Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a declarat, cu ocazia lansării unei noi ediții a Cărții Albe a IMM-urilor, că majorarea taxelor și impozitelor din România nu putea fi evitată, având în vedere nivelul ridicat al deficitului bugetar.
Președintele Nicușor Dan a confirmat, după participarea la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Kiev, că România analizează posibilitatea de a furniza Ucrainei interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a acuzat USR că are pretenții nejustificate în negocierile politice, spunând că un partid care a obținut doar 8% la alegerile parlamentare din 2024 ajunge să pună condiții primului partid clasat, PSD.
Camera Reprezentanților din Congresul SUA a votat marți, cu sprijin bipartizan, adoptarea proiectului de lege „Sunshine Protection Act” (Legea Protecției Luminii Soarelui), care prevede permanentizarea orei de vară.
Președintele francez Emmanuel Macron i-a înmânat premierului britanic Keir Starmer gradul de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare, în cadrul unei vizite a acestuia la Paris.
Autoritățile spaniole au finalizat identificarea celor 13 persoane decedate în incendiul de vegetație din Los Gallardos, Andaluzia, majoritatea fiind cetățeni străini.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă între 16 iulie, ora 12:00, şi 17 iulie, ora 9:00.
Tot mai mulți absolvenți de liceu din Iași aleg să-și continue studiile universitare la Cluj sau București, iar specialiștii explică fenomenul printr-un cumul de factori, nu printr-o cauză unică.
Hachette Book Group, Cengage Learning, Elsevier și scriitorul Scott Turow au deschis un proces la un tribunal federal din New York împotriva Google, acuzând compania că a folosit cărți și alte opere protejate de drepturi de autor pentru a antrena modelele de inteligență artificială Gemini, fără [..]
Forțele ucrainene de sisteme fără pilot (SBS) susțin că au lovit, în noaptea de marți spre miercuri, 20 de nave asociate așa-numitei „flote fantomă” a Rusiei în Marea Neagră.
Președintele Nicușor Dan a confirmat, miercuri, la Kiev, că Mirabela Grădinaru se va implica în acțiunile umanitare desfășurate de fundația condusă de Olena Zelenska, atât la nivel intern, cât și internațional.
Produsul intern brut al Chinei a crescut cu 4,3% în ritm anual în perioada aprilie-iunie 2026, potrivit Biroului Național de Statistică, sub estimările analiștilor, care anticipau un avans de 4,5%, și sub ritmul de 5% înregistrat în primul trimestru.
Germania a autorizat, în perioada ianuarie–iunie 2026, exporturi de armament în valoare de 13,87 miliarde de euro, o creștere de peste patru ori față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor preliminare publicate de Ministerul Economiei de la Berlin.
Șapte dintre cele opt spitale finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au ajuns la un grad de execuție cuprins între 91% și 100%, potrivit datelor prezentate marți de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, în cadrul unei videoconferințe cu reprezentanții spitalelor [..]
Lucrările de infrastructură din Timișoara sunt îngreunate, uneori, de diferențele dintre planurile oficiale ale rețelelor de utilități și situația reală din teren, potrivit Primăriei Timișoara.
Un nou studiu arată că opt din zece români folosesc deja inteligența artificială, majoritatea pentru a-și ușura activitățile zilnice și a termina mai repede sarcinile, mai degrabă în scop personal decât la locul de muncă.
Locuitorii orașului Oțelu Roșu au rămas fără apă potabilă în noaptea de 14 spre 15 iulie 2026, după ce lucrări de mentenanță la infrastructura de captare a apei brute, operată de UMB Steel SRL, s-au prelungit peste termenul anunțat inițial.
Federațiile europene se mobilizează pentru a găsi un candidat unic care să-l poată învinge pe Gianni Infantino la alegerile viitoare pentru președinția FIFA.
Noul ministru ungar al apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, a declarat că Ungaria trebuie să reconstruiască încrederea aliaților săi din NATO, afectată în timpul guvernării Viktor Orbán.
Un cap de porc a fost descoperit luni într-un cimitir musulman aflat într-un cartier predominant croat din Mostar, Bosnia și Herțegovina, provocând indignare în rândul comunității bosniace.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut o protecție mai puternică a copiilor online, susținând că cei sub 13 ani ar trebui să acceseze rețelele sociale doar sub supravegherea unui adult și pentru perioade limitate, iar copiii foarte mici ar trebui ținuți departe de ecrane.
Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara a introdus, începând de miercuri, zboruri directe către Rotterdam și Copenhaga, operate de compania aeriană Animawings.
Reprezentantul Chinei la Consiliul de Securitate al ONU, Sun Lei, a acuzat marți Statele Unite că au aruncat Orientul Mijlociu într-o „prăpastie” prin lansarea atacurilor militare împotriva Iranului.
Herman Smetanin, directorul general al conglomeratului ucrainean de apărare Ukroboronprom, și-a anunțat demisia marți, la o săptămână după exploziile letale produse la un depozit de muniții al companiei din Vîșneve, o zonă rezidențială de lângă Kiev, în urma unui atac rusesc.
Curtea Constituțională urmează să dezbată joi, 16 iulie, sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Primăria Sfântu Gheorghe a început înlocuirea plăcuțelor bilingve cu denumirile străzilor din municipiu, în urma unei decizii definitive a instanței, pronunțată într-un proces inițiat de deputatul AUR Dan Tănasă.
Startup-ul britanic Fountain O, condus de artistul Ash Koosha, a lansat „Odysseus: The Fall”, o reinterpretare a epopeii lui Homer realizată aproape exclusiv cu instrumente de inteligență artificială, cu un buget de doar câteva zeci de mii de dolari.
Boeing a anunțat o revenire notabilă a livrărilor de aeronave în prima jumătate a anului 2026, cu 314 avioane livrate în perioada ianuarie-iunie, cu 12% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis un comunicat prin care respinge informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora președintele instituției, Adrian Țuțuianu, s-ar opune organizării alegerilor parlamentare anticipate în această toamnă.