Atacul comis sâmbătă seara la parada Pride din Berlin, în parcul Tiergarten, unde un tânăr de 21 de ani a intrat cu o furgonetă în mulțime și apoi a agresat mai multe persoane cu un cuțit mare, s-a soldat cu o victimă decedată și 29 de răniți.
Sectorul bulgar al turismului a raportat un declin de 9% al vizitatorilor străini în timpul sezonului de vară din 2026, în timp ce continuă schimbările pe piețele care atrag cei mai mulți turiști, a afirmat…
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se îndreaptă spre Washington pentru a se întâlni cu președintele american Donald Trump. Aceasta va fi prima discuție față în față dintre cei doi de la începutul conflictului cu Iranul și a opta întâlnire de la revenirea lui Trump la Casa Albă.
Departamentul american al Apărării a anunțat că, începând cu 15 iulie, toți militarii activi și rezerviștii cu vârsta de peste 30 de ani vor beneficia anual de testarea nivelului de testosteron.
Abelardo de la Espriella, președintele ales al Columbiei, a anunțat duminică că administrația sa, care va prelua mandatul la 7 august, va închide cel puțin 14 ambasade și aproximativ 15 consulate din întreaga lume ca parte a unei reorganizări majore a rețelei diplomatice și a unei strategii de [..]
Cinci poliţişti din Arad au fost condamnaţi, luni, la închisoare cu executare pentru că ar fi primit mită pentru eliberarea de permise auto, prin fraudarea probei practice în perioada 2022 – 2023, iar alte patru persoane, între care doi instructori auto, au fost condamnate cu suspendare, transmite…
Conducerea ROMATSA se prezintă pe 28 iulie la Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles pentru a contesta o ordonanță care a autorizat poprirea încasărilor regiei.
Timp de aproape jumătate de secol, Ciudanovița a fost unul dintre cele mai importante centre de exploatare a uraniului din România. Mii de oameni au venit aici din toate colțurile țării pentru a lucra în minele deschise în anii ’50 de sovietici, ca parte a despăgubirilor de război. După închiderea…
Patru persoane — doi bărbați și două femei, cu vârste între 23 și 34 de ani — au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de mare risc și complicitate la trafic de droguri de mare risc.
Conform unei investigații a Wall Street Journal, ChatGPT a furnizat instrucțiuni detaliate și precise utilizatorilor care au întrebat cum să fabrică arme biologice, otrăvuri și agenți patogeni.
Subiectul controversat al centrelor de date, și impactul lor asupra mediului și comunităților locale, continuă să fie una dintre probleme principale din universul tehnologiei, pe măsură ce nevoia de tot mai multă putere de calcul se lovește de îngrijorările privind costurile acestei capacități…
Președintele Siriei, Ahmed al-Sharaa, a confirmat că țara sa discută cu Statele Unite despre acorduri de investiții și energie care implică și alte state din Orientul Mijlociu.
Meteorologii au emis avertizări cod portocaliu pentru 27 iulie 2026 în județele Arad, Cluj, Sălaj, Bihor, Prahova și Buzău, valabile în intervale scurte între orele 14:56 și 15:50.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este primul oaspete internațional al noului prim-ministru britanic Andy Burnham, care și-a preluat funcția săptămâna trecută.
Statele Unite au lansat o inițiativă internațională de parteneriat pentru dezvoltarea și securizarea rețelelor 6G, la care s-au alăturat 24 de țări, printre care România.
Președintele sirian Ahmed al-Sharaa a declarat că Siria urmărește să ajungă la un acord de securitate cu Israelul, care ar putea deschide calea către o pace cuprinzătoare între cele două țări.
Novak Djokovic a urcat două locuri în clasamentul mondial ATP și se află pe poziția a cincea, conform ierarhiei publicate luni, 27 iulie. Sârbul de 39 de ani are 3.760 de puncte, profitând de reculul altor jucători care nu au participat după Wimbledon.
Trump și administrația sa au atras critici din partea lui Katy Perry, după ce au utilizat piesa sa celebra „Firework” în cadrul unui videoclip ce conținea atacuri militare, potrivit Euronews. Contul oficial de TikTok al Casei Albe a folosit celebra piesă într-un videoclip ce includea imagini cu…
Începând de anul viitor, în Polonia va fi interzisă ținerea câinilor și pisicilor în lanț la domiciliu, după ce președintele Karol Nawrocki a promulgat un proiect de lege care interzice această practică, relatează Notes from Poland. Decizia sa pune capăt unei dispute de lungă durată pe această…
Clasamentul mondial WTA nu a înregistrat schimbări în primele 20 de poziții. Belarusa Arina Sabalenka păstrează locul întâi cu un avans de aproape 500 de puncte față de Elena Rîbakina, urmată de americanca Jessica Pegula.
Autoritățile din Veneția au colectat în sezonul turistic actual peste 5 milioane de euro din taxa de intrare percepută vizitatorilor care petrec o singură zi în oraș.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a anunţat, luni, că peste 86% din infrastructura rutieră judeţeană a fost modernizată şi continuă investiţiile în sănătate şi dezvoltarea comunităţilor, prin proiecte finanţate din fonduri europene, transmite Agerpres. „Suntem într-un…
Trei persoane au fost ucise și cel puțin patru au fost rănite duminică seară, într-un atac armat produs la Seattle Center, în apropierea turnului Space Needle, în timpul festivalului culinar „Bite of Seattle”.
Aproximativ 4.000 de dosare de pensii internaţionale se află în plată la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Harghita, iar numărul solicitărilor este în creştere de la an la an, arată datele prezentate luni, în şedinţa Colegiului Prefectural, de directoarea instituţiei, Vezsenyi Melinda. Potrivit…
Slavko Vincic, arbitrul slovenez de 46 de ani, și-a anunțat retragerea din activitate la o săptămână după finala Cupei Mondiale din SUA, pe care a condus-o între Spania și Argentina (1-0 după prelungiri).
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel" a publicat un raport anual care documentează o extindere semnificativă a mesajelor și atitudinilor antisemite, negaționiste și care promovează cultul criminalilor de război și al unor lideri ai Mișcării Legionare în [..]
Lewis Hamilton a terminat pe locul cinci la Marele Premiu al Ungariei de Formula 1, după o penalizare de cinci secunde pentru depășirea vitezei pe linia boxelor.
Folosind aceste informații, escrocii trimit solicitări false de plată, greu de deosebit de comunicările autentice, avertizează specialiștii în securitate cibernetică, citați de publicația Bild. Hackerii folosesc informații reale despre rezervări Potrivit informațiilor publicate de presa germană,…