Liga italiană de fotbal a anunțat joi că Supercupa Italiei 2026 se va disputa la Milano, pe stadionul San Siro, la 22 decembrie, într-un singur meci între Inter Milano și Lazio Roma.
Compania israeliană El Al a anunțat joi închirierea unor zboruri speciale pentru repatrierea cetățenilor israelieni care se află în Dubai, după suspendarea miercuri a operațiunilor companiei flydubai, din Emiratele Arabe Unite (EAU), relatează AFP. Două avioane vor asigura legătura între Dubai și…
Peste 100 de lucrări semnate de 20 de artiști din țară sunt reunite, la Oradea, în cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național de Artă Naivă, eveniment unic în România. Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES Expoziția, găzduită de Muzeul Orașului din Cetatea Oradea, readuce în atenție un gen…
Cercetătorii au identificat o serie de modificări ale metabolismului și ale sistemului imunitar care diferențiază persoanele care fac exerciții fizice în mod regulat de persoanele cu un stil de viață sedentar, conform unui studiu publicat pe 18 septembrie în revista Science Advances, cercetare care…
Operațiunea internaţională KillSwitch, coordonată sub egida Eurojust și sprijinită de Europol, a dus la destructurarea grupării transfrontaliere de hackeri KillSec, responsabilă pentru aproximativ 1.000 de atacuri informatice (mai ales ransomware) la nivel mondial.
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de…
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție de titluri de stat Tezaur în lei pentru românii cu vârsta de minimum 18 ani, disponibilă în perioada 5 octombrie – 6 noiembrie 2026. Anunțul a fost făcut joi, 1 octombrie 2026.
O expoziție despre pâine, ce invită vizitatorii să descopere civilizația dacică dintr-o altă perspectivă, dincolo de imaginea războinică consacrată, a fost deschisă, joi, la Muzeul Județean 'Aurelian Sacerdoțeanu' Vâlcea. Realizată în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și…
Garry Kasparov și Ivan Tiutrin, opozanți ai Kremlinului, au fost avertizați de serviciile de securitate americane și lituaniene că viața lor este în pericol.
Rusia a dispus joi, 1 octombrie, expulzarea unui grup de angajați ai Ambasadei Ungariei la Moscova și ai Consulatelor Generale din Sankt Petersburg și Kazan, ca măsură de reciprocitate după expulzarea a zece diplomați ruși de la Budapesta.
Kategória: Magyar Dátum: 2026-10-01 18:20:11 Bukarest, október 1./Agerpres/ - Szeptemberben 11 százalékkal kevesebb új autót helyeztek forgalomba Romániában, mint 2025 azonos hónapjában - derül ki a Gépkocsigyártók és Importőrök Egyesületének (APIA) csütörtökön közzétett adataiból. Ezek szerint…
Jandarmeria Capitalei a aplicat marți și miercuri, 29 și 30 septembrie, 32 de amenzi, în valoare totală de 37.900 de lei, susținătorilor lui Călin Georgescu adunați în fața Arestului Central din București.
Ministerul Finanțelor lansează vineri, 2 octombrie 2026, a doua ediție FIDELIS din această toamnă, cu perioada de subscriere de la 2 la 9 octombrie. Titlurile de stat oferă dobânzi anuale neimpozabile de până la 7,75% la emisiunile în lei și de până la 6,60% la cele în euro.
Administrația Trump a transmis o propunere concretă guvernelor Uniunii Europene pentru a calma criza prețurilor la motorină: eliberarea a 120 de milioane de barili din rezervele strategice naționale, într-un termen de 180 de zile.
Președintele rus Vladimir Putin a dat ordin să se ia măsuri pentru a se garanta securitatea Kaliningradului în fața amenințării ca NATO să blocheze această enclavă rusă de la Marea Baltică, a avertizat joi Nikolai Patrușev, consilier al Kremlinului, citat de EFE. 'Am discutat despre securitatea…
Republica Moldova va privatiza în curând două companii de stat, Fabrica de Sticlă și Hotelul Zarea, a anunțat Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții. Privatizarea transparentă a celor două active este deja în desfășurare, urmând să fie urmate de alte vânzări de proprietăți de stat.
Compania aeriană AnimaWings a suspendat joi toate zborurile regulate, cu o zi după ce a depus la Tribunalul București cererea de intrare în reorganizare judiciară.
Ministerul Afacerilor Externe alertează cetățenii români cu privire la o atenționare de cod roșu emisă de meteorologii spanioli pentru precipitații abundente în provinciile Valencia și Castellón, valabilă pe 1 și 2 octombrie.
Cristiano Ronaldo a părăsit miercuri cantonamentul selecționatei Portugaliei de la Copenhaga, cu o zi înainte de meciul din Liga Națiunilor cu Danemarca. Fotbalistul a plecat după ce antrenorul Jorge Jesus l-a anunțat că nu va fi titular și că Gonçalo Ramos va începe partida.
Spectacolul '(AN)ORGANIC' - despre AI și tot ceea ce numim 'uman' - va fi prezentat în trei reprezentații unice în Capitală, pe 3, 4 și 23 octombrie, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Construit dintr-o succesiune de situații recognoscibile și uneori inconfortabil de familiare, '(AN)ORGANIC'…
Vicepreședintele Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA), Liviu Gavrilă, a estimat joi că România va ajunge la o capacitate de stocare a energiei de 2 GW la finalul acestui an, iar la finalul anului 2027 va atinge cel puțin 4 GW de putere instalată.
Un centru de zi de recuperare și asistență dedicat persoanelor de peste 65 de ani a fost inaugurat joi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în comuna brașoveană Prejmer, fiind o investiție realizată cu fonduri din PNRR și bugetul local, de peste 12 milioane de lei, a anunțat primarul…
„Experienţa României în procesul de aderare şi, ulterior, în aplicarea standardelor europene reprezintă o resursă pe care avem responsabilitatea să o împărtăşim cu partenerii noştri din Republica Moldova. Prin acest proiect, ANSVSA va pune la dispoziţie expertiza specialiştilor săi, bunele practici…
Expoziția temporară 'Colecții și colecționari' poate fi vizitată începând de joi la Muzeul Județean Teleorman, aceasta fiind organizată în cadrul proiectului expozițional anual 'Octombrie, Luna Colecționarului', desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2012. La expoziție, ajunsă la a XV-a…
Aproape un sfert din importurile către Uniunea Europeană cresc ''într-un ritm îngrijorător'', evoluția fiind determinată în special de mărfurile din China, a anunțat joi negociatorul-șef pentru politici comerciale al UE, Denis Redonnet, transmite Reuters. Acesta a declarat în Parlamentul European…
Armata ucraineană a recuperat teren în regiunea Donețk (est) în septembrie, în urma unei contraofensive vizând să îndepărteze linia frontului de orașele-cheie pentru apărarea sa Sloviansk și Kramatorsk, potrivit unei analize a AFP în baza datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două…
Încrederea investitorilor individuali români în perspectivele economiei scade ușor. În trimestrul al treilea din 2026, 69% dintre ei au declarat că nu au încredere în evoluția economiei, o creștere cu un punct procentual comparativ cu trimestrul anterior.
Banca Națională a României a publicat joi noul indice de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) la 5,57% pe an, în ușoară creștere față de 5,56% în trimestrul anterior.