Medicii din Iași au salvat viața a cinci persoane după ce familia unui bărbat de 54 de ani aflat în moarte cerebrală a acceptat prelevarea și transplantarea organelor sale.
Organizația Mondială a Sănătății a avertizat sâmbătă că epidemia de Ebola din Republica Democratică Congo nu este ținută sub control și se intensifică într-un ritm „excepțional", fiind acum cea mai importantă epidemie de Ebola semnalată vreodată în această țară.
România a obținut patru medalii sâmbătă în prima zi a finalelor Campionatului European de canotaj desfășurat la Varese, Italia: două de aur, una de argint și una de bronz.
Sâmbătă, 1 august, prețurile carburanților au înregistrat noi majorări la pompele din România. Motorina a depășit pragul de 10,50 lei pe litru la mai multe companii, iar la Lukoil din București a ajuns la 10,83 lei pe litru — cel mai ridicat preț din Capitală.
Un seism cu magnitudinea 4,7 a zguduit vineri seară, la ora locală 19:46 (20:46, ora României), regiunea Campi Flegrei, la vest de Napoli, în sudul Italiei, cu epicentrul între comunele Pozzuoli și Quarto și la o adâncime de aproximativ trei kilometri.
După ce a acumulat o experiență de șapte ani în Spania, unde s-a specializat în prepararea paellei, Sorin Barbu s-a întors în București în 2008 și a transformat pasiunea sa pentru gastronomia iberică într-o afacere de familie de succes. Astăzi, antreprenorul aduce atmosfera și gustul autentic al…
Armata kuweitiană a declarat sâmbătă că a interceptat atacuri iraniene cu drone care vizau mai multe facilități vitale, inclusiv o unitate guvernamentală din nordul țării și vehicule civile pe insula Bubiyan.
Manichiura franțuzească rămâne una dintre cele mai apreciate alegeri în materie de beauty. Popularizată în anii ’90 inclusiv de Prințesa Diana, aceasta revine în tendințe într-o variantă reinterpretată, cu finisaje moderne și accente personalizate, scrie Vogue. Puține elemente de beauty sunt la…
De la izvoarele termale din Japonia și retreat-uri dedicate longevității până la centre de wellness ascunse în Alpi sau Himalaya, Vogue a realizat primul său ghid global al celor mai apreciate spa-uri din lume. Pentru realizarea primului ghid global dedicat spa-urilor, editorii și experții Vogue…
Centrul INFOTRAFIC anunță că, la ora 15:00, cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate pe drumurile care duc spre litoral și Valea Prahovei. Pe Autostrada A2 București–Constanța, valorile de trafic sunt în scădere pe sensul către Constanța, dar se circulă încă greu între Fetești și Cernavodă.
Nirmal Purja, renumitul alpinist nepalez, a murit în urma unei avalanșe pe vârful Broad Peak din Pakistan, la aproximativ 6.600 de metri altitudine. În catastrofă au murit zece alpiniști, inclusiv partenerii săi Pur Bahadur Gurung și Nima Sherpa.
Universitatea Națională Autonomă din Mexic (UNAM) a anunțat vineri că va repeta examenul de admitere pentru candidații recent admiși, după ce o anchetă a dezvăluit nereguli grave în desfășurarea probei.
Următoarea expoziție de modă asociată Met Gala va fi dedicată unuia dintre cei mai influenți, dar și controversați designeri ai industriei: John Galliano, scrie AP News. Creatorul britanic, cunoscut atât pentru talentul său excepțional, cât și pentru scandalul care i-a întrerupt cariera la cel mai…
Experţii criminalişti din Kosovo au recuperat cadavrele a şapte persoane dintr-o groapă comună ce ar putea conţine rămăşiţele a peste 20 de albanezi kosovari dispăruţi în timpul războiului din 1998-1999 dintre forţele sârbe şi separatiştii albanezi kosovari, a anunţat sâmbătă prim-ministrul Albin…
Tinerii încep să acorde prieteniilor aceeași importanță rezervată până acum relațiilor romantice, scrie Indy100. A trecut aproape un an de când articolul viral „Are Boyfriends Embarrassing?” a stârnit ample dezbateri în mediul online, iar de atunci viața de unul singur pare să fi devenit tot mai…
Nava container Yanina, sub pavilion rus și aflată sub sancțiuni internaționale, a fost lovită de două drone navale ucrainene la aproximativ 130 de mile nautice de portul Novorosiisk și s-a scufundat în noaptea de 31 iulie spre 1 august.
Un entomolog explică de ce prezența păianjenilor în locuințe este normală și chiar utilă, conform The Independent. Pentru multe persoane, primul impuls atunci când observă un păianjen în casă este să îl îndepărteze sau să îl omoare. Specialiștii spun însă că aceste arahnide reprezintă o parte…
Cel puțin nouă persoane au fost ucise și peste 20 rănite, printre care patru copii, în atacul rusesc cu rachete balistice asupra Kievului din noaptea de vineri spre sâmbătă.
Gianni Infantino, președintele FIFA, a anunțat retragerea proiectului de deschidere a organizației către investitori privați, care prevedea vânzarea unei participații în competițiile FIFA, inclusiv Cupa Mondială.
Forțele aeriene poloneze au interceptat vineri un avion de recunoaștere rusesc Il-20 deasupra Mării Baltice, la 40 de kilometri nord de stațiunea Kołobrzeg.
Pentagonul renunță la conducerea Grupului de Asistență pentru Securitate – Ucraina (SAG-U), un comandament militar din Germania care coordonează livrările de armament și instruirea forțelor armate ucrainene.
Frauda începe, potrivit Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), cu postări publicate în grupuri de Facebook dedicate împrumuturilor, unde conturi anonime sau suspecte promit bani în condiții foarte avantajoase. Persoanele interesate sunt îndemnate să continue discuția pe…
Machiajul se schimbă odată cu tendințele, dar și cu pielea. Specialiștii spun că secretul unui look reușit nu este acoperirea imperfecțiunilor, ci adaptarea produselor și tehnicilor la fiecare etapă a vieții, scrie The Guardian. Industria frumuseții evoluează constant, iar odată cu ea se schimbă…
Ucraina a trimis o echipă de 70 de pompieri și 15 vehicule specializate în Franța pentru a participa la stingerea incendiilor forestiere de amploare din sud-vestul țării, în apropiere de Bordeaux.
Cererea pentru mini-frigidere destinate băii este în creștere, pe fondul popularității produselor de skincare și al tratamentelor pentru slăbit. Totuși, specialiștii spun că majoritatea cosmeticelor nu au nevoie, de fapt, să fie păstrate la rece, scrie The Guardian. În ultimii ani, baia a încetat…
Există un moment care se repetă aproape în fiecare vară. Temperaturile trec de 30 de grade, costumele din lână sunt înlocuite de in, pantalonii devin mai scurți, iar inevitabil reapare aceeași întrebare: ce poate purta un bărbat în picioare fără ca ținuta să pară prea relaxată? Dacă în garderoba…
Fiecare lună august repetă același ciclu: toate detașările în interesul învățământului ale directorilor, directorilor adjuncți și inspectorilor școlari expiră odată cu anul școlar, așa că trebuie reînnoite pentru ca școlile și inspectoratele să aibă conducere de la 1 septembrie. Anul acesta,…
Ancheta privind fostul proprietar al Harrods se extinde. Peste 150 de persoane au reclamat agresiuni sexuale, iar sute de victime solicită despăgubiri, scrie Fashion Network. Poliția Metropolitană din Londra a anunțat vineri că a audiat doi suspecți bănuiți că l-ar fi ajutat pe fostul proprietar…
O zi petrecută la mare nu trebuie să însemne chipsuri, gogoși și gustări luate la întâmplare. Nutriționistul Tania Fântână explică ce alimente rezistă câteva ore fără frigider, cum poți evita ronțăitul continuu și ce preparate merită alese la restaurantul de pe plajă. Vacanța la mare vine la pachet…
Cofondatorul companiei și-a cerut scuze după ce a oferit interviuri celor dispuși să se tatueze la un eveniment de recrutare, scrie The Wall Street Journal. Interviurile de angajare presupun adesea teste, studii de caz sau evaluări de personalitate. Pentru participanții la un eveniment organizat…