Președintele Nicușor Dan a reacționat marți, pe rețelele sociale, la decizia luată luni de Curtea Constituțională privind modificările aduse Legii integrității (Legea ANI), prin care sesizarea sa de neconstituționalitate a fost respinsă în privința așa-numitului „amendament Fritz”.
Consiliul IMM România a prezentat marți o analiză critică a implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, subliniind decalajul între propunerile sectorului privat și alocările finale.
Un elev de clasa a IX-a a deschis focul marți dimineață la liceul din campusul Universității Ateneo de Zamboanga, o instituție catolică privată din orașul portuar Zamboanga, în vestul insulei Mindanao.
Mohammad Murad, deputat AUR și om de afaceri în turism și horeca, a anunțat oficial că dorește o colaborare formală în Parlament cu PSD pe teme economice.
Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat și destructurat un mecanism de fraudă fiscală în comerțul intracomunitar cu autoturisme second-hand. Prin acest mecanism au fost introduse pe piața din România peste 2.000 de autoturisme aduse din Germania.
Ministerul Securității Statului din China a cerut organizațiilor cu legături cu statul să elimine de pe sistemele lor versiunea personalizată de Windows 10, dezvoltată de C&M Information Technologies, un joint-venture între Microsoft și China Electronics Technology Group.
Parchetul din Paris a anunțat marți că a deschis o anchetă privind campaniile de dezinformare și ingerință rusă îndreptate împotriva a doi foști prim-miniștri francezi, Édouard Philippe și Gabriel Attal, considerați potențiali candidați la alegerile prezidențiale din 2027.
Un studiu publicat marți de banca Lloyds arată că inteligența artificială a generat noi locuri de muncă în 54% dintre companiile britanice. Sondajul, realizat în iulie pe un eșantion de aproximativ 1.200 de companii, nu precizează dacă, în paralel, au fost eliminate și alte posturi.
Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a emis marți un ordin prin care a dispus încetarea mandatului primarului comunei Drăgușeni, Eugen Nechita.
Parcarea supraetajată Sosiri de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă" se va închide temporar, începând de miercuri, 19 august, până la începutul anului 2027, pentru lucrări de modernizare și consolidare a structurii de rezistență.
Tribunalul București a respins marți, 18 august, cererea de deschidere a procedurii de insolvență depusă de Societatea de Transport București, motivul invocat fiind lipsa unor documente din dosar.
Un tribunal ungar a decis marţi plasarea în arest preventiv a şoferului autocarului polonez implicat duminică într-un grav accident, soldat cu 12 morţi şi alte câteva zeci de răniţi, pe autostrada M3 în estul Ungariei, transmit agenţiile de presă MTI şi Reuters, citate de Agerpres. Tribunalul…
Metrorex a anunțat marți că efectuează zilnic plăți către furnizorul său de energie electrică, Hidroelectrica, pentru reducerea progresivă și stingerea obligațiilor de plată restante.
Un cutremur cu magnitudinea de aproximativ 4,9 s-a produs marți dimineață în regiunea Granada, în sudul Spaniei, în jurul orei locale 10:37-10:38 (11:37 ora României). Epicentrul a fost localizat în localitatea Alhendín, la circa 10 kilometri sud de Granada, la o adâncime de 11 kilometri.
Deputatul Cosmin Andrei apără dreptul la educație în limba maternă în cadrul Universității de Vară 'Izvoru Mureșului' Deputatul de Tulcea, Cosmin Andrei, a participat la lucrările Universității de Vară 'Izvoru Mureșului' din Covasna desfășurată în perioada 14-16 august, reafirmându-și sprijinul…
România se află în faza finală a Planului Național de Redresare și Reziliență, cu un termen-limită de 31 august pentru a finaliza investițiile și reformele asumate.
Lavinia Șandru, președintele Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) Mureș, a cerut public Inspectoratului Școlar Județean Mureș să retragă listele care condiționează ocuparea unor funcții de director de cunoașterea limbii maghiare.
Doamna deputat Ecaterina-Mariana Szoke cere Ministerului Sănătății clarificarea normelor privind biletele de trimitere Doamna deputat de Galați, Ecaterina-Mariana Szoke, a adresat o interpelare Ministerului Sănătății, pornind de la solicitările recente privind un blocaj administrativ major generat…
TRANSPORTURI AGABARITICE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând cu această după-amiază, se vor deplasa 13 transporturi agabaritice pe următoarele trasee: PTF Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - DN 3 - DN 22C - DN 2A - DN 21A - Murgeanca, Ialomița; două…
JUDEȚUL BACÃU: TRAFIC BLOCAT PE DN 11A Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit pe DN 11A Bârlad - Adjud, în zona localității Podu Turcului, județul Bacău, după ce un autocamion s-a răsturnat pe carosabil, pe un sector de drum în curbă,…
Parlamentul României Camera Deputaților DECLARAȚIE DE PRESÃ Vasluiul și paradoxul apei, sute de milioane de euro investite, tarife printre cele mai mari din România Vasluienii plătesc în 2026 un tarif cumulat de 21,49 lei pentru un metru cub de apă și canalizare, fără TVA: 12,32 lei pentru apa…
PoliSTAR: de la pregătirea academică la experiența profesională Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București continuă implementarea proiectului 'PoliSTAR: Stagii de practică recursive - punte către experiența profesională completă', Cod MySMIS 316729, cofinanțat din…
Kurultaj-ul de la Bugac confirmă forța culturii: 'Tătarii din Dobrogea, parte dintr-un proiect internațional' 180.000 de oameni la Bugac: tătarii din Dobrogea, parte din marea sărbătoare a culturii hun-turcice O delegație a Uniunii Democrate Tătare din România (UDT) a participat, în perioada…
Trupele ruse au capturat încă două localități în provincia ucraineană Donețk, ajungând astfel la trei și, respectiv, șase kilometri de redutele ucrainene Dobropilia și Sloviansk, a susținut marți Ministerul rus al Apărării, citat de agenția EFE. 'Unități ale grupului militar Centru au eliberat…
Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) cere autorităților un control riguros și trasabilitatea completă a cerealelor ucrainene aflate în tranzit, în urma informațiilor din spațiul public privind reactivarea culoarelor de solidaritate pentru produsele agricole provenite din [..]
ACTIVITATE DE PREGÃTIRE PROFESIONALÃ ÎN DOMENIUL GESTIONÃRII SITUAȚIILOR DE CRIZÃ La data de 18 august a.c., în satul Buzoieni, județul Călărași, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a organizat un exercițiu tactic de antrenament, destinat pregătirii forțelor de intervenție pentru…
PERSOANÃ CERCETATÃ PENTRU ÎNȘELÃCIUNE, INSTIGARE LA ÎNȘELÃCIUNE ȘI INDUCERE ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE La data de 17 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Buzău - Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului, au pus în aplicare un mandat de percheziție…
Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați în dosarul privind Administrația Bazinală de Apă Crișuri.
JUDEȚUL NEAMȚ: TRAFIC OPRIT PE DN 2, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit temporar pe DN 2 Roman - Săbăoani, în zona localității Cordun, județul Neamț, din cauza unui accident. În urma coliziunii dintre un…