Înalta Curte i-a admis contestația lui Alexandru Toader, acuzat de viol și agresiuni sexuale asupra unor studente de la Drept. Lectorul ieșean stă în arest la domiciliu până pe 21 noiembrie și nu are voie să ia legătura cu victimele sau cu martorii.
Ministrul Sănătății, invitat și el la botezul organizat de Alfred Simonis, a cerut demnitate celor cu funcții publice. Tot marți, a anunțat controale la Institutul „Socola” din Iași și 40 de medicamente noi compensate până la finalul lui decembrie.
Autor: Euronews • O clinică modernă pentru copiii diagnosticați cu diabet și boli metabolice va fi deschisă la Spitalul CF2 din București. Centrul va avea 15 paturi și va putea trata anual între 1.000 și 1.500 de copii. Pe lângă diagnostic și tratament, pacienții și familiile lor vor beneficia de…
Guam, insulă americană situată în vestul Oceanului Pacific, a oferit primele rezultate ale alegerilor din 3 noiembrie 2026, în care americanii decid cine va controla Congresul în ultimii doi ani ai mandatului lui Donald Trump. Potrivit rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală din…
Inițiatorul, deputatul Cosmin Corendea, spune că școala ar pune accent pe pregătirea practică în drept diplomatic, drept consular și protocol. Instituția ar putea organiza masterat, doctorat și cursuri de perfecționare după ce obține acreditările necesare.
Poeta și actrița belgiano-elvețiană Laurence Vielle a câștigat premiul Apollinaire, cea mai importantă recompensă atribuită în domeniul poeziei în Franța, pentru 'ansamblul operei sale prolifice', au anunțat marți organizatorii acestei distincții literare, relatează AFP. Premiul Apollinaire,…
Probabil v-ați obișnuit cu retorica, de cele mai multe ori virulentă, provenită din lumea arabă la adresa Israelului, care neagă dreptul la existență a statului evreu sau în cel mai bun caz promovează o atitudine de ostilitate rece. De aceea, apariția unei cărți scrise de un autor arab care…
Exercițiul „Koalicja” are loc între 9 și 22 noiembrie la Nowa Dęba, la circa 100 de kilometri de granița ucraineană. Franța trimite 1.100 de militari, iar Regatul Unit 300. NATO nu participă, iar în România vor avea loc exerciții aeriene.
Finanțarea este susținută din Fondul pentru Modernizare, iar companiile interesate pot transmite observații și propuneri până la 18 noiembrie. Două linii de finanțare pentru înlocuirea flotelor de vehicule Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat punerea în consultare publică a…
Vicepreședintele AUR susține că dosarul îi pedepsește o opinie politică și invocă imunitatea pe care Constituția o dă parlamentarilor. Dosarul se află în camera preliminară la Înalta Curte, iar Tănasă spune că va depune excepții.
Soția lui Călin Georgescu i-a dus mâncare în arest și susține că el ar fi victima unei „execuții politice”. Tot marți, Judecătoria Sectorului 1 a acceptat ca fostul candidat să fie judecat în lipsă în dosarul de propagandă legionară.
Orice încercare de a afla viitorul prin mijloace oculte sau de a dobândi putere prin practici magice reprezintă o abatere de la dreapta credință și o îndepărtare de adevărata viață duhovnicească, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul adresat la cea de-a 36-a Conferință…
Autor: Daniel Coman 5 Știri - Economic, rubrica de știri săptămânală prezentată de jurnalistul Euronews România, Daniel Coman, îți aduce cele mai importante cinci subiecte economice, în coproducție cu Libertatea. Trei din patru locuințe din România nu au asigurare obligatorie Românii fac…
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de…
Filmul urmărește povestea Amandei (Juliette Binoche), care își surprinde mama, Leslie (Anna Calder-Marshall), diagnosticată cu demență, într-un moment intim alături de soțul ei, Martin (Tom Courtenay). Convinsă că mama sa nu mai poate consimți, Amanda decide să apeleze la poliție, declanșând o…
Anchetatorii au găsit prejudicii de 47 de milioane de lei. La un spital din Botoșani, angajații ar fi sustras medicamente cu regim special, iar la Sibiu un cuplu ar fi ascuns o evaziune de 370.000 de lei printr-o „fabrică de firme”.
Juriul Academiei Goncourt a anunțat marți premiul la restaurantul Drouant din Paris. Romanul de 528 de pagini reconstituie moartea unei tinere găsite pe un chei al Senei la sfârșitul anilor 1950, iar toți finaliștii au aparținut grupului editorial Madrigall.
Situația ridică semne de întrebare cu atât mai mari cu cât aeroportul ieșean nu dispune de sisteme de ghidare instrumentală ILS la ambele capete ale pistei. În anumite condiții meteorologice, aeronavele care aterizează sunt nevoite să se bazeze pe navigația prin GPS, tocmai sistemul vulnerabil la…
Unitățile de Primiri Urgențe primesc 130 de milioane de lei, iar programele pentru pacienții din ATI, cu AVC sau cu infarct primesc 100 de milioane. Banii merg la medicamente și materiale sanitare.
Impactul bugetar ar fi de 9,6 miliarde, iar cifra nu e finală. Florin Manole urmează să o discute cu premierul și cu ministrul de Finanțe. El exclude plata în tranșe, dar recunoaște că o majorare ar putea aduce inflație suplimentară.
Astfel, în urma unui incident pe linia de 400 kV Brazi Vest – centrală, aferentă turbinei cu abur a centralei Petrom de la Brazi, puterea centralei – 860 MW putere nominală – a fost redusă la 188 MW, potrivit datelor Transelectrica. Ulterior, cel puțin din ce se înțelege din datele Transelectrica,…
Sectorul agricol din Spania se confruntă cu o problemă tot mai serioasă, care ar putea afecta atât viitorul fermelor, cât și securitatea producției alimentare. Numărul tinerilor care aleg să lucreze în agricultură este în scădere, în timp ce o mare parte dintre agricultorii actuali se apropie de…
Comisiile juridice au amânat cu o săptămână dezbaterea regulamentului AEP, care reduce posturile de la 575 la 395. Sindicatul cere respingerea proiectului, iar parlamentari USR și PNL contestă unele atribuții noi ale instituției.
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a anunțat marți inaugurarea rețelei de gaze naturale din comuna Luncavița, județul Tulcea, realizată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. „Avem în jur de 35 de kilometri de rețea de gaze, minimum 2.000 de gospodării urmează să fie…
Polițiștii din Arad au făcut marți 14 percheziții și au pus în executare șapte mandate de aducere, în cadrul operațiunii naționale JUPITER. Potrivit unor surse judiciare, consilierul vizat ar fi Florin Galiș.
Patrimoniul, evaluat la circa 6 milioane de euro, ajunge la Complexul Muzeal Național „Moldova”, sub paza jandarmilor. Contractul de custodie e pe 24 de luni, iar obiectele vor trece prin carantină și apoi vor fi restaurate la Iași.
Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,81%, până la 34.803,25 de puncte. Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide acţiuni, a închis în scădere cu 0,96%, iar indicele blue-chip extins…
Turneul de 12 zile prin Uruguay, Argentina și Peru începe pe 6 noiembrie și cuprinde zece orașe și 36 de discursuri, plus vizita la Cusco, la aproape 3.400 de metri. Papa a fost operat pe 13 octombrie pentru un cancer pulmonar.
Curtea de Apel București a decis, printr-un complet de divergență, că pensia Anetei Ionescu se calculează după legea veche, cu aproape 3.000 de lei peste plafonul ultimului salariu net. Motivarea deciziei nu a fost publicată, deși termenul legal a expirat.
Lentilele, pe care voia să le poarte la o petrecere de Halloween, erau contaminate cu două bacterii care i-au afectat grav corneea și i-au provocat pierderea temporară a vederii. Medicii spun că, dacă nu solicita rapid ajutor medical, tânăra risca să orbească definitiv. Lentile de pe Temu pentru o…