Vicepremierul rus Alexander Novak a afirmat miercuri, citat de agenția oficială TASS și preluată de Reuters, că Rusia a început să importe carburanți. Novak nu a oferit detalii despre volumele importate și nici nu a precizat sursele din care provin importurile.
Un deținut de 28 de ani de la Penitenciarul Baia Mare, Dorel Dorin Moldovan, a evadat miercuri de la un punct de lucru exterior aflat sub supraveghere, situat în zona Liceului „Emil Racoviță” din municipiu.
Pe fondul creșterii plăților fără numerar și al convingerii tot mai răspândite că numerarul ar putea fi înlocuit de euro digital, Banca Centrală Europeană (BCE) pregătește o schimbare majoră a bancnotelor euro. Noul design transmite însă un mesaj clar: numerarul va continua să facă parte din viața…
Bulgaria a anunțat miercuri că și-a întărit măsurile de securitate la baza aeriană Bezmer, din centrul țării, în urma informațiilor privind o posibilă amenințare din partea Iranului la adresa activelor militare americane aflate pe teritoriul bulgar.
Agregate de celule cerebrale umane de dimensiunea unui bob de piper, cultivate în laborator timp de aproximativ șapte ani - o perioadă record - au îmbătrânit într-un mod similar celulelor din creierul uman. Descoperirea sugerează că aceste structuri minuscule au „înregistrat trecerea timpului”,…
Încă o dată, președintele american Donald Trump îi amenință pe partenerii țării sale cu tot felul de măsuri, de la tarife vamale până la bombe. Încă o dată, se arată servil față de un tiran dotat cu arme nucleare, considerat unul dintre cele mai mari pericole pentru securitatea SUA. Și, încă o…
Stefan Thumann, în vârstă de 39 de ani, CEO și designer-șef al companiei bavarez Donaustahl, trăiește de luni de zile în clandestinitate și sub protecție permanentă 24 de ore din 24.
Negocierile pentru noua Lege a salarizării bugetarilor intră în linie dreaptă înaintea termenului-limită de 31 august 2026, dată de care depind aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR.
Ministerul Apărării Naționale a restituit în iulie cea mai mare parte din bugetul pe care l-a diminuat cu 30% la începutul anului 2026 pentru reorganizarea CSA Steaua.
Justiția a suspendat decizia ministrului Culturii privind organizarea concursului pentru proiectul de management al Institutului Național al Patrimoniului (INP). Hotărârea poate fi atacată cu recurs. Acțiunea în contencios administrativ a fost depusă după o plângere prealabilă și a vizat…
Consiliul Superior al Magistraturii a atras atenția miercuri asupra consecințelor pe care actuala formă a proiectului legii salarizării personalului plătit din fonduri publice le are asupra statutului constituțional al autorității judecătorești.
Două persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile pentru tâlhărie calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce au oprit în trafic o autoutilitară, pe raza localităţii Orţişoara, au simulat calitatea oficială de lucrători de poliţie din cadrul unei structuri antidrog…
Guvernul Noii Zeelande a solicitat explicații din partea Rusiei, după ce un avertisment privind o lansare planificată de rachete a blocat un zbor al Forțelor Aeriene Americane (USAF) din Noua Zeelandă către Antarctica, informează The New Zealand Herald. Avionul USAF C-17 Globemaster, cu…
O femeie din Oradea, în vârstă de 59 de ani și pensionată medical, a câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49. Premiul de 52.839.623,04 lei, echivalent cu peste 10,07 milioane de euro, a fost obținut la tragerea din 13 august 2026.
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de caniculă valabile de joi, 20 august, până la 24 august. Vestul și sud-vestul țării vor fi sub cod portocaliu, cu temperaturi maxime între 35 și 39 de grade și disconfort termic accentuat.
O familie de români, formată din doi părinți și doi copii, a fost evacuată dintr-un adăpost de urgență din Berlin după ce a plecat timp de 10 zile în România, deși fusese avertizată că o absență îndelungată duce la pierderea locului. Familia a contestat decizia, însă instanța i-a respins cererea de…
Mihai Grigoraș, medic specialist în oncologie și hematologie pediatrică din județul Tulcea, munceşte de aproape un an în construcții ca muncitor necalificat.
„Crimă împotriva umanității comisă de regimul totalitar sovietic” – așa va fi recunoscută oficial Foametea provocată în anii 1946–1947 pe teritoriul Republicii Moldova. Un proiect în acest sens a primit astăzi, 19 august, un aviz pozitiv din partea Guvernului, potrivit deschide.md. De asemenea,…
Un sondaj Public First realizat în mai și iunie pe 26.283 de adulți din 24 de țări ale Uniunii Europene și Regatul Unit arată că în 23 dintre cele 25 de țări analizate alegătorii preferă ca banii publici să fie cheltuiți pe produse fabricate în propriile țări, nu pe produse din alte state membre.
Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a acuzat miercuri, într-o postare pe Facebook, conducerea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva că a introdus recent premierea colectivă în noul Contract Colectiv de Muncă, printr-un articol special adăugat în acest scop.
Rusia a lansat, în noaptea de marți spre miercuri, un nou atac masiv asupra Ucrainei, folosind rachete balistice Iskander-M, zeci de drone Shahed, drone Gerbera, mini-rachete de croazieră Banderol și momeli de tip Parodia.
Un accident grav a avut loc miercuri, 19 august 2026, pe Șoseaua Gării Cățelu din București. În jurul orei 13:55, un conducător auto de 43 de ani a lovit trei pietoni în timp ce se deplasa dinspre Drumul Între Tarlale către Șoseaua Pantelimon.
Un sondaj publicat miercuri arată că aproximativ 62% dintre cei 13.154 de elvețieni chestionați se opun propunerii Partidului Popular Elvețian de a include în Constituție o definiție mai strictă a neutralității tradiționale, în timp ce doar 32% o susțin.
TikTok analizează o funcție care ar permite utilizatorilor să trimită bani între ei prin mesaje directe. Dovezi ale acestei funcții au fost găsite într-un cod ascuns din versiunea pentru iPhone a aplicației TikTok din Statele Unite.
Ministerul Energiei anunță miercuri că informația potrivit căreia marii consumatori industriali ar fi primit notiticări de limitare a consumului sau de deconectare de la rețeaua elecctrică este falsă. Reacția ministerului vine după ce fostul ministru PSD al Energiei Bogdan Ivan a anunțat acest…
Mai mulți pești morți au fost descoperiți în râul Jiu, în zona Turceni, iar specialiștii Apele Române Jiu au început verificări pentru a stabili cauzele mortalității piscicole. Sunt prelevate probe de apă, iar autoritățile verifică inclusiv dacă manevrele efectuate la baraj au respectat prevederile…
Un incendiu subteran neobișnuit continuă să afecteze Parcul Natural Lunca Mureșului, în albia secată a râului Mureșul Mort, în zona dintre Pecica și Arad, de aproximativ un an.
În perioada 6 iulie 2026 – 16 august 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a realizat mai multe controale prin colectivul temporar „A.N.P.C. Estival 2026". ANPC a efectuat 1.140 de acțiuni de control în stațiunile de pe întreg litoralul românesc.