Guvernul a adoptat joi trei memorandumuri prin care aprobă ocuparea unui total de 372 de posturi vacante la trei companii energetice majore. La CNTEE Transelectrica vor fi ocupate 124 de posturi vacante existente la finele anului 2025, cu o majorare a cheltuielilor salariale de 12.278.000 lei.
Operațiunea de scufundare a celor patru barje încărcate cu piatră în Dunăre, menită să salveze funcționarea Reactorului 2 al Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, a fost amânată din nou joi seara, pentru vineri.
Regatul Unit a anunțat joi noi sancțiuni care vizează nave, bănci și companii industriale rusești, în cel mai recent efort de a stopa fluxul de bani către Moscova.
Pe măsură ce invadarea Ucrainei se prelungește pentru al cincilea an, companiile ruse se confruntă cu o presiune crescândă asupra salariilor, pe care nu și le permit în contextul unei economii aflate sub presiunea mobilizării militare.
Arheologii au dezgropat un grup statuar rar din marmură, vechi de 1.800 de ani, în oraşul antic Aspendos din sudul Turciei, care oferă noi informaţii despre cultele vindecării din perioada Imperiului Roman, au anunţat joi autorităţile turce, citate de Xinhua, transmite Agerpres. Ministrul turc al…
Partidele Sumar (extrema stângă) și Vox (extrema dreapta) din Spania au depus miercuri propuneri separate în parlament pentru a exclude Marocul din organizarea Cupei Mondiale din 2030.
Guvernul a aprobat joi, 6 august 2026, hotărârea privind Planul de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice, document elaborat de Ministerul Energiei în baza Regulamentului (UE) 2019/941 și a Legii energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012.
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a declarat joi că dorește un dialog deschis cu managementul companiilor și cu reprezentanții sindicatelor pentru a identifica soluții de creștere a competitivității industriei românești de apărare.
Statele Unite și Iranul declară că negocierile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz au intrat într-o etapă finală, cu progrese importante înregistrate în discuțiile mediate de Oman.
Jandarmeria Română a publicat un mesaj video inedit cu recomandări de siguranță pentru participanții la festivalul UNTOLD din Cluj-Napoca, folosind titlurile unor piese celebre ale artistului Sting.
Cartelurile columbiene și grupurile rebele au trimis oameni pe frontul ucrainean pentru a învăța la fața locului tehnici avansate de utilizare a dronelor.
Guvernul a aprobat joi hotărârea de operaționalizare a programului „Diaspora Investește Acasă”, o schemă de ajutor de minimis cu un buget total de 100 de milioane de euro, pusă la dispoziție de Ministerul Finanțelor.
Slovacia a înregistrat joi un nou record absolut de temperatură, de 42,2°C, a anunțat agenția națională de meteorologie, pe fundalul valului de căldură extremă care afectează Europa Centrală, informează…
Curtea Constituțională a înregistrat joi sesizarea depusă de USR și de opt senatori ai PNL împotriva Legii Integrității, adoptată miercuri de Senat în calitate de cameră decizională, cu 105 voturi pentru, opt împotrivă și șapte abțineri.
Guvernul României a lansat joi, 6 august 2026, platforma oficială WorkinRomania.gov.ro, destinată angajatorilor și agențiilor de plasare a lucrătorilor străini.
Castelul Miko din localitatea Olteni, județul Covasna, restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat pe 6 septembrie și va găzdui Muzeul Ecvestru Secuiesc, funcționând ca secție externă a Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe.
Un accident de tramvai din oraşul Gelsenkirchen din vestul Germaniei s-a soldat joi cu 25 de răniţi, dintre care zece grav, relatează dpa. Poliţia a informat că un tramvai care era utilizat pentru instruire s-a oprit brusc în centrul oraşului, în apropiere de Veltins Arena. Tramvaiul din spatele…
O dronă quadrocopter încărcată cu material exploziv, descoperită în zona de securitate cargo a aeroportului din Leipzig, ar fi vizat o aeronavă a companiei Antonov Airlines care transporta muniție militară și abia sosise din Franța, potrivit unor documente ale poliției divulgate presei germane [..]
Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, proiectul de hotărâre pentru completarea HG nr. 1204/2022 privind constituirea și funcționarea Băncii de Investiții și Dezvoltare.
Senatul a adoptat joi proiectul de lege pentru ratificarea acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 16 aprilie 2026. Votul s-a desfășurat cu 83 de voturi „pentru", 35 „împotrivă" și 3 abțineri.
„Îmbătrânirea nu e deloc amuzantă”. Acestea sunt cuvintele unui ilustru autor care se pregătește să-și sărbătorească cea de-a 78-a aniversare luna viitoare. Într-un mesaj publicat pe 3 august pe blogul său – inactiv de șase luni –, George R. R. Martin dezvăluie că a luptat în ultimul an „împotriva…
Creșterea atacurilor reciproce dintre Rusia și Ucraina asupra navelor comerciale și facilităților portuare din Marea Neagră perturbă aprovizionarea globală cu cereale și țiței, iar transportatorii maritimi au majorat tarifele de transport de până la patru ori.
În timp ce sudul Bosniei și Herțegovinei se confruntă cu o căldură sufocantă de 40 de grade Celsius, peștera Vjetrenica, inclusă în patrimoniul UNESCO, a devenit o destinație căutată de turiști care caută răcoare.
Valul de căldură se va restrânge de vineri, 7 august, dar o instabilitate atmosferică semnificativă va afecta Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și nordul Munteniei.
Comisia pentru Securitate Internă și Afaceri Guvernamentale din Senatul SUA, condusă de republicanul Rand Paul, a votat joi punerea sub acuzare a lui Anthony Fauci pentru sfidarea Congresului.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis că toate primăriile din România trebuie să se înscrie în platforma Ghișeul.ro până pe 25 august, sub sancțiunea sistării alimentării bugetelor locale.
Primăria Timișoara, prin intermediul Administrației pentru Sănătate și Educație, investește aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților a trei școli în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Este vorba despre Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Liceul Tehnologic de…
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a identificat un portal neautorizat deținut de Enternova Kft. din Ungaria, care percepe costuri suplimentare pentru rovinietele electronice.
La aeroportul Dobroslavţi din Bulgaria va fi construit un centru naţional care va utiliza date spaţiale pentru monitorizarea proceselor-cheie, a declarat joi prim-ministrul Rumen Radev, transmite Agerpres citând BTA. „Vom începe, în sfârşit, construcţia a ceea ce promovez încă din 2020: un centru…