Reguli de ieșire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor în cursul anului * Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 euro, aceasta datorează impozit pe profit începând CU TRIMESTRUL ÎN CARE s-a depășit această limită. (art. 52…
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat joi, la Buzău, că situația transportului pe calea ferată este, în prezent, ''de două ori mai proastă'' față de ultimii 10 ani, la acest lucru contribuind, în opinia sa, lipsa unui plan coerent de întreținere a infrastructurii…
Într-o lume în care gesturile de solidaritate par tot mai greu de găsit, iar voluntariatul este adesea confundat cu o activitate care dă bine în fotografii sau pe rețelele sociale, există oameni care își dedică ani din viață fără să aștepte nimic în schimb. Îi întâlnești în mijlocul comunităților…
Guvernul a adoptat joi, 20 august, hotărârea prin care sunt stabilite normele metodologice și modelul documentului pentru programul „Euro 200" 2026, destinat stimulării achiziționării de calculatoare pentru elevii și studenții cu venituri reduse.
Greenpeace România a lansat joi, în cadrul unei dezbateri, raportul 'Sistemele energetice dispersate teritorial sunt mai greu de țintit', care evidențiază că, în perioada 2022-2026, atacurile armate din Ucraina au distrus aproape 90% din capacitatea convențională pe cărbune și gaze și circa 50% din…
Tribunalul București a decis joi, 20 august 2026, să mențină măsura controlului judiciar pentru primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, pentru încă 60 de zile, până la 15 octombrie 2026.
Contactările pentru apartamentele de închiriat au crescut cu 45% în iulie față de iunie și cu 10% față de aceeași lună a anului trecut Cluj-Napoca și București rămân cele mai scumpe piețe dintre cele analizate, în timp ce Arad are cele mai mici chirii medii Cu bugetul necesar pentru o garsonieră…
Reducerea cu 20% a accizei la motorină, aplicată de stat pentru perioada 16-31 august, riscă să nu se vadă în prețul plătit de șoferi și de firmele de transport, avertizează IMM România și Federația Operatorilor Români de Transport (FORT).
Consiliul General al Municipiului București a aprobat joi actualizarea procedurilor pentru selectarea membrilor consiliilor de administrație în opt companii municipale, cu un total de 50 de locuri definitive.
Procurorii DIICOT – Structura Centrală au reținut joi, 19 august, doi bărbați, cu vârstele de 51 și 71 de ani, cercetați pentru trafic de minori, viol, trafic de persoane și proxenetism.
De ce să alegi între inspirație, învățare, dezbatere și networking, când le poți avea pe toate? Forumul Național 'De Vocație Antreprenoare' ajunge pe 28 august la Suceava cu un format care aduce, într-o singură experiență, discurs inspirațional, training intensiv, dezbatere antreprenorială și…
Guvernul a decis joi ca o colecție de 45 de opere de artă semnată de sculptorul român Constantin Antonovici să intre în patrimoniul statului. Colecția cuprinde 21 de sculpturi și 24 de desene.
Cei aproape 761.000 de elevi care primesc bursă socială — 300 de lei pe lună în 2026 — ar putea rămâne fără bani pe durata vacanței de vară, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul Educației pe 17 august.
Max Verstappen și-a prelungit contractul cu Red Bull Racing până în 2030, a anunțat echipa austriacă joi, înaintea Marelui Premiu al Țărilor de Jos. Pilotul va concura în acest weekend pe circuitul de la Zandvoort, în fața fanilor săi, și ocupă în prezent locul 6 în clasamentul general al sezonului.
Expoziția ''Tescani 50'' va fi vernisată pe 26 august, la Muzeul Național al Țăranului Român, informează un comunicat transmis, joi, AGERRPES. Vor fi expuse lucrări de artă vizuală semnate de importanți artiști români contemporani care, timp de 50 de ani, au participat la taberele de creație…
Secretarul de stat Cristian Bușoi a declarat joi că situația pe piața de energie din România este sub control și că nu există motive pentru a accesa mecanismele de urgență ale Uniunii Europene sau ajutorul transfrontalier.
BÃRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări față un bărbat, în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane. La data de 19 iulie a.c.,…
Astăzi, 20 august, în jurul orei 14:00, pe DN 6, între localitățile Jupa și Căvăran, la kilometrul 465, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. Din primele verificări, în urma impactului, cinci persoane au suferit vătămări corporale și au fost transportate la…
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a transmis joi, pe Facebook, că PSD nu trebuie să revină la guvernare și a exclus, implicit, o coaliție cu social-democrații.
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a apreciat joi că Arabia Saudită nu va putea să față față atacurilor, care se intensifică, din partea rebelilor houthi yemeniți, aliați ai Iranului, relatează AFP.
BULETIN DE PRESÃ A condus având acest drept suspendat La data de 19 august a.c., în jurul orei 10:30, pe DN 7, km. 250 + 200 m, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 49 de ani. În urma…
Israelul nu a dat aprobare pentru intrarea Forței Internaționale de Stabilizare (ISF) în Fâșia Gaza, a declarat joi biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, care a contrazis astfel relatările din media conform cărora cabinetul de securitate israelian a decis să permită unei părți a ISF să…
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, l-a acuzat joi pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan că își atrage țara în „aventuri periculoase în Siria", transmițând că Israelul nu va permite nimănui să-i amenințe securitatea.
Evenimentul ''Clacă de coasă pe Valea Izei'' invită turiștii aflați în trecere prin județul Maramureș și localnicii din Sighetu Marmației să redescopere cositul manual și bucătăria tradițională, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul Muzeul Maramureșan, Mirela Barz. Aflat la cea de-a cincea…
Consiliul General al Municipiului București s-a întrunite joi și a aprobat un regulament privind repartizarea locuințelor sociale, care prevede verificarea anuală a situației chiriașilor, actualizarea contractelor și recuperarea locuințelor ocupate abuziv.
Joao Cancelo a fost prezentat oficial joi ca jucător al FC Barcelona. Fundașul portughez, în vârstă de 32 de ani, a sosit de la Al-Hilal și va semna un contract pe trei ani, până în iunie 2029. Acesta este al cincilea transfer al clubului catalan pentru sezonul 2026-2027.
TRANSPORTURI AGABARITICE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 20.08.2026, mai multe transporturi agabaritice se vor deplasa pe următoarele trasee: - Beclean - DN 17D - DN 17 - DN 1C - Baia Mare; ora 14:00, un vehicul format dintr-un camion cu…
Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): 'Linșaj la adresa opoziției cu presupusa votare a unui preț prea mare pentru gazele reținute de România din zăcământul Neptun Deep' Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, respinge acuzațiile potrivit cărora opoziția ar fi votat pentru achiziționarea la un…
Gheorghe Piperea (europarlamentar AUR/ECR): 'IMM Invest, nota de plată lăsată de stat băncilor ajunge la miliarde de lei' Europarlamentarul AUR/ECR Gheorghe Piperea critică modul în care programele IMM Invest și IMM Invest Plus au transferat o parte semnificativă a riscului de creditare către…