Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ajunge luni la București. Vizita vine după atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră, atacuri care au accentuat tensiunile de securitate în regiune. Ursula von der Leyen va fi primită de președinte la Cotroceni. Principalul subiect de discuție…
Lucrarea nu a trecut încă prin evaluarea inter pares și nu demonstrează o legătură cauzală. Mulți participanți au renunțat în primele două săptămâni, iar persoanele cu probleme cardiace ar trebui să discute cu medicul înainte de a încerca.
România trebuie să pregătească un Plan de ţară ambiţios şi creativ pentru viitorul exerciţiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale şi transformărilor de pe piaţa muncii, a declarat vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi…
Volumul tranzacţiilor, realizate prin carduri, aplicaţii, comerţ electronic, terminale de plată şi bancomate, a atins noi niveluri record, în contextul cumpărăturilor efectuate într-un interval scurt de timp. Astfel, banca a procesat peste 600.000 de tranzacţii pe oră, timp de 13 ore consecutive,…
Bogdan Chirițoiu anunță că instituția a câștigat două din zece procese, iar numele băncii rămâne secret. Hotărârile nu lămuresc legalitatea amenzilor, de aproximativ 3,73 miliarde de lei în total, însă băncile care pierd trebuie să plătească fără să aștepte recursul.
Dan Șucu/foto: Facebook Confederatia Patronala Concordia Omul de afaceri Dan Șucu, care este şi președintele Confederației Patronale Concordia, susține lansarea unui nou mecanism care să faciliteze accesul tinerilor la locuințe, după modelul programului „Prima Casă”. Concordia Summit 2026,…
Situația politică din Israel a ajuns într-un punct bizar: Benjamin Netanyahu a pierdut majoritatea parlamentară de care beneficia guvernul său, iar adversarii săi au suficiente voturi pentru a-i bloca revenirea la putere, dar nu reușesc să se înțeleagă asupra unei alternative. În centrul crizei se…
Votul nu poate anula automat licența companiei care vrea o carieră de magneziu în Valea Dobra. Pentru validare trebuie să participe cel puțin 30% dintre cei circa 4.300 de alegători, iar primăria a emis deja un certificat de urbanism cu răspuns negativ.
Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărăturile din acest an este de aproximativ 1.200 de lei, faţă de 1.120 de lei planificaţi în 2025. Totodată, 36% dintre consumatori intenţionează să cumpere produse mai scumpe, faţă de…
Dronele rusești Geran 4 și 5 primit motoare cu reacție și sunt mai greu de interceptat cu sistemele de la sol din cauza vitezei de zbor de 400-500 de km/h. Aici intervin aeronavele, în special avioanele F-16. Spre deosebire de statele NATO din Flancul Estic, care se confruntă cu intrări sporadice…
Indexul bunăstării a scăzut de la 6,4 la 6,2 față de 2025, iar aproape o treime dintre respondenți spun că viața lor s-a înrăutățit. Doar 6% dintre români se bazează pe prieteni, potrivit barometrului realizat de IRES pentru UNSAR.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili dacă proiectilele care au ucis copilul au fost trase dintr-un elicopter al poliției. Incidentul s-a produs pe 29 octombrie, în orașul Matamoros, din statul Tamaulipas, situat la granița Mexicului cu Statele Unite, însă informațiile despre…
Nu au fost comunicate informații privind eventuale victime, iar nava ar fi în prezent imobilizată, potrivit Le Figaro. Joi, forțele armate iraniene au susținut că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran…
Măsura se aplică între 12 noiembrie 2026 și 11 mai 2027, iar guvernul suedez o pune pe seama amenințărilor generate de invazia rusă în Ucraina. MAE le cere românilor să consulte informațiile oficiale ale autorităților suedeze înainte de plecare.
Amfibienii sunt dependenți de pielea lor permeabilă, prin care respiră și absorb apa, o caracteristică ce îi face vulnerabili în mediul marin. Din acest motiv, până acum nu fusese identificat niciun amfibian, viu sau dispărut, adaptat complet vieții în ocean. O descoperire recentă din China schimbă…
Furnizorul rus de servicii de găzduire Beget a anunţat că întreaga sa infrastructură cloud a fost distrusă în urma unui atac cibernetic din 2 noiembrie. Acum trebuie reconstruită de la zero. Se preconizează că primele servere vor fi reconectate în decurs de 1-2 zile, urmând ca apoi să înceapă etapa…
Partidul Național și Partidul Laburist sunt aproape la egalitate, sub 30% fiecare, după numărarea a 95% din voturi. Premierul Christopher Luxon evită să-și proclame victoria, iar voturile speciale intră în numărătoarea oficială abia pe 27 noiembrie.
Un final fericit în cazul furtului celor șase gravuri originale semnate de Pablo Picasso, sustrase în octombrie din restaurantul de lux L’Amandier, din localitatea Mougins, departamentul Alpes-Maritimes, Franța. Lucrările au fost găsite în stare perfectă de polițiști, într-un apartament de pe…
Locuitorii comunei Laza, din apropierea municipiului Vaslui, sunt îngrijorați de calitatea apei distribuite prin rețeaua publică, după ce pe rețelele sociale a apărut o filmare în care se observă vietăți asemănătoare unor viermi într-un recipient cu apă. Primăria a confirmat că a primit sesizări…
Senatorul UDMR spune că formațiunea lui a votat Guvernul Niculescu ca să nu împingă PSD „în brațele AUR”. El vrea excluderea definitivă a unei coabitări între cele două partide, în condițiile în care Guvernul are nevoie de o majoritate pentru bugetul pe 2027.
La câteva luni după ce SUA și Israelul au lansat Operațiunea Epic Fury împotriva Iranului, Strâmtoarea Ormuz rămâne în mare parte închisă. Regatul Unit a ales să nu se implice direct în conflict. Cu toate acestea, a fost expusă crizei prin prețurile record la motorină, precum și prin creșterea…
Autor: Euronews • Statele Unite încearcă să readucă Iranul la masa negocierilor, însă eforturile diplomatice nu au dus, deocamdată, la discuții directe cu Teheranul. Vicepreședintele american JD Vance poartă de două săptămâni consultări aproape zilnice cu oficiali din Qatar, Pakistan și statele…
Ciucu a respins la Buzău acuzațiile că PNL s-ar apropia prea mult de USR și spune că liberalii au un candidat cu încredere mare în sondaje. Înaintea întrunirii, el și Bolojan l-au vizitat pe primarul PSD Constantin Toma.
Ştefan Avrămescu, deputat şi purtător de cuvânt AUR, susţine, într-un podcast Cotidianul, că apariţia partidelor aşa-zis suveraniste este o încercare de a rupe AUR, dar şi electoratul partidului. Avrămescu nu identifică direct însă cine ar fi în spatele acestei manevre „Până la urma urmei cei care…
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit din nou despre potențiala reunificare, subliniind că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, în timp ce a recunoscut că nu există încă sprijin popular suficient în acest moment. În interviul din presa ungară, Maia Sandu a…
Lupovis a identificat peste 276 de tentative venite de la 91 de actori, dar spune că dovezile nu ajung pentru o atribuire certă. Unele sisteme atacate se puteau accesa cu parola „12345”, iar frigiderele din locuințe pot fi și ele expuse.
Întrebat în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, dacă își ține banii „la saltea”, senatorul UDMR Tanczos Barna a răspuns negativ și a explicat că își păstrează aproape toate economiile în bănci. „În proporție de 99% în bancă. Am câteva depozite, am și tezaur. La bursă încă nu am investit, dar de…
Sistemul este operat de Brigada 96 „Kiev” și a fost furnizat de parteneri internaționali. Un comandant de baterie spune că poate lovi drone Shahed și rachete de croazieră, dar nu este conceput pentru rachete balistice.
Primii care au primit pastile de iod au fost locuitorii din jurul centralei nucleare. Apoi acțiunea a fost extinsă în întreg orașul Bushehr, a declarat adjunctul pentru sănătate al Universității de Științe Medicale din Bushehr, potrivit agenției Anadolu. Planul de pregătire pentru situații de…
Cauza morții este încă nedeterminată, dar nu pare a fi suspectă, potrivit poliției locale. Michael Sanft a devenit cunoscut în ultimele săptămâni în timpul procesului de mare amploare al lui Duane „Keffe D” Davis, privind uciderea lui Tupac în 1996. Potrivit Le Figaro, avocatul l-a apărat pe…