit miercuri cu ambasadorii Franței, Germaniei și Regatului Unit pentru a le prezenta soluțiile PSD de relansare economică și încurajare a investițiilor străine.
Volodimir Zelenski a refuzat ieri într-un interviu acordat The Wall Street Journal cererea reiterată a lui Donald Trump de a opri atacurile asupra rafinăriilor rusești.
La sfârșitul lunii august, depozitele în lei ale populației au ajuns la 269,617 miliarde de lei, în scădere cu 0,4% față de iulie, deși comparativ cu august 2025 au crescut cu 7% (în termeni reali +0,8%).
Siegfried Mureșan, europarlamentarul PNL desemnat de președintele Nicușor Dan pentru a fi următorul prim-ministru al României, a făcut, în timpul conferinței de presă organizate miercuri, 23 septembrie, o declarație mai puțin obișnuită, care îl avea în centru chiar pe omul care l-a nominalizat…
Mașinile electrice sunt de două ori mai predispuse să aibă probleme la anvelope, comparativ cu mașinile cu combustie, arată un nou studiu, citat de Daily Mail. Au fost analizate 47 milioane teste MOT în Marea Britanie, care au dezvăluit cum greutatea bateriilor combinată cu cuplul instant al…
Președintele Nicușor Dan, prezent la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU, a declarat pentru CNN că un atac direct al Rusiei asupra unui stat NATO nu este probabil în unu-doi ani, dar statele trebuie să rămână în gardă și să-și sporească cheltuielile de apărare.
Siegfried Mureșan, candidatul susținut de PNL, USR și UDMR pentru funcția de prim-ministru, a precizat, miercuri, că în cazul în care va conduce viitorul Guvern va avea în vedere creșterea salariilor din sectorul public și indexarea pensiilor. Potrivit lui Mureșan, majorările ar urma să fie…
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a prezentat miercuri, după negocieri cu PNL, USR și UDMR, principalele linii ale programului de guvernare, pe fondul unei majorități parlamentare încă neasigurate.
Premierul britanic Andy Burnham a anunțat marți, la Adunarea Generală a ONU din New York, crearea Centrului Național pentru Apărarea Informațiilor — o structură dedicată apărării informaționale a țării sale împotriva campaniilor desfășurate de state ostile.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat miercuri că pe Transfăgărășan se circulă în condiții de iarnă, după ce a nins abundent în zona alpină, în special la Bâlea Lac.
Surse politice au confirmat pentru Gândul că președintele PNL, Ilie Bolojan, s-a întâlnit marți, 23 septembrie, cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, și i-a cerut sprijinul parlamentar la votul de învestitură a Guvernului lui Siegfried Mureșan, europarlamentarul liberal desemnat de Nicușor Dan…
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a cerut, într-un interviu acordat publicației Politico, ca grupul Socialiștilor și Democraților (S&D) de la Bruxelles să intervină pentru a împiedica o eventuală cooperare între PSD și AUR, avertizând că socialiștii europeni vor avea o „problemă gravă de [..]
Un fost șef al spionilor români, candidat la Președinție în ultimii doi ani, a declarat, despre Călin Geogrescu, cel care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 – anulat de Curtea Constituțională (CCR) – că „nu a fost cadru de informații”, ci doar un „scamator care a profitat de…
Senatul a adoptat un proiect de lege care acordă părinților din familiile monoparentale trei zile suplimentare de concediu de odihnă în fiecare an. Proiectul a fost aprobat cu 86 de voturi pentru și 22 de abțineri.
Invitat la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, senatorul AUR Marian Vasile a relatat că publicarea stenogramelor în spațiul public ar fi urmărit să creeze o ruptură între fostul candidat la prezidențiale și partidul AUR. Seneatorul AUR afirmă că nici el, nici susținătorii lui…