Tensiunile politice se agravează înaintea votului de investitura programat pentru miercurea viitoare. Liderul PSD Sorin Grindeanu a anunţat că partidul său nu va vota Guvernul propus în jurul premierului desemnat Siegfried Mureşan şi va susţine în schimb un guvern pro-român.
Aleksandar Vučić a demisionat duminică din funcția de președinte al Serbiei, cu șapte luni înainte de încheierea mandatului. Anunțul a fost făcut în fața simpatizanților adunați la palatul prezidențial.
Comisia Europeană a cerut oficial celor 27 de state membre UE să adopte măsuri pentru reducerea cererii de gaze naturale și energie electrică, în încercarea de a tempera volatilitatea piețelor și de a opri escaladarea costurilor înainte de venirea iernii, transmite Politico. Într-o scrisoare…
Deputatul USR Alexandru Dimitriu l-a atacat duminică pe Facebook pe fostul ministru PSD al Justiției, Radu Marinescu, cu jigniri grave: l-a numit vidanjor, bișonul de pază al Olguței Vasilescu și finul lui Doru Măgaru.
Adrian Veştea a declarat duminică, la Antena 3 CNN, că rămâne prim-vicepresedinte naţional al PNL după deciziile instanţei privind congresul partidului.
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat duminică, 27 septembrie, că au capturat o dronă subacvatică americană de tip REMUS 600 în Strâmtoarea Ormuz, printr-o operațiune care ar fi combinat activități de informații și război electronic.
Prim-ministrul Regiunii Autonome Kurdistan din Irak, Masrour Barzani, a criticat retragerea forțelor americane, pe care o denumește "rușinoasă" și subminează că regiunea este vulnerabilă și lovită de atacuri.
Liderul de la Kiev susține că amploarea atacurilor contrazice mesajele Moscovei privind o eventuală dezescaladare și cere partenerilor Ucrainei să intensifice presiunile economice asupra Rusiei. Zelenski: Două grădinițe și două școli, lovite la Kiev Într-un mesaj publicat duminică pe Facebook,…
Dezvăluirea The Wall Street Journal despre presupusa intervenție americană în schimbarea guvernului Bolojan spune multe despre administrația Trump hiper-tranzacțională, dar ne arată în același timp cât de slabi sunt Sorin Grindeanu și George Simion, liderii PSD, respectiv AUR. Cât de găunoși apar…
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a respins cu fermitate acuzațiile potrivit cărora politicieni români s-ar fi înțeles cu Statele Unite pentru a-l îndepărta pe Ilie Bolojan din funcția de prim-ministru.
Valentina avea 28 de ani. Vineri a fost înmormântată în Filiași, după ce trupul ei fusese găsit într-o valiză plutind pe râul Olt. În timp ce familia își îngropa fiica, pe internet se desfășura un alt proces. Nu al bărbatului suspectat că a ucis-o. Al ei. „Sigur a făcut ea ceva”, „își merita…
Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică, 27 septembrie, în România. La antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente.
Dominic Fritz a anunțat duminică că rămâne președintele USR și nu se retrage din viața politică, chiar dacă mandatul de primar încetează pe 30 septembrie. Într-un eveniment intitulat „Timișoara.
Procurorii DNA au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gregor Hudohmet și Cristian Theodor Dragomir, cercetați pentru luare de mită și complicitate la luare de mită. Judecătorii Tribunalului București au avizat măsura pe 26 septembrie.
De la plasturi și comprese reci până la tifon pentru oprirea sângerărilor și o lanternă bună, câteva obiecte ușor de transportat pot deveni extrem de utile atunci când apare o urgență în timpul unei călătorii. Un agent de securitate obișnuit să intervină în cazul accidentelor explică ce merită să…
Ministrul român de externe, Oana Țoiu, a folosit două metafore pentru a descrie relația României cu Statele Unite, în cadrul unei dezbateri găzduite de Consiliul pentru Relații Externe (CFR), la New York, în marja Adunării Generale a ONU, transmite Calea Europeană. Oana Țoiu a participat la o…
Scanările cerebrale au arătat o activitate crescută în cortexul prefrontal, regiunea creierului implicată în concentrare și luarea deciziilor, scrie Fox News. S-ar putea să nu fie nevoie nici de un sprint intens, nici de o alergare lungă pentru a-ți îmbunătăți starea de spirit și capacitatea de…
Poliția din Gloucestershire a declarat duminică dimineață un „incident major" lângă baza aeriană RAF Fairford, folosită de Forțele Aeriene ale Statelor Unite, după ce mai mulți bărbați au fost arestați sub suspiciunea unor infracțiuni privind materialele explozive.
Rachael Harvey-Purkiss (41 de ani) din Essex și Allison Condon (61 de ani) din Northamptonshire au murit joi, 25 septembrie, în jurul orei 11:00, într-un accident rutier pe DN6 la periferia localității Vălișoara din Caraș-Severin.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, membru al grupării anti-Bolojan, a aplaudat duminică o postare în care fostul său coleg de partid, actualul vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu, a scris că nu ar fi fost o mare tragedie ca SUA să fi dat jos guvernul Bolojan. ”Exceptional scris! Bravo, Pavel.…
Membrii Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan vor fi audiați câte o oră fiecare, pe parcursul a două zile, luni și marți. Orarul audierilor miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan, al treilea premier desemnat de Nicușor Dan: Luni, 28 septembrie, audierile vor avea loc între…
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu, fost deputat PNL, a declarat că Statele Unite nu au demis Guvernul Bolojan prin moțiunea de cenzură din mai, deși — în opinia sa — guvernul ar fi meritat o asemenea măsură.
Fiecare toamnă vine cu aceeași promisiune: o pătură nouă, o lumânare cu miros de lemn și scorțișoară, câteva perne în nuanțe de caramel și casa devine, peste noapte, un refugiu. În spatele acestei imagini stă una dintre cele mai eficiente mașinării de marketing ale ultimului deceniu, iar nota de…
Sorin Manda, directorul Aeroportului Craiova, a transmis un mesaj pe Facebook după ce WizzAir a anunțat anularea a cinci curse: ”Sfârșitul nu este aici”, a transmis șeful aeroportului, care este fratele europarlamentarului PSD Claudiu Manda și cumnatul primarului Craiovei, Lia Olguța…
Stelios Angeloudis, primarul Salonicului, vrea să transforme orașul dintr-un punct de tranzit pentru românii care merg spre plajele din Halkidiki sau Muntele Athos într-o destinație în sine, unde aceștia să petreacă două-trei zile. România este a șasea piață turistică a orașului, cu aproximativ…
O anchetă este în derulare la fabrica Ford Otosan din Craiova, după ce au apărut suspiciuni că angajați ar fi sustras piese din unitate, scrie presa locală din Olt citată de Economedia. Conform publicației Altă Știre, ancheta vizează mai mulți angajați, inclusiv persoane cu funcții de conducere.…
Sfârșitul verii nu mai înseamnă sfârșitul balconului. Cu plantele potrivite, câteva textile bine alese și o lumină caldă, spațiul exterior al apartamentului rămâne o cameră în plus până târziu în noiembrie și, cu puțină atenție, chiar peste iarnă. Balconul a devenit în ultimii ani mult mai mult…
Africa de Sud a fost zguduită în noaptea de sâmbătă spre duminică de două atacuri armate separate, produse la mică distanță în timp în apropierea celor mai mari două orașe ale țării, Johannesburg și Cape Town, cu un bilanț total de cel puțin 27 de morți și aproximativ 26 de răniți.
Un incendiu a izbucnit sâmbătă noaptea, 26 spre 27 septembrie, într-o cameră de la etajul cinci al Căminului 17 din Complexul Studențesc Hașdeu, aparținând Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Spania a câștigat meciul cu Anglia 3-2, sâmbătă seara, pe Wembley, într-o reeditare a finalei EURO 2024. Lamine Yamal a deschis scorul în minutul 2, dar Anglia s-a întors cu golurile lui Anthony Gordon (36) și Harry Kane (40).