La o lună după alegerile parlamentare din Rusia, președintele Vladimir Putin a transformat în realitate o mult așteptată remaniere guvernamentală. Nu există reguli formale care să impună o astfel de măsură. Dar așteptările pentru o remaniere se acumulaseră în sistem. La o prima vedere, schimbările…
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina…
Pot beneficia de aceşti bani studenţii care au între 18 şi 29 de ani, sunt înscrişi la studii de licenţă sau master cu frecvenţă, pe un loc la buget, într-o universitate de stat selectată în cadrul proiectului. Peste 36.000 de studenţi vor primi burse sociale şi în acest an universitar, printr-un…
Evenimentul își propune să premieze artiști contemporani, încurajând folosirea Inteligenței Artificiale în noi forme de creație. Premiile au în vedere patru categorii în tot atâtea domenii ale creației: Arte Performative, Poezie și Cuvinte, Arhitectură și Design Urban, Muzică și Arte Sonore.…
Circulația pe sensul Sebeş – Turda al Autostrăzii A10 a fost închisă, miercuri seară, pentru lucrări de urgență, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj. Închiderea se face pe sectorul cuprins între km 52+800 (Nodul Rutier Unirea) și km 70+000 (Nodul Rutier Turda). Instituirea…
Protestatarii s-au confruntat cu poliţia spaniolă la Madrid, miercuri seara, în urma unui accident feroviar mortal, în care au fost implicate trenuri de mare viteză, cel puţin 68 de persoane pierzându-şi viaţa în această tragedie. Grupări de extremă dreapta au făcut apel la organizarea protestului…
Statul Major ucrainean a mai raportat 1.614 drone rusești distruse și 189 de confruntări într-o zi. Totalul pierderilor de personal ale Rusiei ar ajunge la circa 1,58 milioane de militari.
În Pastila sa editorială de joi, 29 noiembrie, gazetarul Ion Cristoiu afirmă că, prin hăituirea lui Călin Georgescu, Sistemul vrea să ne arate cât de mioritici suntem. „Pastila postată ieri pe site-ul Gândul și reluată pe X se intitula „S-a dovedit că arestarea preventivă a lui Călin Georgescu a…
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a avut parte de un boicot tacit din partea aleșilor locali în timpul vizitelor de evaluare efectuate în filialele cu rezultate slabe. La ședința Biroului Politic Județean din Teleorman au participat doar 4 din cei 29 de primari liberali din județ, în timp ce la…
Etiopia a devenit al treilea operator extern de avioane Su-35 după ce i-au fost livrate 12 aparate într-un singur lot. Concomitent, statul african a primit și patru baterii de sisteme antiaeriene de tip S-400 rusești. Su-35, avioanele ruse de generația 4+, sunt cele mai promovate avioane de ruși…
Comisia Europeană a propus un nou cadru legislativ destinat consolidării agenției Frontex, acordându-i resurse suplimentare pentru coordonarea returnării migranților ilegali direct din statele partenere din afara spațiului comunitar. Inițiativa vine pe fondul presiunilor exercitate de mai multe…
Catedrala Sfântul Iosif din București va găzdui sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 20:00, o seară de poezie religioasă și muzică intitulată 'Limanul infinitului'.
Cercetările sale explorează posibilitatea ca gravitația și fenomenele cuantice să poată fi explicate printr-un cadru teoretic comun, notează publicația New Scientist. Cine este Sabrina Pasterski, fiziciana comparată cu Albert Einstein Sabrina Pasterski a atras atenția încă din adolescență, când a…
Norvegia nu a lăsat fără răspuns atacul jignitor al președintelui american Donald Trump, care numise națiunea nordică „o țară de rahat”. Instituția care se ocupă cu turismul în Norvegia a venit cu o replică pe măsură, în timp ce i-a reamintit lui Trump că independența Comitetului Nobel nu poate fi…
La sfârșitul anului 2025, Lombardia număra 1.257.557 de rezidenți străini, reprezentând 12,5% din populație, față de o medie națională de 9,4%, relatează presa italiană. În decursul unui an, conform Dosarului statistic privind imigrația din 2026, numărul acestora a crescut cu peste 36.000 de…
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la…
Vizitatorii au la dispoziţie până duminică cele mai noi tehnologii şi utilaje pentru ferme, alături de seminţe, pomi fructiferi, sere şi soluţii pentru sectorul HoReCa. Agricultura şi industria alimentară se mută la Bucureşti. 400 de companii din 16 ţări participă la noua ediţie a târgurilor…
Vineri se împlinesc 11 ani de la Colectiv. Pentru cei care au fost acolo, pentru părinții, frații și prietenii celor care n-au mai ieșit, cifra nu înseamnă mare lucru: nu a trecut nicio zi de atunci în care 30 octombrie 2015 să nu fi fost prezent. Pentru restul României, Colectiv a devenit o dată…
Un român a fost ucis marți în luptele din Republica Democrată Congo, în lupta împotriva rebelilor M23 și a rwandezilor, spun surse G4Media de la fața locului. Românul, fost militar în Armata Română, lupta alături de trupele de mercenari americani. G4Media a solicitat un punct de vedere la…
Începând din mai, o linie genetică cu creştere rapidă a virusului care cauzează COVID-19, NB.1.8.1, a devenit dominantă în China, răspândindu-se în ţările învecinate şi determinând o creştere a numărului de spitalizări şi de internări la urgenţă. Varianta s-a răspândit şi în Statele Unite, deşi…
Apel matinal, invitat ministrul dezvoltării, Alexandru Stoica. Cât de sustenabile sunt administrațiile localităților mici și ce soluții există pentru primăriile care nu-și pot acoperi cheltuielile? Asocierea și comasarea voluntară sunt printre variantele luate în calcul de Guvern, cu sprijin…
„An de an am încercat să mărim bugetul aferent investiţiilor, pentru că nevoie există, reţelele sunt cum sunt, participăm cu toţii la această tranziţie energetică. Dacă în 2022 aveam undeva la 550 de milioane program de investiţii, anul acesta avem un CAPEX de 1,4 miliarde, din care aproximativ 450…
Producția Dacia în uzina de la Mioveni este exportată în proporție de peste 80%, scrie profit.ro. De asemenea, în fabricile din alte țări merg și kiturile de asamblare de tip CKD. Totuși, se fac și importuri, în special de componente pentru producția de vehicule, întrucât numai 65-70% dintre…
Ansamblul Violoncellissimo va susține pe 8 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român din București, ultimul concert al turneului național 'Clasic la puterea a treia', ajuns la a VIII-a ediție, dedicată violoncelistului Marin Cazacu, care a împlinit 70 de ani anul acesta.
Datele sunt stabilite prin Ordinul ministrului Educației nr. 3194/2026 privind structura anului școlar 2026–2027, publicat în Monitorul Oficial în februarie. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module. Modulul al doilea începe pe 2 noiembrie Modulul al doilea de cursuri…
Compania americană Anthropic avertizează, în documentele depuse pentru listarea la bursă, că eventualele daune provocate de sistemele sale de inteligenţă artificială ar putea fi atât de mari încât nici întreaga industrie mondială a asigurărilor să nu dispună de resursele necesare pentru a le…
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005,…
Fostul președinte al SUA a vorbit în statul american Georgia, miercuri seara, criticând încă o dată gusturile țipătoare ale lui Donald Trump privind renovările de la Casa Albă. Anterior, Barack Obama a comparat renovările cu o „fabrică de cheesecake-uri deschisă de Saddam Hussein”, lucru care a…
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alimentarea cu energie electrică a rămas întreruptă în mai multe zone de-a lungul coastei de est a Indiei, joi, la o zi după ce ciclonul Arnab a lovit cu putere regiunea, aducând ploi torențiale și rafale de vânt, au anunțat autoritățile, transmite…
Județul Constanța are două elicoptere Black Hawk pentru misiunile de salvare – căutare pe mare, care se înmulțesc în ultima perioadă din cauza atacurilor cu drone, însă nu există cadrul legal care să permită funcționarea lor, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța. ”În…