Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL, a cerut marți PSD să renunțe la „jocurile politice" pe tema Legii salarizării unitare și să participe la un ultim dialog pentru adoptarea proiectului de lege.
Bilanțul cutremurului cu magnitudinea 7,4 care a lovit luni dimineață vestul Columbiei a fost revizuit la cel puțin 169 de morți și 600 de răniți, potrivit unui nou bilanț al Asociației Primarilor publicat marți.
Polonia și-a exprimat marți interes pentru fondurile neutilizate din instrumentul SAFE (Security Action For Europe) al Uniunii Europene, a anunțat viceministrul apărării polonez Paweł Zalewski, transmite Reuters.
Un aparat de zbor cu caracteristici similare dronei Gheran-3 (Shahed-238), cu propulsie reactivă, a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de luni 10 august spre marți 11 august, în contextul atacurilor aeriene rusești asupra regiunii Odesa din Ucraina.
Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a inițiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unității 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării și al evoluției nivelului apei în zona de aspirație a pompelor de răcire.
Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a anunțat marți, 11 august, finalizarea ridicării celor patru vagoane care au deraiat pe 16 iulie în apropierea stației CF Palas.
Profesorul Georgi Kaschiev, specialist bulgar în energie nucleară, a avertizat anterior că o scădere suplimentară de 20 de centimetri a nivelului Dunării ar forța oprirea centralei nucleare de la Kozlodui.
Aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra a fost repornită marți, 11 august, de la ora 15:00, dar accesul a fost limitat inițial la angajații ANCPI, angajații oficiilor de cadastru și notarii publici.
Luni, în județul Tulcea, un copil a căzut pe șosea dintr-o mașină aflată în mers pe drumul național Tulcea-București, în zona localităților Cataloi și Nalbant. Momentul dramatic a fost surprins de o cameră de bord.
Oficiali și foști prizonieri ucraineni au acuzat luni Rusia de tortură sistematică a prizonierilor de război și a deținuților civili, transmite agenția Reuters.
Curtea de Apel București a desființat acuzațiile de trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat formulate de DIICOT împotriva lui Viorel Pașca și a familiei sale.
Candidații înscriși la a doua sesiune a examenului național de bacalaureat au susținut marți, 11 august, proba obligatorie a profilului, la matematică sau istorie.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică propunerea în 15 puncte pentru Gaza promovată de administrația americană, care prevedea dezarmarea Hamas și retragerea completă a trupelor israeliene din Fâșia Gaza.
România poate asigura necesarul de energie electrică și după oprirea Unității 2 de la Cernavodă, în principal prin importuri, a declarat marți, la Digi24, secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi. În cazul în care energia disponibilă pe piața regională nu va fi suficientă,…
Doi muncitori - de 30 şi 48 de ani - au murit, marţi, după ce au căzut într-un cămin de vizitare a unor pompe de recirculare a apei uzate, la o adâncime de 5 metri. „Pompierii militari au intervenit, în oraşul Siret, pentru extragerea a două persoane care efectuau lucrări de mentenanţă la un cămin…
Un avion de vânătoare ucrainean MiG-29 a luat foc în timpul unei misiuni de luptă în regiunea Odesa, în seara zilei de 10 august, au raportat Forțele Aeriene Ucrainene. Pilotul a încercat să salveze aeronava, dar avionul nu a mai putut fi redresat, a precizat Forța Aeriană. Pilotul a reușit să se…
Donald Trump a fost scos în secret din Turcia pe 8 iulie, după summitul NATO de la Ankara, în urma unei amenințări considerate credibile și asociate Iranului, potrivit relatărilor Washington Post și New York Times, bazate pe documente și pe declarațiile unor oficiali americani.
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a analizat, marţi, stadiul lucrărilor la cele 8 spitale finanţate de PNRR. Mai multe obiective sunt deja finalizate şi recepţionate, iar altele se află în ultimele faze de execuţie, recepţie şi operaţionalizare. „Investiţiile în spitalele finanţate…
Racheta chineză Long March 7A s-a dezintegrat în aer luni seara, la 85 de secunde după decolare de la centrul spațial Wenchang de pe insula Hainan. Vehiculul transporta satelitul Zhongxing-4B (ChinaSat-4B), destinat serviciilor de comunicații radio și televiziune.
1492 - DECADENȚĂ LA VATICAN Rodrigo Borgia, un cardinal foarte influent, a fost ales Papă și își ia numele de Alexandru al VI-lea. Din cauza lui, numele „Borgia” este sinonim cu desfrâul și nepotismul. El a scandalizat opinia publică de atunci pentru că a recunoscut că are numeroși copii cu…
Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) din luna iunie a fost convocat fără să se țină cont de prevederile statutului partidului, este principala concluzie care reiese din motivarea Curții de Apel București din procesul deschis de liberalii din gruparea Thuma, prin care au fost…
Proba scrisă la istorie din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat 2026 s-a încheiat. Candidații au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea cerințelor, iar Ministerul Educației va publica subiectele și baremele de evaluare, începând cu ora 15:00, pe platforma subiecte.edu.ro.…
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a publicat un ghid privind cotele de TVA aplicabile în 2026, după modificările aduse prin Legea nr. 161/2026. Documentul detaliază condițiile în care persoanele fizice mai pot cumpăra, până la 30 septembrie, o locuință cu TVA de 9%, dar și…
Ucraina și Republica Moldova analizează posibilitatea de a crea un coridor feroviar pentru exportul de cereale ucrainene prin teritoriul moldav către portul Constanța, ca alternativă la transportul maritim afectat de atacurile rusești.
Secretarul de stat Cristian Bușoi a declarat marți că Unitatea 2 de la centrala nucleară Cernavodă nu va putea rămâne în funcțiune toată luna august din cauza prognozei nefavorabile pentru următoarele zece zile.