Traseele se schimbă între 29 octombrie și 1 noiembrie, din cauza lucrărilor din intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului. Pentru călători, TPBI introduce liniile navetă de autobuz 610 și 632, care vor circula până la Șoseaua Progresului.
Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat, săptămâna aceasta, la Senat, fiind inițiat de către senatoarea PNL, membră a grupării conservatoare, Nicoleta Pauliuc. Aceasta arată că mandatele șefilor serviciilor secrete trebuie să se suprapună cu cel al președintelui României, în calitate de…
Deficitul comercial al Statelor Unite în comerţul cu bunuri a crescut neaşteptat în septembrie, ajungând la 134,9 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din martie 2025, pe fondul importurilor record de echipamente necesare dezvoltării infrastructurii de inteligenţă artificială. Evoluţia ar…
Politologul pune vina pe anii de ezitare din mandatul lui Klaus Iohannis și cere liderilor să explice clar că Rusia perturbă traficul pe Marea Neagră. Încrederea în buna guvernare ar fi, spune el, probabil la un minim istoric.
Senatul a respins, cu voturile PSD şi AUR, proiectul de lege iniţiat de USR care le-ar fi permis adolescenţilor de cel puţin 16 ani să solicite consiliere psihologică, psihoterapie şi sprijin psihopedagogic fără acordul părinţilor. În timpul dezbaterilor, parlamentarii USR au acuzat reprezentanţii…
Serul este administrat pentru combaterea pestei micilor rumegătoare și a variolei, astfel încât epidemia să poată fi oprită, iar exporturile să poată fi reluate. Campania de vaccinare gratuită a ovinelor și caprinelor continuă joi cu efectivele din județul Ialomița. Serul este administrat pentru…
Urmează aproximativ 28.000 de tone de grâu pentru Maroc. Rusia ocolește astfel Marea Neagră, unde atacurile asupra porturilor au blocat comerțul, și vrea să-și păstreze clienții din Orientul Mijlociu și Asia.
Haosul provocat de utilizatorii trotinetelor electrice în toate țările europene a dus, în ultimii trei ani, la măsuri drastice pentru utilizatori și pentru firmele care le închiriază. Unele orașe le-au interzis, altele au impus seturi noi de restricții și amenzi. În România s-a modificat Codul…
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține, într-o postare pe rețelele sociale, că economia românească continuă să derapeze, în special în zona serviciilor. Potrivit acestuia, datele pentru primele opt luni ale anului arată scăderi ale cifrei de afaceri atât în serviciile destinate populației,…
Problemele de autentificare au început miercuri seară, în jurul orei 17:22, și au strâns sute de raportări pe Downdetector. Compania spune că le-a remediat. E al doilea incident în mai puțin de zece zile.
Centrul Român OISTAT anunță cu deosebită tristețe că luni, 26 octombrie 2026, s-a stins din viață Pamela Howard, scenografă, regizoare, profesoară, autoare și activistă de teatru, una dintre cele mai cunoscute și influente scenografe din lume, al cărei impact asupra domeniului a fost de…
Se circulă bine pe majoritatea șoselelor naționale pe un carosabil umed. Se circulă bine pe majoritatea șoselelor naționale pe un carosabil umed. Mare atenție pe drumurile din județele Satu Mare și Botoșani, aflate sub un cod galben de ceață care scade vizibilitatea sub 200 de metri. Mai multe…
Pachetul nr. 13 e gata de plecare, dar Roma n-a aprobat calendarul și nu are o nouă dată. Amânarea pune în dificultate promisiunile făcute de Giorgia Meloni lui Macron și lui Zelenski, deși acordul cu Parisul și Kievul nu a fost anulat.
1923 - TURCIA MODERNĂ Mustafa Kemal Ataturk a proclamat în mod oficial Republica Turcia, în locul Imperiului Otoman. În aceeași zi, parlamentul l-a votat pe Ataturk primul președinte al țării. Proclamarea republicii și mandatul lui Ataturk au marcat o perioadă de modernizare rapidă a statului.…
Obiectivul declarat al reuniunii îl reprezintă găsirea unor soluții practice necesare la consolidarea încrederii publice în alegeri și combaterea dezinformării. La 23 de ani de la înființare, Autoritatea Electorală Permanentă a organizat în Capitală o conferință internațională privind protejarea…
La summitul de la Moscova participă delegații din 48 de țări, cu 22 de șefi de stat sau de guvern. Putin a promis producție locală în Africa, sprijin în FMI și Banca Mondială și livrări de cereale către mai multe țări.
În prezent, plata depinde de hotărârea consiliului local și de banii disponibili, însă inițiatorii unui proiect de lege depus zilele acestea în Parlament susțin că nu este normal ca doi angajați cu atribuții similare să aibă drepturi diferite doar pentru că lucrează în localități…
Un serial de spionaj popular a fost criticat pe larg în presa de stat chineză și de utilizatorii rețelelor de socializare chineze pentru reprezentarea unor agenți chinezi, care folosesc tactici brutale de tortură asupra unui agent japonez. Criticile s-au extins la îndrăgita Hello Kitty la nivel…
Problematica Inteligenței Artificiale a devenit o prioritate de politică externă și de securitate, a transmis, miercuri, pe platforma X, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. 'Am reprezentat România azi la reuniunea la nivel înalt Call for Control of AI Frontier Models, o inițiativă a…
Acordul de mediu revizuit pentru construcţia secţiunilor 2 şi 3 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti ar putea fi emis în luna decembrie, în urma stabilirii unui calendar pentru urgentarea procedurilor necesare, a anunţat miercuri ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina…
Cei care cer mai mulţi bani pentru armată ameninţă că vor bloca bugetul militar al lui Donald Trump. Cu mai puţin de o săptămână înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, mai mulţi congresmeni republicani ameninţă că vor bloca suma de 1.500 de miliarde de dolari pe care…
În ședința de miercuri a Consiliului Local, o consilieră a numit ONG-ul care funcționează în aceeași clădire, iar adresa lui se găsește public. Tot atunci, consilierii au aprobat 2,6 milioane de lei pentru renovarea adăpostului.
Benone Moraru a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea mită. Primarul oraşului Slănic Moldova, Benone Moraru, PSD, este arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea mită. Potrivit anchetatorilor, edilul a…
Proteste de amploare au izbucnit în fața Parlamentului din Lisabona, unde mii de manifestanți au denunțat explozia prețurilor pe piața imobiliară și acțiunile forțelor de ordine. Valul de nemulțumire coincide cu dezbaterile parlamentare privind bugetul de stat pentru anul 2027, într-o țară în care…
Marte este o planetă cu foarte mult praf. Praful marțian este pus în mișcare de vânturi zilnice, de vârtejuri - cunoscute sub numele de ''diavoli de praf'' - și de furtuni de praf de mari dimensiuni, care se manifestă la nivel local, regional și chiar global. Praful reprezintă un factor care…
Alianța pentru Unirea Românilor a transmis Guvernului Niculescu faptul că va depune o moțiune de cenzură dacă acesta va apela din nou la procedura angajării răspunderii în Parlament. Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a precizat că, în absența unui astfel de demers guvernamental, formațiunea…
Războiul din Ucraina a intrat joi, 29 octombrie 2026, în a 1708-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Kremlinul a exprimat o poziție cât se poate de clară: prezența europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina, care va avea loc în noiembrie, în…
Reuniunea are loc pe 30 și 31 octombrie și o prezidează Marco Rubio. Moscova acuză Washingtonul că a întârziat vizele delegației ruse, iar discuțiile pregătesc summitul G20 pe care Donald Trump îl găzduiește în decembrie la Doral.
Un studiu publicat recent a identificat între 555 și 2.498 de particule într-o cană de ceai preparat cu pliculețe din plastic. În cazul BPA, expunerea estimată a ajuns până la 21,7% din valoarea zilnică de referință stabilită de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară…
Un judecător federal a respins cererea administrației Trump de a bloca numărarea a 20.000 de voturi în California, înaintea alegerilor pentru Congres din 3 noiembrie. Casa Albă susține că buletinele aparțin unor persoane fără cetățenie americană, fără să aducă dovezi solide în acest…