Conflictele interne izbucnite între candidații de centru din cursa prezidențială din Franța au divizat votul electoratului moderat și a crescut probabilitatea unui tur al doilea între Marine Le Pen, de extremă dreaptă, și Jean-Luc Melenchon, de extremă stânga, scrie Reuters. Sondajele de opinie…
Soția liderului AUR spune că i se sună la interfon la 2 noaptea, că îi sunt sunați părinții și socrii și că pe zidurile de lângă bloc au apărut stenciluri pe care le descrie drept „făcute la comanda politică”.
Fosta asistentă-șefă a secției ATI din Spitalul de Copii a obținut definitiv reintegrarea în funcție, după un proces care a durat trei ani. Curtea de Apel a respins contestația spitalului și a menținut hotărârea prin care instituția trebuie să achite diferențele salariale. Decizia adoptată…
„Nu a mai existat niciun moment din acea noapte în care să nu fi simțit dureri”, a declarat Christa Pike, citată de BBC. Aceasta a descris suferințele fizice și psihice cu care se confruntă în continuare: „Mă doare corpul. Mă dor brațele. Mă dor mâinile. Mă doare gâtul. Încă mă chinui să vorbesc.…
Aproape 348 de milioane de lei au mers la 545 de proiecte din PNRR, iar restul la programul „Anghel Saligny”, la consolidarea seismică și la locuințe sociale. Ministrul Marcel-Alexandru Stoica spune că plățile sunt „o gură de oxigen” pentru antreprenori.
Pentru angajatorii care pierd astfel de procese, consecințele financiare pot fi importante: plata salariilor restante, despăgubiri și, în anumite situații, daune morale. „Ce motive au invocat? Lipsa de respect. Dar nu au fost nici ei, nu ne tratau cum trebuie. Nu am vrut să-mi fac mie rău, să-mi…
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri seară, că nu cunoaşte discuţiile din guvern privind indexarea pensiilor, însă consideră că trebuie făcută o astfel de indezare chiar de la 1 ianuarie 2027. Kelemen Hunor a vorbit, vineri seară, la B1 TV despre indexarea pensiilor, dar a precizat…
Șoferița, o femeie de 59 de ani, a intrat cu mașina într-o florărie de pe Calea București. Una dintre cele trei victime are răni grave. Testul de alcoolemie a ieșit negativ, iar poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Avioane F-16 ale Fortelor Aeriene Ucrainene. Photo source: Ukrainian Air Force photo via Trench Art Forțele Aeriene Ucrainene și-au asigurat stocul de muniție de calibru 20 mm pentru tunurile de bord ale avioanelor F-16 până la sfârșitul anului 2026. Acordul a fost obținut prin negocierile…
Profesorul emerit Antoon De Baets de la Universitatea din Groningen a primit vineri seară, la Palatul Elisabeta, Premiul Cantemir, prilej cu care a afirmat că adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze și să-l apere.
Întreg orașul Dnipro, cu aproape un milion de locuitori, a fost în întuneric vineri dimineață, iar transportul public s-a oprit. Autoritățile le cer oamenilor să-și facă provizii de apă și se așteaptă la noi atacuri.
True to Sole a funcţionat până recent doar ca magazin online de genţi de lux second hand, adidaşi noi, în ediţie limitată şi haine. Începând cu 22 octombrie, compania a deschis un magazin fizic, în Promenada Mall din Bucureşti. Cu titlu de exemplu, o geantă Chanel second hand, despre care firma…
Vânzarea hainelor, telefoanelor sau mobilierului pe OLX și Vinted poate ridica întrebări privind impozitarea veniturilor. Diferența dintre valorificarea bunurilor personale și desfășurarea unei activități economice depinde de situația concretă, au explicat specialiștii EY România pentru Ziarul de…
Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Robert Sighiartău, a declarat, vineri, că Partidul Social Democrat 'nu a învățat nimic din trecut și a început să facă opoziție propriului guvern'. 'După nici o săptămână de guvernare, se pare că PSD nu a învățat nimic din trecut și a…
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare de energie electrică (PZU) din luna octombrie a fost de 1.277 de lei/MWh potrivit datelor aflate de noi. Dat fiind că în septmbrie prețul a fost de 927 de lei/MWh, avem așadar o creștere de preț de la o lună la alta de 38%. Și luna trecută, septembrie,…
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a povestit vineri seară despre modul în care președintele Nicușor Dan a gestionat discuțiile cu partidele politice pentru formarea unui nou Guvern. Invitat la B1 TV, liderul UDMR a spus că șeful statului seamănă cu fostul premier, Ilie Bolojan, pe care l-a descris…
Centrul de la Tikkakoski va coordona activitățile spațiale ale armatei finlandeze și cooperarea cu NATO. La început va avea în jur de 20 de angajați, iar în aprilie 2027 armata ar urma să preia controlul sistemului de sateliți.
Imaginați-vă că dați peste o postare pe TikTok care vă îndeamnă să protestați pentru îmbunătățirea școlilor publice. Scanați un cod QR pentru a obține mai multe informații și ajungeți într-un chat privat unde instrucțiunile nu se referă la educație sau la organizare politică, ci la jafuri. Asta s-a…
Gabriel-Ciprian Ene a fost numit secretar general al Executivului, cu rang de ministru, printr-o decizie semnată de premierul Luca Niculescu. Acesta își va prelua oficial funcția începând cu 2 noiembrie 2026, după ce a solicitat eliberarea din funcția de magistrat-asistent-șef pe care o ocupa la…
Velislava Petrova cere un rol mai activ al UE în eforturile de pace pentru Ucraina. Ea a prezentat și Centrul de Securitate Maritimă pe care Bulgaria și România îl înființează împreună, cu centre la Varna și Constanța.
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP.
Întrebat la B1 TV dacă Guvernul Niculescu poate rămâne în funcție până la alegerile parlamentare din 2028, Kelemen Hunor a explicat că situația politică este dificil de anticipat. „În mod normal, dacă ținem cont de dinamica politică românească, atunci nu. Dar dacă ținem cont de realitatea din…
Maroš Žilinka susține că ancheta, închisă în februarie, a fost încheiată prematur. Pe atunci, procurorii conchiseseră că avioanele erau depășite, iar donarea lor nu e infracțiune. Guvernul Fico a atacat în mod repetat donația din 2023.
Kelemen Hunor a spus vineri seara, la B1 TV, că nu poate confirma eventuale implicări ale serviciilor în viața politică, în formarea și dărâmarea Guvernelor, dar admite că lipsa unui control parlamentar riguros naște suspiciuni. „Nu pot confirma, dar problema care e, nu există un control…
Armata pakistaneză este „prudent optimistă” în ceea ce privește eforturile sale de mediere între Iran și Statele Unite, a declarat vineri purtătorul său de cuvânt, în primul său interviu de la vizita delegației de nivel înalt la Teheran din această săptămână, relatează Reuters. Șeful Armatei,…
Oficiali europeni ar putea fi prezenți la Abu Dhabi doar pentru contacte separate cu Ucraina și SUA. Dmitri Peskov spune că europenii vor fi necesari într-o etapă ulterioară și că Putin e dispus să discute cu Macron și Merz.
Un program care combină realitatea virtuală cu meditația ar putea ajuta oamenii să învețe să aibă vise lucide, în care sunt conștienți că visează și pot uneori influența desfășurarea acestora. Participanții la un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Trento, Italia, au raportat…
Șapte personalități din domenii precum cultură, muzică, sport, educație, culte și activitatea publică, între care se regăsesc oameni de cultură și sportivi de talie mondială, au fost recompensate, vineri, cu distincția 'Pro Urbe' a municipiului Târgu Mureș, în cadrul unei gale organizate la Palatul…
Comisia de etică a Universității ISM a găsit probleme la citări și la indicarea surselor în teza susținută în 2015. Premierul are la dispoziție șase luni ca să le corecteze, iar universitatea nu recomandă retragerea titlului de doctor.
Directoarea Fire Point, Iryna Terekh, spune că soluția oferă doar 15-20% din capacitățile asigurate de Starlink și cere un acord stabil cu SUA, după ce SpaceX a restricționat în octombrie, timp de zece zile, conexiunea dronelor ucrainene.