Guvernul a luat act, în ședința de joi, de finalizarea procesului de revizuire a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), etapă care deschide calea depunerii Cererii de plată nr. 5, estimată la aproximativ 2 miliarde de euro.
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat, în timpul unei vizite la Kiev, alocarea a 300 de milioane de euro pentru a ajuta Ucraina să achiziționeze o escadrilă de 16 avioane de vânătoare Gripen de fabricație suedeză.
Michelin Grape Selection a debutat cu una dintre cele mai renumite regiuni viticole din lume: Burgundia. Însă, aproape imediat ce Michelin și-a extins activitatea în lumea milenară a vinului, primele sale evaluări s-au confruntat cu probleme, relatează Euronews. La scurt timp după ce Domaine…
Uniunea Europeană a interzis, începând cu 19 iulie, distrugerea hainelor, încălțămintei și accesoriilor nevândute de către marile companii din industria textilă.
Grădinărit înseamnă, pentru Monty Don (cel mai celebru grădinar britanic), în primul rând o cale spre o masă mai bună. De 20 de ani, britanicul este vocea de referință a emisiunii BBC Gardeners’ World și autorul unor cărți traduse în multe limbi. Recent, la editura ap!, a apărut și „Manual de…
Netflix a plătit 587 de milioane de dolari în numerar la achiziționarea startup-ului de IA al lui Ben Affleck, InterPositive, a dezvăluit compania într-un document depus la autoritățile federale, transmite Variety În cadrul raportului Form 10-Q depus la Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse…
Premierul Ilie Bolojan, care îndeplinește și funcția de ministru interimar al Energiei, a anunțat lansarea a două programe de finanțare în sectorul energetic, cu un buget total de 250 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare.
Guvernul german a anunțat un pachet de 26 de măsuri pentru a intensifica lupta contra evaziunii fiscale, incluzând majorarea amenzilor, creșterea numărului investigatorilor și utilizarea inteligenței artificiale pentru detectarea fraudelor.
Lanțul american de fast-food Taco Bell retrage salata verde din meniul său în unele state, după ce anchetele au arătat că aceasta ar putea fi legată de un focar de diaree severă cauzat de un parazit. Decizia a fost luată „din motive de precauție maximă” în urma discuțiilor cu autoritățile sanitare,…
Irlanda a aprobat o lege istorică pentru crearea primului registru public al țării cu persoanele care au comis acte de violență domestică, o măsură despre care activiștii spun că le va permite oamenilor să verifice dacă un potențial partener are antecedente de violență, transmite CNN. Cunoscut sub…
Medicamentele pentru slăbit pe bază de semaglutidă și tirzepatidă au schimbat radical modul în care este tratată obezitatea, oferind pentru prima dată posibilitatea unei scăderi în greutate de 15-20% fără intervenție chirurgicală.
O echipă a CSIC (Consiliul Superior pentru Cercetare Științifică) și a unor universități din Spania, Portugalia și Regatul Unit susține că iepurele european reprezintă, de fapt, două specii care s-au separat în urmă cu 2 milioane de ani, una dintre ele fiind acum în declin, transmite…
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat joi că aplicația Achiziții Beneficiari Privați a fost ținta unui incident cibernetic și, în prezent, nu poate fi accesată.
Eurodeputata Diana Șoșoacă și fostul ei soț, Silviu (Silvestru) Șoșoacă, au fost trimiși în judecată de Parchetul General pentru patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, iar Silviu Șoșoacă este acuzat suplimentar și de o infracțiune de lovire sau alte violențe.
Guvernul landului german Bavaria a aprobat o reformă majoră privind gestionarea cererilor de restituire a operelor de artă confiscate de regimul nazist. Decizia prevede mutarea activității de cercetare a provenienței pieselor din cadrul muzeelor într-o entitate separată și crearea unui nou comitet…
Polițiștii Secției 9 din București au reținut doi cetățeni ucraineni, de 19 și 20 de ani, bănuiți de complicitate la înșelăciune și uz de fals. Aceștia sunt acuzați că au păgubuit o femeie de 39 de ani cu aproape 287.000 de lei.
Forțele ucrainene au lansat un atac cu sute de drone asupra regiunii Moscovei în noaptea de vineri spre sâmbătă, unul dintre cele mai ample de acest gen din ultima perioadă.
În Istanbul poți bifa într-un weekend toate obiectivele celebre și tot vei pleca cu impresia că ai văzut doar o mică parte din oraș. Adevărata experiență începe însă în farfurie. De la un mic dejun care pare nesfârșit, la restaurante de cartier cu rețete vechi de sute de ani și cine pe malul…
Târgul de Fete de pe Muntele Găina 2026 are loc în weekendul 18–19 iulie în comuna Avram Iancu și pe platoul de pe Muntele Găina și este dedicat comunităților care trăiesc în zona de munte a patru județe care se învecinează: Alba, Bihor, Arad și Hunedoara. Programul include concerte, spectacole…
Concluzia aparține unei echipe de cercetători de la Universitatea din Sydney, Australia, care a analizat rezultatele a 23 de studii clinice publicate anterior. Rezultatele, publicate în revista științifică Pain, sugerează că melatonina poate reduce intensitatea durerii și poate îmbunătăți…
Într-un interviu acordat pentru Observator-Antena 1 în drum spre Kiev, președintele Nicușor Dan a afirmat că numirea unui civil la conducerea serviciilor secrete SRI și SIE „nu este o chestiune așa de importantă”, în ciuda faptului că România nu mai are șefi la cârma acestor instituții de peste [..]
Erling Haaland, Jude Bellingham, Lamine Yamal, Vozinha și Tim Payne au devenit cele mai urmărite personalități ale Cupei Mondiale din 2026 pe rețelele sociale.
Procuratura generală a Ucrainei a publicat vineri o înregistrare video de 40 de secunde care surprinde momentul exploziei din atentatul cu bombă de la Monaco, care a vizat oligarhul ucrainean Vadim Iermolaiev, partenera sa și fiul acestuia.
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite a anunțat o schimbare majoră a regimului vizelor de tip F (studenți), J (schimb cultural) și I (jurnaliști), înlocuind sistemul actual, care permitea șederea pe toată durata programului, cu perioade fixe de valabilitate.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a prezentat vineri, într-o conferință de presă, rezultatele unor controale interne care au scos la iveală mai multe nereguli grave în cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a semnat ordinul de revocare din funcție a Anei-Maria Dudas, directoarea Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), după ce a descoperit la sediul instituției din Gara de Nord un atelier de fabricare a ciocolatei și o [..]
Procurorul Rareș Stan, șeful Biroului de urmărire penală și criminalistică din cadrul Secției pentru Urmărirea Penală și Criminalistică, l-a pus oficial sub acuzare pe deputatul AUR Dan Tănasă pentru incitare la violență, ură sau discriminare, faptă prevăzută de articolul 369 din Codul Penal.
Un șarpe cu lungimea de aproximativ 1,5 metri a fost observat vineri dimineață, în jurul orei 08:00, printre șezlongurile de pe plaja din stațiunea Venus.
Andy Burnham a fost desemnat vineri, fără contracandidat, noul lider al Partidului Laburist din Marea Britanie, obținând sprijinul a 379 dintre cei 403 parlamentari laburiști din Camera Comunelor.