Șoferii ar putea circula anul acesta pe încă aproape 10 kilometri din autostrada Sibiu–Pitești: lucrările de drum pe secțiunea 4, Tigveni–Curtea de Argeș, au fost finalizate, iar stadiul fizic al tronsonului a ajuns la 99%.
România ar putea afla joi seară cine va fi propus să scoată țara din blocajul politic de peste patru luni: președintele Nicușor Dan susține, la ora 17.00, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare, și este așteptat să anunțe numele premierului [..]
Președintele Nicușor Dan l-a întrebat direct pe liderul UDMR dacă formațiunea sa ar susține un premier și un guvern tehnocrat, a dezvăluit Kelemen Hunor joi, după consultările de la Palatul Cotroceni.
Filmul „Spider-Man: Brand New Day", cu Tom Holland și Zendaya în rolurile principale, a devenit cel mai mare succes de box-office din istoria Statelor Unite.
Legea de sancțiuni adoptată de Congresul Statelor Unite îi dă președintelui american puterea de a impune taxe vamale de până la 100% celor mai mari cinci țări care cumpără petrol și gaze rusești — între care China, India și Turcia — și, pentru prima dată, prevede măsuri americane împotriva „flotei [..]
Conform unor studii realizate de Cult Research, în mai multe valuri, în perioada 2025-2026, în colaborare cu psihologul Otilia Mantelers, 86% dintre români sunt de acord cu limitarea accesului copiilor sub 13 ani la rețele sociale, în contextul în care două treimi dintre români cred că, în acest…
AUR nu va vota nicio variantă de guvern care nu include partidul. Deputatul George Simion a anunțat la Digi24 că steagurile din postarea sa cu trandafiri și drapele nu se refereau la premierul interimar Ilie Bolojan sau la Dominic Fritz, ci la Siegfried Mureșan, Luca Niculescu și Alexandru Nazare.
Justiţia siriană a condamnat joi un militar al forţelor guvernamentale la 20 de ani de închisoare şi doi loialişti ai fostului preşedinte la pedeapsa cu moartea sau detenţie pe viaţă, în primele verdicte pronunţate în procesul masacrelor împotriva comunităţii alawite de pe zona de coastă în 2025,…
Există designeri care își schimbă vocabularul de la un sezon la altul și există designeri care au construit unul atât de recognoscibil, încât provocarea nu mai este să inventeze o identitate nouă, ci să vadă cât de departe o pot duce pe cea pe care o au deja. Thom Browne aparține categoriei a…
O misiune de anchetă a ONU privind Iranul a transmis joi că există motive întemeiate să creadă că Statele Unite s-au aflat în spatele a două lovituri militare asupra unei şcoli şi a unei baze sportive din Iran, în luna februarie, şi că acestea au constituit crime de război, relatează agenția de…
Cu câțiva ani în urmă, forțele de apărare ale Ucrainei au forțat Marina rusă să părăsească Sevastopolul ocupat și să se retragă în portul mai sigur din Novorossisk. Cu toate acestea, nici acolo navele de război ruse nu au găsit un refugiu: dronele, rachetele și navele de suprafață fără echipaj…
Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, a anunțat că a convocat pentru luni, 21 septembrie, o ședință a Biroului Permanent Național al partidului, în care va fi analizată propunerea președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Siegfried Mureșan prim-ministru.
London Fashion Week începe joi, 17 septembrie, și aduce în capitala britanică cinci zile de prezentări pentru sezonul Spring/Summer 2027. Până luni, 21 septembrie, calendarul oficial reunește 47 de show-uri, 23 de prezentări, 10 activări digitale și 53 de evenimente de seară, de la numele…
Jürgen Klopp, noul selecționer al Germaniei, a anunțat joi o listă de convocări cuprinzând 44 de fotbaliști pentru meciurile din Liga Națiunilor, o decizie neobișnuită comparativ cu cele tradiționale de 23 de jucători.
Premierul canadian Mark Carney a respins joi, de la tribuna Parlamentului European de la Strasbourg, presiunile Washingtonului asupra apropierii dintre Ottawa și Uniunea Europeană: „nimeni nu ne va spune ce limbă să vorbim”, „nimeni nu ne va dicta cultura sau cu cine putem încheia acorduri”.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, s-a întâlnit joi cu o delegație americană condusă de Riley Barnes, ambasador cu Însărcinări Speciale pentru Libertatea Religioasă Internațională la Departamentul de Stat.
Japonia a făcut joi un prim pas către incriminarea clienților prostituatelor, un grup de experți propunând o revizuire a legislației adoptate în urmă cu 70 de ani, adesea criticată pentru stigmatizarea doar a femeilor, relatează AFP. Prostituatele se confruntă în prezent cu amenzi sau pedepse cu…
Președintele american Donald Trump a participat miercuri la un eveniment de campanie în Carolina de Nord, susținând candidatul republican Michael Whatley pentru Senat, care se află în sondaje în urma contracandidatului democrat Roy Cooper.
Apple a anunțat o nouă generație de căști AirPods la tradiționalul eveniment de septembrie, iar acum suntem foarte aproape de „a pune mâna pe ele” și în România – livrările pentru AirPods 5 vor porni în țara noastră de mâine, 18 septembrie, pentru cei care au ales să precomande produsul (la fel ca…
Partidul Național Liberal a mers joi la consultările convocate de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni cu două variante pentru deblocarea crizei guvernamentale, aflată deja la peste patru luni de la demiterea prin moțiune de cenzură a guvernului Bolojan.
Copiii sub 13 ani nu ar mai avea voie pe TikTok, Instagram, Facebook sau YouTube, iar un cont propriu ar putea fi deschis abia de la 15 ani, oriunde în Uniunea Europeană.
Copiii şi tinerii cu autism din Galaţi vor fi susţinuţi printr-un ultramaraton caritabil care se va desfăşura pe 3 şi 4 octombrie, la Balta Zătun, unde sunt programate curse pentru copii şi familii, dar şi probe de anduranţă de până la 24 de ore, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean…
Centura Metropolitană a Clujului a stârnit interes din partea firmelor de drumuri, după ce, la trei licitații precedente, constructorii nu s-au înghesuit să depună oferte. Proiectul a fost împărțit în șase tronsoane, dintre care primul e intrarea în municipiu dinspre comuna Florești. Pentru…
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe eurodeputatul Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, la finalul unor consultări de peste șase ore cu partidele parlamentare de la Palatul Cotroceni.
Viața lui Mihai Nistor s-a schimbat pentru totdeauna în vara anului 1985. O meningită l-a făcut să-și piardă vederea. Ajutat de familie și în special de bunica sa, Mihai a învățat din mers noua realitate a vieții. Astăzi, el este profesor de istorie, joacă șah la nivel înalt, a fost primul căpitan…
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, joi, pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al PNL, pentru funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele parlamentare de la Palatul Cotroceni.
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, l-a criticat dur pe președintele Nicușor Dan, joi, după ce acesta l-a desemnat pe Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL, drept candidat la funcția de prim-ministru.
Grupul parlamentar PACE – Întâi România a anunțat joi că refuză ferm un guvern condus de eurodeputatul Siegfried Mureșan și a cerut PNL și USR să-i retragă nominalizarea, pentru a evita un vot negativ în Parlament.
AUR nu va susține un guvern condus de Siegfried Mureșan, a semnalat joi liderul formațiunii, George Simion, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale la scurt timp după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul liberal pentru funcția de prim-ministru.
Un irakian a fost arestat în Germania, fiind suspectat că ar fi planificat atacuri islamiste asupra mai multor ţinte, printre care şi o biserică, au declarat joi procurorii federali, citaţi de agenția de știri dpa, informație preluată de Agerpres. Conform informaţiilor deţinute de autorităţi,…