Inter Milano debutează în noua ediție a Ligii Campionilor pe 8 septembrie, în deplasare la Real Madrid, pe stadionul Santiago Bernabéu, de la ora 22:00. Meciul va fi transmis în România pe Digi Sport și Prima Sport.
Pe 14 august 2026, Yayoi Kusama a murit la Tokyo, la 97 de ani, după o carieră de peste șapte decenii. Artista a continuat să picteze până în ultimele zile, rămânând fidelă aceluiași univers care a făcut-o recognoscibilă în întreaga lume: buline obsesive, rețele infinite, dovleci și suprafețe care…
Regele Harald al V-lea al Norvegiei a decedat vineri, 28 august, la vârsta de 89 de ani, la Spitalul Universitar din Oslo. Conform anunțului Palatului Regal, monarhul a încetat din viață în liniște la ora 6:35, ora locală.
Bilanțul atacului rusesc cu dronă asupra unui depozit de muniții din satul Mîla, districtul Bucea, lângă Kiev, a urcat la cel puțin 37 de morți, potrivit celor mai recente declarații ale autorităților ucrainene, față de estimarea inițială de 27 de victime.
Ați pregătit ghiozdanele? Peste 9 zile, pe 7 septembrie, elevii din România revin la școală pentru anul școlar 2026-2027. Însă în multe dintre statele UE, copiii au revenit deja la cursuri. În schimb, în Malta anul școlar începe abia în 30 septembrie. La nivelul UE, nu există o singură dată pentru…
Specialiștii spun că există câteva metode care pot ajuta la prevenirea acelei senzații neplăcute de greață, scrie The New York Times. Asociat în trecut mai ales cu marinarii care reacționau la balansul și mișcările navelor, răul de mișcare poate apărea astăzi în mașină, tren, avion și chiar în…
Numărul americanilor care spun că fumează cannabis l-a depășit pe cel al persoanelor care declară că fumează țigări, potrivit celui mai recent sondaj Gallup privind obiceiurile de consum din Statele Unite. Datele confirmă o tendință mai amplă: cannabisul câștigă teren în timp ce consumul de tutun…
Lando Norris a semnat un nou contract cu McLaren valabil până la sfârșitul sezonului 2030 din Formula 1. Acordul, în valoare de 140 de milioane de euro, îi asigură pilotului un salariu de până la 30 de milioane de lire sterline pe sezon și îl va menține la echipă pentru cel puțin 12 sezoane.
Există o perioadă scurtă și, poate, nedrept ignorată în fiecare an, de la jumătatea lui septembrie până spre finalul lui octombrie, în care balconul poate arăta surprinzător de bine. Florile de vară încep să își piardă din energie, dar în locul lor apar plante cu nuanțe mai intense, frunziș bogat…
Există pe internet postări destul de alarmante care susțin că apa de gură poate afecta microbiomul oral și poate duce la probleme serioase de sănătate. Este adevărat? Afirmațiile care circulă pe social media pot fi îngrijorătoare. Unele susțin că utilizarea regulată a apei de gură ar putea…
Oleg Ozerov, ambasadorul Rusiei la Chișinău, a declarat într-un interviu acordat agenției TASS că Occidentul încearcă să submineze suveranitatea și statalitatea Republicii Moldova, în paralel cu eforturile de a șterge din memoria colectivă paginile istoriei ruso-moldovene.
Într-o perioadă în care tehnologia pare să controleze aproape fiecare aspect al vieții noastre, este firesc să presupunem că orice poate fi rezolvat printr-o atingere de ecran, un swipe sau un prompt adresat inteligenței artificiale. Când vine însă vorba despre amenajarea unei case, designerii de…
Există o stare foarte specifică a casei după vacanță. Valiza e desfăcută undeva în dormitor, dar nu suficient cât să poți spune că ai despachetat. Pe un scaun se adună haine pe care încă nu te-ai hotărât dacă să le speli sau să le pui înapoi în dulap. Frigiderul e fie aproape gol, fie ascunde…
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare de vreme caldă și instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a României, valabilă de sâmbătă ora 10:00 până duminică ora 21:00.
Forțele ucrainene au lovit în noaptea de vineri spre sâmbătă depozitele retailerilor ruși DNS și Ozon din regiunea Rostov, provocând incendii. Unitatea DNS din Aksai, care funcționează ca principal centru regional de distribuție pentru sudul Rusiei, a fost grav afectată.
Există un moment, de obicei spre sfârșitul lui august, în care vara începe să se simtă diferit. Afară poate fi în continuare cald, terasele sunt încă pline, iar vacanțele nu s-au terminat oficial. Și totuși, apare senzația că ceva se încheie. Dintr-odată începi să numeri weekendurile rămase. Te…
Elevii care se întorc în școlile din Rusia vor învăța despre pregătirea militară, inclusiv despre armament și medicina de urgență pe câmpul de luptă, ca parte a cursurilor lor de educație civică, transmite Bloomberg. Programa revizuită prevede ca jumătate din orele săptămânale ale cursului „Bazele…
Președintele Nicușor Dan a anunțat noi consultări cu partidele parlamentare pe 1 septembrie, pentru desemnarea unui nou premier, după eșecurile anterioare ale lui Eugen Tomac și Adrian Veștea.
Islandezii sunt chemați astăzi, 29 august 2026, la urne pentru a decide printr-un referendum dacă țara ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Autoritățile au deschis sute de secții de votare între ora 9:00 și 22:00, ora locală.
Lenín Moreno, fost președinte al Ecuadorului, a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru corupție. Tribunalul l-a găsit vinovat că a participat direct la o schemă de dare și luare de mită în perioada în care era vicepreședinte, sub conducerea lui Rafael Correa.
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a avertizat că întârzierea adoptării noii legi a salarizării în sectorul public constituie o problemă de credibilitate pentru România, nu doar o problemă administrativă legată de un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență.
De la obiceiul de a bea apă caldă pentru sănătatea intestinală până la tendința de a-i adăuga tot felul de nutrienți, vorbim constant despre cum putem obține cât mai multe beneficii din consumul de apă. Până la urmă, apa rămâne standardul de referință atunci când vine vorba despre hidratare. Dar…
În era Ozempic, într-un moment în care oamenii vorbesc tot mai deschis despre intervențiile estetice, discuțiile despre corp și aspectul fizic sunt peste tot. În același timp, nimeni nu pare să știe cu adevărat cum ar trebui purtate aceste conversații, lucru vizibil și în modul în care presa a…
Paris Saint-Germain a obținut o remiză 2-2 pe terenul lui Lille OSC vineri seara, în etapa a doua a Ligue 1. Lille conducea cu 2-0 în minutul 84 prin golurile lui Haraldsson (min. 21) și Bakwa (min. 84), dar PSG a egalat în prelungiri cu goluri ale lui Vitinha (min. 90+1) și Marquinhos (min. 90+5).
Generation Deutschland, organizația de tineret a Alternativei pentru Germania (AfD), se distanțează de poziția oficială a partidului privind ieșirea din zona euro și spațiul Schengen.
Ambasada Finlandei la București a publicat o imagine cu ambasadoarea Leena Liukkonen tricotând șosete tradiționale din țara sa: ”Diplomație și andrele” este titlul mesajului publicat de ambasadă. ”După ce ședințele oficiale se încheie iar notele diplomatice sunt finalizate, domnia sa se relaxează…
Noile cărți electronice de identitate vor putea înlocui, de la 1 septembrie, cardurile de Sănătate, transmite TVR Info. Schimbarea nu este însă obligatorie și depinde de funcționarea sistemului, care este în teste în această perioadă. Persoanele care nu și-au preschimbat documentele vor putea…
Guvernul britanic a anunțat blocarea temporară a ieșirii din Regatul Unit a unui tablou pictat de Rembrandt, evaluat la 71 de milioane de lire sterline (aproximativ 83 de milioane de euro).