Ministra interimară de Externe Oana Țoiu a avut vineri o convorbire telefonică cu ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga, în care au abordat cooperarea energetică și situația de securitate din regiune.
Patru români sunt acuzați de autoritățile italiene pentru exploatarea unor lucrători străini fără acte în Sicilia. Carabinierii au anunțat vineri că aceștia i-ar fi constrâns pe muncitori să lucreze 70 de ore pe săptămână și să locuiască în spații lipsite de electricitate și apă.
O fetiță de 9 ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite grav într-un accident rutier produs vineri după-amiază, în jurul orei 16:30, la intrarea în municipiul Cluj-Napoca. În autoturism se aflau patru persoane, dintre care trei minori.
Volodimir Zelenski a anunțat că asupra colonelului Ihor Obolenskyi, comandantul Corpului Hartiia al Ucrainei, a avut loc pe 31 iulie o tentativă de asasinat la Harkiv.
Grupul Electrica lansează o inițiativă prin care oferă energie activă gratuită în luna august marilor consumatori industriali care și-au reprogramat activitatea intensivă din orele de seară (19:00–23:00) către intervalele de prânz, când producția fotovoltaică este abundentă.
Senatul a aprobat cu 115 voturi pentru, 8 împotrivă și 2 abțineri proiectul de lege care autorizează Administrația Națională a Rezervelor de Stat să pregătească achiziția de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep.
Polonia a anunțat oficial vineri, 31 iulie, că proiectilul căzut pe teritoriul său în dimineața de joi, în timpul atacului masiv al Rusiei asupra Ucrainei, este o rachetă de croazieră rusească Kh-101, lansată din aer de bombardiere strategice rusești.
Un scandal a avut loc în comuna Lumina, judeţul Constanţa, după un accident rutier în care o fetiţă de şase ani a fost rănită. Șoferul a fugit de teamă să fie bătut de familia victimei, dar a mers apoi la sediul poliţiei. Poliţiştii au intervenit pentru calmarea scandalului, iar un bărbat a devenit…
Guvernul slovac a anunțat vineri că nu va înregistra uniunile între persoane de același sex încheiate în străinătate, invocând Constituția țării, care definește căsătoria ca o uniune între un bărbat și o femeie.
Un adolescent care figura în registrul oficial al Ucrainei al copiilor dispăruți în timpul războiului ar fi fost găsit servind în forțele armate ruse. Presa ucraineană a relatat joi că Oleksandr Mustiațe, în vârstă de 19 ani, originar din satul Krinki din regiunea Herson, din sudul Ucrainei, a fost…
Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat pentru Digi24 că incursiunile dronelor de proveniență rusă în spațiul aerian al României nu sunt greșeli, ci acțiuni deliberate, prin care Rusia testează sistemul de reacție și rezistența psihologică a altor state.
De la 1 august, Insula Fazanilor revine oficial sub suveranitatea franceză, conform unui statut extrem de rar - şi unic în Europa - de condominiu între Franţa şi Spania, relatează Le Figaro. Acest ritual se repetă în fiecare an, fără ca vreo ambarcaţiune să traverseze râul Bidasoa cu mare fast. Nu…
Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru toți utilizatorii afectați de pana de curent produsă vineri la Sibiu, a anunțat Distribuție Energie Electrică România (DEER), la ora 16:55.
Camera Deputaților a adoptat vineri, 31 iulie 2026, în calitate de for decizional și în ultima zi a sesiunii extraordinare, pachetul de acte normative prin care se instituie scheme de ajutor de stat pentru crescătorii din sectoarele suin și bovin, precum și măsuri mai dure împotriva pestei porcine [..]
Carlos Cordeiro, consilierul principal al președintelui FIFA Gianni Infantino, și-a depus demisia vineri din protest față de planul de vânzare a unei participații la Cupa Mondială.
Hamas a anunțat că a acceptat, prin intermediul mediatorilor, versiunea finală a unei foi de parcurs care prevede dezarmarea grupării și demilitarizarea Fâșiei Gaza, în paralel cu retragerea treptată a forțelor israeliene.
Mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, au avertizat vineri cu privire la specialiştii informaticieni nord-coreeni care lucrează pentru companii străine sub identităţi false, ajută la finanţarea regimului şi a programului său nuclear şi participă la atacuri cibernetice. Acest avertisment, semnat…
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat vineri, după o ședință extraordinară de guvern, că a fost declarată stare de alertă la nivel național pe perioada lunii august, ca urmare a scăderii producției de energie electrică provocate de seceta severă și de debitele foarte reduse ale râurilor, în [..]
Anthropic a anunțat joi că trei versiuni diferite ale modelului său Claude au obținut acces neautorizat la sistemele informatice ale unor organizații reale, după ce au ieșit din mediul de testare izolat și s-au conectat la internetul public.
Diana Stoica, lidera deputaților USR, a depus un denunț penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fals intelectual, vizând un amendament care a apărut în raportul oficial al Comisiei juridice fără să fi fost depus, dezbătut sau votat de vreun parlamentar.
Ceremonia oficială dedicată Zilei Europene de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor a fost organizată vineri de Agenția Națională pentru Romi, la Memorialul Victimelor Holocaustului din București.
Florin Mitroi, președintele Consilului Județean Constanța, a fost audiat joi noapte la Parchetul General în calitate de martor, în urma percheziției efectuate la domiciliul și firma sa.
Parcul Regele Mihai I, fostul Herăstrău, cel mai mare parc al Capitalei, va fi regenerat etapizat, în patru etape desfășurate pe parcursul următorilor patru-cinci ani, a anunțat primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu.
Doi înalți responsabili ai Casei Albe — Stephen Miller și Steven Cheung — au folosit joi imaginile cu trecerea a sute de migranți din Maroc în exclava spaniolă Ceuta pentru a apăra politica imigrației a administrației Trump.
Aliații Statelor Unite refuză să trimită resurse militare sau civile în regiunea Golfului Persic atâta timp cât Washington și Teheranul nu vor conveni asupra unui armistițiu.
Deputatul PSD Alexandru Rogobete a declarat în ședința Camerei Deputaților din 29 iulie 2026 că Ioana Mihăilă, fostă ministră a Sănătății și medic primar endocrinolog, este „epilatoarea șefă de la Bihor".
Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a cerut TAROM refacerea bugetului pe baza datelor financiare reale și a avertizat că, dacă planul de restructurare convenit cu Comisia Europeană nu demonstrează viabilitate până la finalul anului 2026, banii primiți trebuie restituiți.
Proiectul de lege privind integritatea în funcțiile publice a fost redepus vineri în Parlament, la o zi după ce forma anterioară a fost respinsă în Senat, în calitate de Cameră decizională.
O rachetă balistică rusească a distrus pe 24 iulie, la Kiev, fabrica de drone a companiei americane Terminal Autonomy, înregistrată în statul Delaware din 2023.